Mitropolitul Andrei: „Nu poate fi o suferință mai mare decât a-ți pierde credința!”

de | apr. 26, 2020

Obștea monahală de la Salva a primit astăzi binecuvântare și încurajare arhierească. În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce o are în prim plan pe Maica Domnului, Mănăstirea de la Salva își serbează hramul.

Anul acesta, la câteva zile distanță, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii. Din sobor au făcut parte consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, părintele Mihail Nagy, duhovnicul mănăstirii și părintele Natanael Zamfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, după citirea pericopei evanghelice de la Ioan, Părintele Mitropolit Andrei a adresat obștii monahale un cuvânt de învățătură cu privire la starea disperată a omului care-l pierde pe Hristos:

„Săptămâna Luminată, pentru cei zece a fost plină de bucurie. Îl văzuseră pe Domnul Hristos înviat din morți și aveau certitudinea că și ei odată vor învia din morți. Pentru Toma însă, Săptămâna Luminată a fost plină de amărăciune. El îl iubise mult pe Hristos și faptul că suferise pătimirile cele groaznice și l-a văzut înmormântat l-a terminat sufletește. Și iată că, după o săptămână de coșmar, Domnul apare iar între ucenicii Lui și îi spune lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! (Ioan 20, 27-28) A depășit starea disperată a omului care-l pierde pe Hristos.”

Mănăstirea de la Salva a fost ctitorită în 1994 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu, la dorinţa credincioşilor din zonă. La început a fost ridicată o biserică mică pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul „Nașterea Sfântului  Ioan Botezătorul”. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, în anul 1994, s-a început ridicarea altei biserici cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, sfinţită în 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Mănăstirea are aşadar trei hramuri: „Izvorul Tămăduirii”, sărbătorit în vinerea de după Paşti, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, precum şi „Sfinţii Martiri Năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Berinţa

Târnosirea bisericii din Berinţa

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 3 iulie 2016, slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, în fruntea unui sobor de 25 de preoţi şi diaconi și a protopopului de Lăpuş, pr....

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

În duminica a doua după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Lompirt, filie a Parohiei Moiad, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de înnoire efectuate la...

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

În Duminica Sfinților Români, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului si Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Sute de clujeni au fost prezenți, ascultând cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale, care a făcut...

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Cea mai frumoasă lecție despre Mihai Eminescu

Comunitatea Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a avut parte de o seară culturală cu totul specială, joi, 30 iunie 2016, cu ocazia conferinței cu tema „Recitindu-l pe Eminescu” susținută de prodecanul Facultății de Litere din cadrul Universității...