Mitropolitul Andrei, prezent la evenimentele de comemorare a Episcopului Emilian Birdaș, la Caransebeș

de | nov. 22, 2021

În perioada 22-23 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, participă la evenimentele comemorative organizate de Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, sub genericul „Un secol de la nașterea Episcopului Emilian Birdaș (23 noiembrie 1921 – 23 noiembrie 2021)”.

Manifestările comemorative au debutat în după-amiaza zilei de luni, 22 noiembrie, în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, necropola episcopilor Caransebeșului, unde își și doarme somnul de veci restauratorul Episcopiei Caransebeșului, Episcopul Emilian Birdaș. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba Parastasului pentru odihna sufletului Episcopului Emilian Birdaș. La slujbă au participat preoți din Caransebeș, părinți profesori împreună cu elevi seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, autorități județene și locale, istorici și oameni de cultură din municipiu și din alte părți ale țării, precum și mai mulți credincioși.

 „Dumnezeu a rânduit ca în acest an 2021, în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, să-l comemorăm în Eparhia istorică a Caransebeșului pe vrednicul de pomenire Emilian Birdaș, cel care în 1994 a rectitorit această eparhie, trecând la cele veșnice în urmă cu 25 de ani, în 1996.  În aceste zile îl comemorăm în mod special pe vrednicul Episcop Emilian Birdaș, deoarece se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa. Am avut astăzi invitați din toate colțurile țării, din locurile unde Emilian Birdaș a slujit și a lucrat, pentru că înaintașul nostru a iubit rugăciunea, Liturghia, a iubit Biserica cu toată ființa lui și pe Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel veșnic, lucrând în ogorul bisericii cu timp și fără de timp, acolo unde a fost trimis”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.

 

După slujba de pomenire, a fost vernisată expoziția foto-documentară „Episcopul Emilian Birdaș – omul și arhiereul”, la Colecția muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” ce se află la Centrul Eparhial din Caransebeș.

De asemenea, a fost difuzat filmul comemorativ  „Episcopul Emilian Birdaș – ctitor de eparhii. Un secol de la naștere (1921-2021)”, realizat de Trinitas TV. Totodată, a fost prezentat și un program artistic comemorativ „Episcopul Emilian Birdaș – iubitor de Biserică și Neam”, desfășurat în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial, conform Episcopiei Caransebeșului.

În cea de-a doua zi a evenimentului, marți, 23 noiembrie, în ziua când se împlinesc 100 de ani de la nașterea Episcopului Emilian, manifestările vor debuta cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, începând cu ora 9:30, de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. La finalul Liturghiei, va fi oficiată o slujbă de pomenire și va fi prezentată medalia comemorativă „Episcopul Emilian Birdaș – un secol de la naștere (1921-2021) și 25 de ani de la trecerea la cele veșnice (1996-2021)”.

Toate evenimentele se vor organiza în temeiul normelor prevăzute de legislație și vor fi transmise live pe pagina de facebook a Episcopiei Caransebeșului.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului: ,,De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune.”

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului: ,,De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune.”

De Ziua Națională a României, în toate bisericile ortodoxe din ţară au fost oficiate slujbe de Te Deum și  de pomenire a eroilor neamului. S-a adus astfel mulțumire pentru înfăptuirea unității naționale și s-au înălțat rugăciuni pentru cei care și-au dat viața pentru...

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Joi, 1 Decembrie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sighteanul a participat la manifestările de Ziua Naţională a României desfăşurate la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare, unde a avut loc ceremonialul militar. P.S. Iustin Sigheteanul împreună...

Dumnezeu și Patria

Dumnezeu și Patria

Vechiul dicton „Nihil sine Deo” îşi are rădăcina în experienţa de veacuri a oamenilor preocupaţi de cele spirituale şi de modul în care se desfăşoară viaţa universului nostru. Ei şi-au dat seama că nimic nu se poate realiza fără Dumnezeu. E greu de definit credinţa,...

Hram la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa

Hram la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa

Marţi, 30 noiembrie 2016, de la ora 10,00, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, cu ocazia hramului. În jurul...