Mitropolitul Andrei: „Rugăciunile pe care i le facem lui Dumnezeu să le facem cu stăruință, cu credință, într-o stare de trezvie interioară”

de | dec. 2, 2018 | Actualitatea religioasă

În duminica a XXXI-a după Rusalii, a vindecării orbului din Ierihon, 2 decembrie 2018, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, vicarul administrativ al eparhiei, pr. Iustin Tira, inspectorul eparhial, pr. Vasile Nemeș, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. Teofil Tia, pr. prof. Valer Bel, pr. lect. Răzvan Perșa, pr. Nicolae Popescu din Ucraina și ierom. Iosif Moldovan, slujitor al Catedralei.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit a ținut un cuvânt de învățătură, intitulat „Rugăciune cu stăruință și cu credință”, în care a evidențiat faptul că: „Rugăciunile pe care i le facem lui Dumnezeu să le facem cu stăruință, cu credință, într-o stare de trezvie interioară”.

 

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Dan Alexandru Horvat, pe seama Parohiei Gheorgheni, Protopopiatul Cluj I.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a conferit Crucea Centenar „Mihai Vodă”, ordin instituit de Arhiepiscopia Clujului cu prilejul Centenarului Marii Uniri, ca semn de mulțumire și apreciere pentru slujirea necontenită, acum în an centenar, membrilor Permanenței Consiliului eparhial și slujitorilor Catedralei Mitropolitane: pr. Iustin Tira, vicarul administrativ, arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pr. Vasile Nemeș, inspectorul eparhial, arhim. Benedict Vesa, secretarul eparhial și protos. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, precum și Ordinul Centenar „Mihai Vodă” – Ec. dr. Sorin Câlea, consilierul economic și Liciniu Câmpean, consilierul misionar-social.

De asemenea, unul dintre slujitorii Catedralei Mitropolitane, ieromonahul Iosif Moldovan a fost hirotesit protosinghel.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca – primul edificiu monumental în stil românesc după Marea Unire de la 1 decembrie 1918

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească.

Construită în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936), acestei catedrale i s-a acordat, încă de la început, o importanţă naţională, ea fiind primul edificiu monumental în stil românesc după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. La sfinţirea ei, în data de 5 noiembrie 1933, au fost de faţă patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, principele Nicolae, primul-ministru Alexandru Vaida-Voevod, membri ai guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.

Astăzi, în fața catedralei mitropolitane, se găsesc statuile celor doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, recent amplasate, a episcopului Nicolae Ivan, ctitorul catedralei și a mitropolitului Bartolomeu Anania, fondatorul Mitropoliei Clujului.

Ultimele articole

20 noiembrie – Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; † Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului, Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

20 noiembrie – Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; † Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului, Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Sfântul Grigorie Decapolitul – acest Sfânt s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele zece cetăţi din Decapole, în Isauria, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia...

20 noiembrie – Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; † Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiep. Constantinopolului, Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

Numele Avdie se tâlcuiește robul Domnului. Acest proroc era originar din Sichem și a trăit cu opt sute de ani înainte Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel mai vechi dintre prorocii mici. Lucrarea lui profetică s-a desfășurat pe la anul 880 înainte de...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc...

De astăzi începe Postul Crăciunului

De astăzi începe Postul Crăciunului

În Biserica Ortodoxă începe astăzi, marți, 15 noiembrie 2022, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului...