Mitropolitul Andrei s-a întâlnit cu presa clujeană și a prezentat mesajul pastoralei la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2020

de | dec. 21, 2020 | Actualitatea religioasă

Luni, 21 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu reprezentanţii presei scrise şi audio-vizuale clujene pentru a transmite tradiționalul mesaj pastoral la sărbătoarea Nașterii Domnului din anul mântuirii 2020.

Întâlnirea a avut loc de la ora 12:00, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, nr. 18.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a prezentat tema Scrisorii pastorale din acest an, intitulată „Cine dă, lui îşi dă; cine face, lui îşi face”.

„Gândul cu care am scris această pastorală a fost că şi noi, la rândul nostru, trebuie să fim darnici, milostivi, altruişti în orice vreme. Dar, în mod special, în vremurile acestea care sunt încercate de epidemia care s-a generalizat. (…) Crăciunul este sărbătoarea darurilor. Cei trei magi, veniţi din Răsărit, când au ajuns la Pruncul Iisus i-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Noi la Crăciun le facem daruri celor dragi, în special copiilor, şi ele nu sunt valoroase doar ca utilitate, ci sunt valoroase prin mesajul pe care-l poartă”, a spus Mitropolitul Clujului în mesajul pastoral.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a explicat în ce fel „darurile noastre vremelnice au consecinţe veşnice”. Totodată, a spus că „Darul neexprimabil prin cuvinte este cel pe care-l face Cerul pământului, trimițându-L pe Domnul Hristos: «Să se nască şi să crească/ Să ne mântuiască”. Sfântul Pavel ne spune că atunci „când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5)»”.

La finalul conferinței, reprezentanții presei i-au adresat ierarhului întrebări privind viața socială și religioasă din eparhie, precum și problemele societății actuale.

A devenit deja o tradiție ca, la sărbătoarea Paștelui și a Crăciunului, Mitropolitul Andrei să se întâlnească cu reprezentanții presei clujene pentru a transmite gândul și mesajul pastoral într-un mod cât mai dinamic, pentru a ajunge în casele tuturor creștinilor.

Pastorala la Nașterea Domnului 2020 va fi citită în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prima zi de Crăciun.

Pastorala poate fi citită, integral, AICI

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

25 februarie – Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

25 februarie – Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului – S-a născut în Constantinopol (Bizanț). Părinții săi, Gheorghe și Encratia, erau oameni înstăriți. Tatăl său era slujitor împărătesc și chiar Tarasie a fost nobil și secretar la curtea imperială. În luna septembrie, anul...

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli...