Mitropolitul Andrei Șaguna (1808-1873). O evocare la 150 de ani de la trecerea în eternitate

de | iun. 26, 2023

În 28 iunie 2023 se împlinesc o sută cincizeci de ani de la trecerea la cele veșnice a celui mai mare arhiereu al Bisericii Ortodoxe din Transilvania tuturor timpurilor, Sfântul Mitropolit Andrei Baron de Șaguna. Activitatea și personalitatea sa domină istoria noastră bisericească și națională în modernitate, rămânând pentru toate generațiile următoare până în ziua de astăzi un strălucit și unic reper pastoral-misionar, social-național și politic-diplomatic, iar opera și moștenirea sa teologică o inepuizabilă sursă de inspirație. Altfel spus, statura șaguniană reprezintă un vrednic model de arhipăstorire, iar tradiția șaguniană un valoros patrimoniu din care viața noastră bisericească, culturală și națională se poate mereu înnoi. În același timp, ne amintim că pentru noi cei din Eparhia Clujului Sfântul Mitropolit Șaguna este alături de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare unul dintre părinții fondatori ai eparhiei noastre, lui aparținându-i paternitatea proiectului de reînființare a acestei episcopii.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16/28 iunie 1873, adormea în Domnul în reședința sa din Sibiu, marele arhiepiscop și mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria, Andrei Baron de Șaguna. Nu pășise decât pe cea de a 65-a treaptă a vieții pământești, însă sfârșitul îi fusese grăbit, conform fișei medicale, de o combinație de probleme cardiace, ateroscleroză și extenuare fizică. Din alte sursă de epocă aflăm că ani de zile l-a chinuit o hernie, pe care a ascuns-o sub brâul vânăt, cu care-l vedem surprins în fotografii, și o durere de picioare, generată se pare de gută, pe care a tratat-o la băile termale de la Vâlcele, Covasna, și Mehadia (Băile Herculane). Plâns de întreaga societate transilvană, încărcat cu elogii de demnitarii statului austro-ungar și de împăratul Franz Joseph, mitropolitul a fost prohodit și condus pe ultimul drum, „fără pompă, fără muzică și fără predică”, după cum însuși dispusese prin testament[1], fiind în cele din urmă coborât în glia Rășinarilor, lângă streașina bisericii mari a acestei localități de români demni, harnici și darnici, din care au odrăslit în veacurile din urmă figuri marcante ale culturii române, precum Sava Popovici Barcianu, Octavian Goga și Emil Cioran. Locul său de veci, peste care s-a edificat ulterior un frumos mausoleu existent și în ziua de astăzi, a fost zeci de ani loc de pelerinaj, unde s-au închinat cu reverență și evlavie ierarhi și preoți ai Bisericii, țărani și oameni de cultură, politicieni și capete încoronate, veniți la Rășinari pentru a găsi și a se împărtăși – cum a scris la un moment dat Nicolae Iorga – din puterea, crezul și spiritul lui Șaguna „ca de o sfântă împărtășanie, de sufletul care a fost în el”[2]. A străjuit din acest mausoleu iubita-i națiune și biserică până în toamna anului 2011, când, în urma consacrării lui în galeria Sfinților Români de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost deshumat și adus, în cadrul unei impresionante procesiuni, în cetatea Sibiului, relicvele sale fiind păstrate spre cinstire în măreața Catedrală Mitropolitană „Sfânta Treime”, pe care deși și-o dorise și al cărei proiect edilitar îl inițiase în anul 1852, nu a mai apucat să o și edifice.

Aidoma impozantului edificiu eclesial românesc de tradiție bizantină, înălțat între zidurile medievale ale burgului săsesc, Mitropolitul Andrei Șaguna a fost și rămâne un simbol al demnității românești într-o Transilvanie, care până la mijlocul veacului al XIX-lea fusese dominată de trei națiuni politice – ungurii, sașii și secuii – care refuzaseră, în mod repetat, să-i recunoască națiunii române dreptul la o existență fraternă, legiuită și egală, nu tolerată și subordonată. Majoritatea istoricilor și teologilor care s-au aplecat asupra vieții și activității sale – între care trebuie reținute numele proeminente ale lui Nicolae Popea (1826-1908), Ioan Lupaș (1880-1967), Keith Hitchins (1931-2020), Mircea Păcurariu (1932-2021), Nicolae Bocșan (1947-2016) și Johann Schneider (n.1963) –, au arătat că orice evaluare a locului mitropolitului Șaguna în dezvoltarea istorică a românilor ardeleni este indisolubil legată de toate palierele esențiale ale activității omului și aspirațiilor umane: spiritual-bisericesc, social-politic și cultural-național. Pe scurt, orice istorie a Transilvaniei secolului al XIX-lea nu poate fi scrisă fără a se pomeni numele lui Andrei Șaguna.

Născut la Miskolc, în nord-estul Ungariei, la 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809 în familia negustorilor macedo-români, Naum și Anastasia Șaguna, Anastasiu Șaguna a avut parte de o educație aleasă începând de acasă, mai ales datorită mamei sale[3], trecând apoi prin gimnaziul piarist din Pesta, continuând cu studiile superioare de drept şi filosofie la Universitatea din Pesta și desăvârșindu-se cu cele teologice la Institutul Ortodox al Episcopiei Vârșețului și în mănăstirile sârbești din Banat și Voivodina. Crescut și format intelectual în această ambianță cosmopolită a Pestei și în mediul provincial bănățean de la începutul secolului al XIX-lea, Andrei Șaguna a dat dovadă pe întreaga durată a vieții de o deschidere culturală remarcabilă, bogatul său orizont fiind îmbogățit prin călătoriile, prieteniile și responsabilitățile sau ascultările sale în cadrul Mitropoliei Carlovițului. Biblioteca sa (circa 6.000 de volume și zeci de titluri de periodice de presă), lucrările sale (teologice, istorice și canonice) și bogata sa corespondență (peste 6.000 de scrisori conservate în Arhiva Mitropoliei Ardealului) ni-l descoperă în deplina sa anvergură de ierarh cărturar și abil diplomat, cu un pronunțat caracter poliglot, vorbind și scriind fluent în patru limbi: românește, maghiară, germană și sârbește, la care se adaugă limbile clasice greaca și latina, slavona bisericească, iar în ultima parte a vieții s-a străduit să învețe ebraica și franceza.

Privind viața și activitatea sa desfășurată pe diferite planuri – eclesial, social, politic, național, cultural-educațional – observăm că Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna a inițiat și desăvârșit în cei 27 de ani, cât s-a aflat la cârma Bisericii Ortodoxe din Transilvania (1846-1873), o veritabilă acțiune de renaștere bisericească a Ortodoxiei transilvănene. Hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană din Carloviț, la 18 aprilie 1848, episcopul Andrei Șaguna lansa strategia sa pastorală afirmând: „se cere de la mine, ca prin ocârmuirea mea să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane și reînvierea aceasta să corespundă trebuinței bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului”[4]. Pentru ducerea la îndeplinire a țelului său, ierarhul a întreprins numeroase acțiuni, din sânul cărora nu au lipsit o rodnică activitate politică, o jertfelnică acțiune de organizare și reorganizare a sistemului școlar confesional, de pe lângă parohiile vastei sale eparhii, o rectitorire a Seminarului teologico-pedagogic de la Sibiu, cu menirea de a forma viitori preoți și dascăli bine pregătiți, care să facă față provocărilor sociale, naționale și confesionale ale vremii, o continuă slujire liturgică și inițiativă pastorală, menită să resusciteze viața social-culturală a parohiilor și credincioșilor ortodocși, aduși în pragul epuizării din pricina prigoanelor antiortodoxe și prouniatiste ale autorităților civile, centrale, regionale sau locale, și, nu în ultimul rând, o activitate publicistică și editorială extrem de vastă pentru acea perioadă, prin publicarea și editarea ziarului „Telegraful Român” – cel mai vechi periodic românesc cu apariție neîntreruptă începând cu 1 ianuarie 1853 până în prezent –, dar și a numeroase lucrări teologice, istorice, literare și pedagogice.

Situat vreme de două decenii în fruntea mișcării naționale a românilor din Transilvania (1848-1868), Șaguna nu a urmărit o carieră politică, ci a condus treburile națiunii în conformitate cu căile tradiționale ale predecesorilor săi. Arhivele vieneze, budapestane și transilvănene conțin nenumărate dovezi ale prestigiului și trecerii de care s-a bucurat în fața cercurilor aulice, dar și a faptului că „episcopul neunit al Ardealului”, din umilit, tolerat și încorsetat, cum era înainte de pașoptism, devenise o voce românească respectată în mediile guvernamentale vieneze și budapestane. De un astfel de prestigiu social și de o asemenea anvergură politică nu s-a mai bucurat niciun ierarh român. Cu toate acestea, succesele și contribuțiile șaguniene cele mai de durată la dezvoltarea istorică românească se găsesc în activitățile sale bisericești. Prin restaurarea scaunului mitropolitan ortodox al Transilvaniei, dar mai ales prin organizarea mitropoliei pe bazele  Statutului Organic, Ortodoxia transilvană și-a recăpătat dimensiunea sinodală devenind, prin antrenarea tuturor membrilor Bisericii în gestiunea și conducerea treburilor ei, bastionul de rezistență în fața secularismului și a politicii de maghiarizare a guvernelor de la Budapesta după inaugurarea regimului austro-ungar în anul 1867. Astfel, prin întreaga sa activitate organizatorică, politică și culturală, mitropolitul Șaguna a făcut din Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania și Ungaria o forță socială mai activă decât fusese vreodată, înzestrând-o cu instituții puternice și reglementând participarea laicilor în organizarea și funcţionarea ei la toate nivelele, făcându-o în felul acesta mai răspunzătoare la nevoile și dorințele masei credincioșilor. Toate împlinirile sale principale au fost îndreptate spre realizarea armoniei dintre spiritualitatea lăuntrică a Ortodoxiei, care transformă ontologic viața omului, din interior schimbându-i inima și mintea prin lucrarea Duhului Sfânt, și formele exterioare ale organizării sociale, care au menirea să satisfacă năzuințele imediate ale unei națiuni către progres politic, economic și cultural.

*

Păstorii, slujitorii și fiii Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului trebuie să știe că Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna este inițiatorul proiectului înființării unei noi episcopii ortodoxe în arealul geografic nord-transilvan, a cărei reședință să fie stabilită în orașul Cluj. Ideea a fost lansată în 26 iulie 1863 în contextul tratativelor ierarhului cu guvernul de la Viena în scopul restaurării mitropoliei ortodoxe românești. Conform proiectului șagunian noua mitropolie urma să-i cuprindă pe toți românii ortodocşi din Imperiul Austriac, organizați în șase eparhii, pe lângă cele trei existente la Arad, Sibiu și Cernăuți, urmând a fi înființate alte trei: la Caransebeș pentru Banatul de Munte, la Timișoara pentru Banatul de Câmpie și la Cluj pentru Transilvania superioară, propunerea sa bazându-se pe realitatea demografică a credincioșilor ortodocși români, în număr de peste două milioane. Linia de demarcație între eparhiile ardelene trebuia stabilită pe cursul râului Mureș, arhidieceza cuprinzându-i pe cei aproximativ 400.000 de credincioși de la sud de Mureș, iar noua dieceză clujeană pe cei aproximativ 300.000 de credincioși de la nord de Mureș[5]. Andrei Șaguna a adus în discuție subiectul noilor episcopii românești în cadrul ședințelor Sinodului episcopilor ortodocși din Monarhia Habsburgică, desfășurat la Carloviț între 11 și 15 septembrie 1864. La punctul 4 al ultimei ședințe din 15 septembrie, sinodalii și-au însușit propunerea episcopului Șaguna, acceptând ca noua mitropolie românească din Transilvania și Ungaria să cuprindă cinci eparhii, dintre care „două să fie în Transilvania și trei în Ungaria”, ținându-se astfel cont de „numărul de suflete atât de însemnat” din aceste regiuni[6].

Se observă în mod limpede că mitropolitul Andrei Șaguna era deplin conștient de necesitatea înființării unei noi episcopii în arealul geografic intracarpatic, sperând în stabilirea și alegerea unui episcop român ortodox cu sediul în orașul Cluj, care să-i cuprindă sub jurisdicția sa canonică pe cei aproximativ 300.000 de români ortodocși care locuiau în Transilvania superioară, la nord de Mureș. Dezideratul șagunian nu a fost împlinit în totalitate atât din cauza opoziției acerbe a ierarhiei sârbești cu privire la separația ierarhică din Banat, cât și datorită refuzului episcopului Eugen Hacman de a accepta încorporarea Episcopiei Bucovinei în noua mitropolie a transilvănenilor, propunând înființarea unei Mitropolii a Bucovinei. În cele din urmă, la 24 decembrie 1864, împăratul Franz Joseph a aprobat înființarea mitropoliei românești, egală în rang și demnitate cu cea sârbească de la Carloviț, a ridicat „Biserica episcopească din Transilvania la demnitatea mitropolitană” și l-a numit pe Andrei Șaguna „Arhiepiscop și Metropolit al românilor greco-orientali din Transilvania și Ungaria”. În anul următor, Curtea de la Viena a acceptat înființarea Episcopiei Caransebeșului, Mitropolia românilor fiind constituită din trei eparhii sufragane: Arhidieceza Ardealului, cu reședința la Sibiu, Episcopia Aradului, cu sediul la Arad, și Episcopia Caransebeșului, cu sediul în Caransebeș. Spiritul pragmatic al mitropolitului Andrei Șaguna nu s-a lăsat înfrânt în momentul în care împăratul și guvernul nu i-au aprobat cererea înființării celor două episcopii noi la Timișoara și Cluj, ci a lăsat împlinirea acestui deziderat în seama succesorilor săi și a Congreselor Naționale Bisericești, înscriindu-l în testamentul său.

Legătura mitropolitului Andrei Șaguna cu Episcopia Clujului a fost remarcată în epocă de Nicolae Ivan (1855-1936) cu două decenii înainte de a fi ales întâiul episcop al reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. Într-un volum apărut la Sibiu, în anul 1901, asesorul consistorial atrăgea atenția asupra datoriei forurilor decizionale bisericești de a duce la îndeplinire prevederile testamentare ale mitropolitului Șaguna referitoare la înființarea episcopiilor noi de la Timişoara, Oradea și Cluj. Părintele Ivan era de părere că într-o primă fază trebuiau constituite două consistorii noi la Cluj și Timişoara, cel din Cluj urmând a se compune „din părţile nordice ale Transilvaniei, care sunt prea departe de centrul actual” de la Sibiu, în fruntea lor urmând a fi aleși vicari, care „din apropiere vor priveghea și conduce cu mult mai ușor afacerile administrative și culturale” ale acestora. Asesorul atrăgea atenția asupra urgentării acestui proces legislativ și a necesității inițierii unei campanii pe lângă guvernul de la Budapesta, pentru că acest deziderat nu a fost doar o dorință a „în veci nemuritorului Andreiu”, ci e o nevoie practică imperativă pentru organismul eclesial şi misiunea Bisericii, a cărei conducere trebuie să vină mai aproape de „părțile mai expuse” ale ei[7].

Reținem astfel că ideea întemeierii Episcopiei Clujului cu reședința în capitala culturală a Transilvaniei i-a aparținut Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna. De aceea, el trebuie cinstit după cuviință în rândul fondatorilor acestei sfinte eparhii! Această cinstire i-au acordat-o episcopul ctitor Nicolae Ivan și toți colaboratorii săi după cum reiese atât din textele pe care le-au scris și din cuvântările pe care le-au rostit de-a lungul vremii, cât și din parastasele săvârșite anual, în data de 30 noiembrie, în biserica parohială din Cluj, apoi în noua catedrală episcopală pe întreaga durată a păstoririi episcopilor Nicolae Ivan (1919-1936) și Nicolae Colan (1936-1956), după cum citim în paginile revistelor „Renașterea” și „Viața ilustrată” ori în alte ziare locale. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că figura maiestuoasă a marelui Șaguna i-a vegheat, străjuit și inspirat pe ierarhii și consilierii eparhiali clujeni de la Nicolae Ivan încoace, un tablou în ulei pe pânză a mitropolitului fiind adus de la Sibiu de Nicolae Ivan și păstrat până în prezent în saloanele reședinței mitropolitane din Cluj-Napoca.

În loc de concluzii reproduc ideea magistrală a lui Lucian Blaga de la finalul unei conferințe dedicate mitropolitului: „Nu găsesc alte cuvinte mai potrivite pentru a caracteriza pe Andrei Șaguna, omul și fața bisericească, decât acestea: el a fost întruparea duminecii printre noi”[8].


[1] Mitropolitul Andrei Șaguna, Texte alese, selecție realizată de Mircea Păcurariu, Constantin Necula, Paul Brusanowski, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, p. 186.

[2] N. Iorga, Viața românească în Ardeal, vol. V, Editura Saeculum, București, 2008; Idem, Ce pătimesc frații noștri, Editura Saeculum, București, 2011.

[3] Pr. Acad. Ioan Lupaș, Scrieri alese despre mitropolitul Andrei Șaguna, Ediție, studiu introductiv și note de Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan și Pr. Petru-Toader Damian, Editura Andreiana, Sibiu, 2021, p. 99-134.

[4] Mitropolitul Andrei Șaguna, Texte alese, p. 11.

[5] Ilarion Puşcariu, Metropolia românilor ortodocși din Ungaria și Transilvania. Studiu istoric despre reînființarea metropoliei, dimpreună cu o colecțiune de acte, Tiparul Tipografiei Archidiecezane, Sibiu, 1900, p. 210-216.

[6] Acte oficioase, privitoare la inființiarea Metropoliei gr. resaritene a Românilor din Transilvania, Ungaria și Banat, Tipografia arhidiecesana, Sibiu, 1867, p. 19-20.

[7] Nicolae Ivan, O pagină din Lupta noastră pentru existenţă, articole reproduse din ziarul „Telegraful Român”, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1901, p. 183-186.

[8] Lucian Blaga, Izvoade, ediția a 3-a, Editura Humanitas, București, 2011, p. 197.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a pr. Ioan Iovan

Se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a pr. Ioan Iovan

În data de 17 mai se împlinesc 15 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan, duhovnicul Mănăstirii Recea din județul Mureș și mărturisitor al Ortodoxiei în închisorile comuniste. S-a născut în familia preotului Gavril și al preotesei Maria Iovan...

101 ani de la inaugurarea Mormântului Eroului Necunoscut

101 ani de la inaugurarea Mormântului Eroului Necunoscut

Vineri se împlinesc 101 ani de când România a inaugurat un monument omagial simbolic, Mormântul Eroului Necunoscut. Acesta reprezintă recunoștința poporului român față de cei care și-au dat viața pentru apărarea țării în Primul Război Mondial, făcând posibilă crearea...

17 mai: Ziua internațională a telefonului copilului

17 mai: Ziua internațională a telefonului copilului

Ziua internațională a telefonului copilului (International Child Helpline Day) este serbată anual în data de 17 mai. Stabilită în anul 2003 de alianța internațională Child Helpline Interhational (CHI), ziua sărbătorește activitatea liniilor telefonice care oferă...

16 mai: Ziua internațională a conviețuirii pașnice

16 mai: Ziua internațională a conviețuirii pașnice

În data de 16 mai celebrăm Ziua internațională a conviețuirii pașnice. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în 2017, prin adoptarea rezoluției 73/160. „Ziua își propune să susțină dorința de a trăi și de a acționa împreună, uniți în diferențe și...