Mitropolitul Andrei și Episcopul Neophytos din Kenya, în rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | oct. 31, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 22-a după Rusalii (a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr), 31 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Neophytos Kongai, Episcopul Ortodox de Nyeri și Muntele Kenya, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Cu acest prilej, la finalul slujbei, a fost pomenit Arhiepiscopul Teofil Herineanu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 29 de ani.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în fața Catedralei din Piața „Avram Iancu”, în prezența a numeroși clujeni.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură , în cadrul căruia a vorbit despre „consecințele veșnice ale faptelor noastre vremelnice”.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a hirotonit întru diacon pe teologul Florin Ionuț Mărginean, administratorul Cimitirului Eparhial „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca. De asemenea, a înălțat rugăciuni pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Parinte Andrei a oferit Preasfințiului Părinte Neophytos Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru arhierei. De asemenea, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici i-a fost acordat pr. prof. John Ngige Njoroge, profesor la Universitatea Metodistă din Kenya (Episcopia Ortodoxă de Nyeri și Muntele Kenya), și pr. conf. univ. dr. Cristian Sonea, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, coordonatorul delegației.

La rândul său, Părintele Episcop Neophytos a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru daruri și le-a adresat clujenilor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Delegația din Kenya se află la Cluj-Napoca cu prilejul participării la Simpozionul internațional de Teologie, Istorie, Muzicologie Și Artă, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, în perioada 1-2 noiembrie. Ediția din anul acesta este intitulată „Pastorație și Duhovnicie în Diaspora Românească. Purtarea de grijă a celor adormiți în cultul și practica Bisericii Ortodoxe”și face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2021-2022, și se încadrează în seria de evenimente organizate cu prilejul proclamării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a anului 2021 ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”. Mai multe detalii și programul simpozionului AICI

Parastas pentru Arhiepiscopul Teofil Herineanu

După săvârșirea Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc miercuri, 3 noiembrie, 29 de ani. De asemenea, la mormântul ierarhului, din cripta de la demisolul Catedralei, a fost oficiat un trisaghion.

Arhiepiscopul Teofil Herineanu s-a născut în 11 noiembrie 1909, în localitatea Arcalia, județul Bistrița-Năsăud. În scaunul eparhial de la Cluj a fost ales în 1957, iar în timpul arhipăstoririi sale, Episcopia Clujului a fost ridicată la rang de arhiepiscopie. A trecut la cele veșnice în data de 3 noiembrie 1992, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan, Mitropolitul Bartolomeu Anania și Episcopul Vasile Flueraș. Biografia detaliată a Arhiepiscopului Teofil Herineanu poate fi consultată AICI

Vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu a rămas în amintirea clericilor și a credincioșilor clujeni ca un ierarh iubitor și rugător, care și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și ajutorării sărmanilor.

„Două virtuți mari au strălucit în viața acestui slujitor al lui Dumnezeu. Pe de o parte, era omul rugăciunii, mai rugător decât noi, iar pe de altă parte, era omul milosteniei. Când își lua salariul, sărmanii din Cluj-Napoca stăteau la rând pentru a-și primi ajutorul de la Arhiepiscopul Teofil Herineanu”, conform ÎPS Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Cel ce se teme de Dumnezeu se smerește

Cel ce se teme de Dumnezeu se smerește

Cuviosul Filothei Zervakos: „Credința îl duce pe om la frică. Ce frică? Frica de păcat! Omul se teme să nu-L supere pe Dumnezeu. Cel ce se teme se smerește. Și smeritul are pe Duhul Sfânt în el." Andrei Andreicut, Cuvintele Bătrânilor, Ediția 1, Editura Reîntregirea,...

Baba Novac – războinic la 80 de ani

Baba Novac – războinic la 80 de ani

În fața Bastionului Croitorilor din Cluj-Napoca se află o statuie care salută milioanele de trecători. Această statuie îl reprezintă pe Baba Novac, un haiduc, mercenar, luptător împotriva Imperiului Otoman, , căpitan al oștii lui Mihai Viteazul. Este erou național al...

Gânduri despre familia creștină

Gânduri despre familia creștină

Învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe definește familia care ia ființă prin Sfânta Taină a Nunții drept Biserica cea mică, după cum o numește și Sfântul Ioan Gură de Aur - „Biserica de acasă”. La baza unirii bărbatului cu femeia stă taina iubirii, iar scopul...

Slujbă Arhierească în parohia clujeană Nicula

Slujbă Arhierească în parohia clujeană Nicula

În duminica a 21-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a binecuvântat noul iconostas al parohiei clujene Nicula. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat și Sfanta Liturghie, în care le-a adresat celor prezenți un cuvant de învățătură. Pornind de la Pilda Semănătorului,...

Biserica parohiei Jucu Gară, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica parohiei Jucu Gară, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica parohiei clujene Jucu Gară a fost resfințită de Mitropolitul Clujului sâmbătă, 10 octombrie 2015.  Evenimentul a avut loc în prezența unui număr mare de preoți și credincioși.   Ziua Domnului trebuie cinstită! Cea de-a șaptea zi este ziua odihnei lui Dumnezeu...

Desant scriitoricesc, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Desant scriitoricesc, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

La Cluj-Napoca se desfăşoară mai multe evenimente dedicate literaturii şi cărţilor, la FestLit şi Festivalul Internaţional de Carte Transilvania. În cadrul FestLit, ediţia a II-a, organizat de filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc un...