Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Mitropolitul Bartolomeu Anania, evocat la Mănăstirea Nicula

de | iun. 11, 2026

Mănăstirea Nicula, jud. Cluj – Joi, 11 iunie 2026, a fost zi de profundă rugăciune și aducere aminte la Mănăstirea Nicula. În paraclisul ocrotit de Sfântul Apostol Bartolomeu, aflat în incinta Casei Memoriale „Mitropolitul Bartolomeu”, a fost oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire arhiepiscop și mitropolit.

Slujbele au fost oficiate de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor au mai făcut parte protosinghelul Teofan Timiș, starețul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, și duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” Strâmba din județul Bistrița-Năsăud, alături de alți preoți și clerici invitați. La momentele liturgice au luat parte și gazdele acestui eveniment, respectiv arhimandritul Iustin Miron, starețul Mănăstirii Nicula, împreună cu obștea de călugări a așezământului monahal.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, arhimandritul Dumitru Cobzaru a evocat personalitatea complexă a Mitropolitului Bartolomeu, subliniind rolul său fundamental în rectitorirea Mănăstirii Nicula, locul care adăpostește renumita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Casa de la marginea pădurii: Un loc al memoriei vii

Mănăstirea Nicula a fost pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania refugiul de suflet în ultimele perioade ale vieții sale, spațiul binecuvântat unde s-a retras pentru scris, rugăciune, reflecție și întâlniri discrete. Locuința sa, poziționată subtil mai sus de biserica mănăstirii, chiar lângă marginea pădurii, păstrează o arhitectură cu accente oltenești ce evocă legătura sa profundă cu locurile natale. Casa este compusă din două corpuri, unul destinat bibliotecii și lucrului intelectual, iar celălalt vieții cotidiene, în timp ce din pridvor privirea cuprinde satul și mănăstirea în toată întinderea lor.

Astăzi, această locuință a devenit Casa Memorială „Bartolomeu Anania”. Nu este un muzeu spectaculos, ci un spațiu al memoriei vii, păstrat cu decență și respect, care adăpostește aproape tot ceea ce a rămas de la ierarh: biblioteca, manuscrise, documente, obiecte personale, mobilierul de lucru, arhiva literară și arhiva biblică.

Pe lângă manuscrise și cărți, la Mănăstirea Nicula se păstrează vii și urmele suferinței indurate de ierarh în timpul regimului comunist. Astfel, sub Sfânta Masă a micuțului paraclis unde își făcea pravila, sunt păstrate cu sfințenie încălțămintele cu care vrednicul de pomenire Bartolomeu a ieșit din pușcărie. Acești pantofi purtați în detenție, micșorați și uscați de vreme, rămân o mărturie tăcută a anilor de închisoare politică, a bătăilor și a torturilor îndurate, fiind așezați acolo spre aducere aminte a chinurilor din anii de prigoană. Prin păstrarea intactă a acestor mărturii, mănăstirea continuă să ducă mai departe întreaga moștenire spirituală și istorică a marelui Mitropolit.

Foto: Dumitru Cucură

Mai multe fotografii AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA