Duminică, 1 februarie 2026, în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, care marchează începutul perioadei Triodului, începând cu ora 10:00, la Mănăstirea Nicula vor fi oficiate Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, pentru odihna sufletului Vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania.

Slujbele vor fi săvârșite de Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi, părintele va rosti și cuvântul de învățătură.

Nicula – locul opririi și al lucrării

Pentru Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, Mănăstirea Nicula a însemnat mai mult decât un loc de retragere. A fost un spațiu al opririi și al așezării interioare, într-o viață care nu a cunoscut stabilitatea unui „acasă” obișnuit. Biografia sa este marcată de treceri: casa părinților, mănăstirea, mutările succesive, anii de detenție, pribegia, slujirea în țară și în afara ei. Mai degrabă pelerin decât locuitor statornic, Mitropolitul Bartolomeu a trăit mereu în drum, cu viața purtată sub semnul jertfei și al responsabilității.

La Nicula, însă, acest drum a aflat un loc de popas. Aici a trăit perioade îndelungate, a lucrat, a scris, s-a rugat și a lăsat aproape tot ceea ce avea. De aceea, pomenirea sa la Nicula nu este doar o rânduială liturgică, ci o reîntoarcere firească într-un loc care i-a devenit casă prin lucrare, liniște și dăruire.

Pentru zecile de mii de pelerini, Nicula rămâne locul icoanei făcătoare de minuni. Pentru Bartolomeu Anania, Nicula a fost, în plus, locul lucrării, al tăcerii fertile și al unei discipline interioare care avea să rodească una dintre cele mai importante opere ale Bisericii Ortodoxe Române contemporane.

Pentru el, Nicula nu a fost o a doua casă, ci locul unde un om fără casă lumească a putut, în sfârșit, să se oprească.

Locul popasului într-o viață de pelerinaj

La câțiva kilometri de Cluj-Napoca, mănăstirea se așază aproape de culmea unui deal mereu verde. În afara marilor pelerinaje, aici domnesc liniștea, lumina și un calm rar. În acest cadru, Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania și-a petrecut ultimele perioade din viață, retrăgându-se pentru scris, rugăciune, reflecție și întâlniri discrete.

Locuința sa de la Nicula, plasată ușor mai sus de biserica mănăstirii, lângă marginea pădurii, este alcătuită din două corpuri: unul destinat bibliotecii și lucrului intelectual, celălalt vieții cotidiene. Din pridvor, priveliștea cuprinde satul și mănăstirea în toată întinderea lor, iar arhitectura, cu accente oltenești, evocă legătura profundă cu locurile natale.

Astăzi, această locuință a devenit Casa memorială Bartolomeu Anania, un spațiu care adăpostește aproape tot ceea ce a rămas de la ierarh: biblioteca, manuscrise, documente, obiecte personale, mobilierul de lucru, arhiva literară și arhiva biblică. Nu este un muzeu spectaculos, ci un loc al memoriei vii, păstrat cu decență și respect.

La Mănăstirea Nicula se păstrează nu doar biblioteca și manuscrisele, ci și urmele suferinței. Lângă altarul unde își făcea pravila zilnică se află pantofii purtați în detenție, micșorați și uscați de vreme – mărturie tăcută a anilor de închisoare politică, a bătăilor și torturilor îndurate.

Nicula – locul în care Biblia a fost dusă până la capăt

Pentru Bartolomeu Anania, cuvântul a fost o formă de slujire. A scris poezie, proză, dramaturgie, memorii, predici și eseuri, iar toate aceste lucrări poartă amprenta unei mari rigoari interioare și a unei responsabilități profunde față de sens. La Nicula, această lucrare a cuvântului s-a adâncit. Aici a primit oaspeți și s-a retras pentru lucru și rugăciune. Tot aici a lucrat la diortosirea Sfintei Scripturi, lucrarea pe care a socotit-o cea mai importantă a vieții sale.

Diortosirea Sfintei Scripturi nu a fost pentru Bartolomeu Anania un proiect editorial, ci un legământ. O lucrare începută fără comandă, fără contract și fără așteptări materiale, asumată ca datorie față de Biserică și față de popor.

La Mănăstirea Nicula, în liniștea acestui loc, a găsit puterea de a duce până la capăt această muncă uriașă, care a cerut ani de răbdare, concentrare și jertfă lăuntrică. Aici a lucrat, a recitit, a îndreptat și a așezat textul, cu conștiința responsabilității față de cuvântul Scripturii.

Despre această lucrare, Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania a vorbit cu simplitate și emoție în cuvântul rostit la lansarea Bibliei, lăsând să se vadă nu efortul intelectual, ci bucuria lăuntrică:

„Pentru mine rămâne mai ales bucuria duhovnicească. Încă din anul 1980, când am început să plănuim această Biblie împreună cu părintele Dumitru Fecioru, am făcut un legământ: să nu lăsăm Biserica Ortodoxă și poporul român fără o ediție diortosită a Sfintei Scripturi. Nu aveam nicio comandă editorială, niciun contract, nicio perspectivă materială. Ne-am hotărât atunci, cu lacrimi în ochi, să începem lucrul fără a aștepta vreo răsplată bănească.

Dumnezeu a rânduit ca părintele Fecioru să fie chemat la Sine înainte de a lucra împreună la prima pagină, iar eu am rămas singur. Mi-am ținut însă legământul. Contractul meu pentru această Biblie prevedea drepturi de autor de un leu pentru întreaga ediție. Nici acel leu nu l-am primit. Dar nu aceasta contează. Dincolo de orice interes comercial, rămâne bucuria duhovnicească.”

În același duh de responsabilitate și smerenie, Bartolomeu Anania a vorbit și despre momentul încheierii lucrării cu luciditatea celui care știe că adevărata evaluare abia începe:

„Am fost întrebat cum mă simt după ce am terminat această lucrare. Am răspuns că, atunci când treci o prăpastie foarte adâncă pe o punte foarte îngustă, spaima te cuprinde abia după ce ai ajuns dincolo. Sunt cuvinte care mă mângâie, dar sunt și cuvinte care certifică un început de drum, pentru că lectura Sfintei Scripturi în această versiune abia începe. Vor fi necesari doi sau trei ani pentru ca cineva să-și poată forma, cu adevărat, o judecată critică asupra ei.”

Mai jos poate fi ascultat integral cuvântul rostit de Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania la lansarea Bibliei diortosite, publicate în anul 2001.

Lucrarea a durat unsprezece ani și a fost dusă până la capăt cu perseverență. Biblia diortosită a fost un arc peste timp, început la Mănăstirea Văratec și încheiat la Nicula, spații care au marcat etapele esențiale ale acestui demers.

Moștenirea

Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania a trecut la Domnul la 31 ianuarie 2011, fiind înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca. A lăsat însă Bisericii și culturii românești o moștenire rară: o Biblie diortosită, o operă literară de mare valoare, o fundație care sprijină tinerii și, mai ales, un model de viață trăită cu folos.

La Nicula, memoria sa nu este una muzeală, ci vie. În tăcerea chiliei, în biblioteca sa, în cuvântul scris și rostit, Mitropolitul Bartolomeu Anania continuă să vorbească. Nu ca o voce a trecutului, ci ca o prezență care încă formează conștiințe.