Mitropolitul Bartolomeu: „Nimeni nu poate pretinde că este cu adevărat intelectual dacă nu a citit măcar odată în viața lui Biblia.”

de | mart. 17, 2022 | Spiritualitate

Într-o mărturisire făcută în predica susținută în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la 29 ianuarie 2006, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu împărtășea credinioșilor prima sa întâlnire cu Biblia, cartea de căpătâi a credinței:

Eram în clasa a treia primară și auzisem de Biblie că este o carte importantă. Maica-mea era fiică de preot dar nu aveam o Biblie în casă. Dar m-am dus la un unchi de-al meu, fratele ei, care era țăran, și pe semne că moștenise o Biblie de la taică-său. El nu o citea pentru că nu știu dacă știa bine să citească. Dar eu, mergând la unhiul meu, am văzut în rafturile lui de câteva cărți una pe care scria Biblia. Și am spus: „unchiule mi-o împrumuți și mie să o citesc? Ia-o mă!” Eu păzeam vaca pe câmp, si în mai multe săptămâni, păzind vaca, am citit Biblia din scoarță în scoarță. Nu interesează ce am priceput eu din ea la vârsta aceea, interesează că prin Biblie m-am întâlnit eu cu Dumnezeu. Și mai cu seamă când am ajuns la Noul Testament am îneput să pricep și să cred mai mult în Dumnezeu.

Dacă vezi cumva Biblia și nu o ai, o împrumuți de la cineva care o are, și măcar din curiozitate, să nu se spună că ai îmbătrânit și că n-ai trecut și tu cu ochii prin Biblie.

Și să știți un lucru de la mine, cel care devine matur, intelectual, nu poate pretinde că este cu adevărat intelectual dacă nu a citit măcar odată în viața lui Biblia.”

 

În anul 1990 la 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, Mitropolitul Batolomeu începe munca de revizuire în limba română şi de comentare a Bibliei, pe o perioadă de unsprezece ani. În anul 1993, apare Noul Testament, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti. În 1996 apare Cartea lui Iov, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti. In anul 1997 apare Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

În 1998 este publicată Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului şi regelui David. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca. Și în același ani, mai iese de la tipar Cântarea Cântărilor, la Editura Anastasia, Bucureşti.  În 1999 apare Cartea Profetului Isaia și Cartea Profetului Ieremia. În anul 2000 – este publicat volumul Poezia Vechiului Testament: Cartea lui Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

Cartea Profetului Iezechiel și Cartea Profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici sunt publicate în anul 2000.

În anul 2001, la împlinirea a 80 de ani de viață, apare „Apocalipsa Sfântului Ioan. Traducere, introducere şi note de Bartolomeu Valeriu Anania”, la Editura Paralela 45, Cluj-Napoca, cu ilustraţii de Albrecht Dürer, iar la Editura Renaşterea, apare volumul „Bartolomeu Valeriu Anania. In honorem” şi lucrarea „Introducere în citirea Sfintei Scripturi”.

În anul întâi al mileniului trei este publicată Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli. Lucrarea, tipărită deja în mai multe tiraje, se bucură de un interes cu totul deosebit din partea specialiştilor, dar nu mai puţin din partea credincioşilor, pentru noutatea de ordin teologic şi filologic pe care o aduce faţă de variantele româneşti precedente, pentru aşezarea textului într’o limbă română actuală şi mai ales pentru utilitatea celor peste 8.000 de note subsidiare menite să-i ofere cititorului căi de acces spre adevărul textului. În spaţiul Ortodoxiei româneşti, Ediţia jubiliară a Bibliei este prima versiune adnotată. Activitatea de revizuire depusă de Arhiepiscopul Bartolomeu este evaluată de către specialişti în întâlnirile ocazionate de prezentarea lucrării către publicul din Bucureşti – la Patriarhie şi Academia Română –, la Râmnicu-Vâlcea, Bistriţa, Oradea, Cluj-Napoca; la Craiova, în 2003.

În anul 2004, apare Biblia – ediţia jubiliară, în format electronic pe CD.

Ultimele articole

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....

Mai multe din Spiritualitate
„Maica Domnului ne cheamă și ne conduce spre Hristos”

„Maica Domnului ne cheamă și ne conduce spre Hristos”

Preasfințitul Părinte Vasile: „O căutăm pe Maica Domnului pentru că, prin mângâierile pe care le primim de la Ea, noi ne putem menține pe calea adevărului, pe care Hristos Mântuitorul ne-o deschide nouă spre Împărăția lui Dumnezeu. Orice cale pe care noi o parcurgem,...

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre principalele perioade de pregătire duhovnicească din Biserica Ortodoxă, începe duminică, 1 august 2021 şi se încheie două săptămâni mai târziu, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Lăsatul secului pentru...

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Iubiţi fraţi şi surori, mulţimea bunurilor materiale nu ne poate aduce bucurie, pentru că, având mult poţi deveni rob al patimii iubirii de avere. Iată ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 8, versetul 34: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine...