Mitropolitul Clujului a binecuvântat capela mortuară din localitatea Berchieșu

de | sept. 16, 2020

Capela mortuară din localitatea clujeană Berchieșu a fost binecuvântată marți, 15 septembrie 2020, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Slujba a început la ora 12:00, pe platoul din fața capelei și alături de ierarh a fost prezent un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: consilierul pe probleme de misiune și protocol al Eparhiei, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, preotul paroh Florin Negru, starețul Mănăstirii Soporu de Câmpie, arhim. Ilie Hanuschi și alți preoți de la parohiile învecinate.

Proiectul capelei a fost inițiat și realizat de Primăria și Consiliul Local Frata, iar la eveniment au participat autoritățile locale și județene, alături de localnici, mulți îmbrăcați în straie populare.

Pentru implicarea la edificarea capelei, primar comunei Frata, Vasile Trif, a primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei distincția ,,Gramata Mitropolitană”, însoțită de Sfânta Scriptură.

La final, preotul paroh a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, autorităților, echipei de constructori și tuturor celor prezenți la eveniment.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

A fost binecuvântat noul sediu al Protoieriei Baia Mare

A fost binecuvântat noul sediu al Protoieriei Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat Joi, 13 iulie 2017, cu începere de la ora 11:00, noul sediu a Protoieriei Baia Mare, în prezenţa Permanenţei Eparhiale, protopopilor din Episcopie, preoţilor din Protopopiat şi...

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare,...

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Clujenii sunt așteptați joi, 6 iulie 2017, la o nouă seară culturală organizată în muzeul Mitropoliei Clujului. Invitată va fi cunoscuta și îndrăgita actriță Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj, care va susține spectacolul „Viața noastră Legănătoare”, un...