Mitropolitul Clujului a binecuvântat lucrările de reabilitare efectuate la Dispensarul Medical Uman din Nușeni

de | iul. 16, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 16 iulie 2022, în mijlocul comunității din Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de reabilitare și modernizare efectuate la dispensarul uman din localitate.

Dispensarul este construit pe un teren donat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, iar procesul de reabilitare, demarat la începutul anului 2020, a presupus modernizarea, recompartimentarea și dotarea spațiilor pentru cabinetele medicilor de familie, cabinetul stomatologic și farmacie. Investiția, în valoare de 1,8 milioane lei, a fost finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin străduința Consiliului Local Nușeni.

De la ora 17:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările de reabilitate și modernizare efectuate în ultimii doi ani la Dispensarul Medical Uman din Nușeni.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, starețul Mănăstirii Nușeni, arhimandritul Paisie Iloaie, parohul comunității din Nușeni, preotul Dacian Antal, precum și alți preoți invitați.

La eveniment au participat oficialități locale, județene și centrale, precum și numeroși localnici, mulți îmbrăcați în straie populare.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre Doctorul cel Mare al trupurilor şi al sufletelor noastre, Mântuitorul Iisus Hristos, spunând că Dumnezeu este mereu alături de noi și că El lucrează prin oameni, iar rugăciunea și credința  sunt esențiale în vindecarea oricărui om. De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe toți cei implicați în renovarea și modernizarea instituției medicale, iar primarului comunei Nușeni, Ioan Mureșan, i-a oferit o icoană cu Sfântul Ierarh Nectarie.

În calitate de gazdă, primarul Ioan Mureșan a mulțumit ierarhului, oficialităților și tuturor celor prezenți, exprimându-și bucuria pentru acest moment important din viața comunității din Nușeni. Totodată, alocuțiuni au mai rostit și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

După încheierea evenimentului, la Căminul Cultural din Nușeni a avut loc spectacolul inaugural al Ansamblului Folcloric „Meleșul”, format din tineri ai comunei Nușeni, coordonați de Geta și Sandu Cusai. În cadrul spectacolului au urcat pe scenă: Corala „Osana” a preoților din Protopopiatele Bistrița, Năsăud și Beclean, dirijată de preotul Viorel Jarda, Grupul „Tradiții” al Zegrenilor, precum și soliștii vocali Alexandra Zegrean si Raul Andreica.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 29 octombrie 2022, în mijlocul comunității din Șomcutu Mic, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noii case...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Matei, județul Bistrița-Năsăud, prilej cu care a binecuvântat lucrările de...

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament” din cadrul Facultatății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a conferențiat joi, 27 octombrie, la Dej. Evenimentul a avut loc de la ora 18.00 la Centrul Cultural „Arta” din...

Ședință solemnă a Sfântului Sinod – 28 octombrie 2022

Ședință solemnă a Sfântului Sinod – 28 octombrie 2022

Palatul Patriarhiei a găzduit vineri, 28 octombrie, ședința solemnă și ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul cărora au fost prezentate activitățile de la nivelul eparhiilor românești din țară și străinătate privind marcarea Anului...