Mitropolitul Clujului a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială din Coldău

de | feb. 21, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 21 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Coldău, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultimii ani la casa parohială din localitate.

Astfel, în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, de la ora 10:00, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, preotul paroh Liviu Colcer-Iuga, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Mândrie și smerenie”, pornind de la pilda Vameșului și a Fariseului, care se citește în prima duminică a Triodului.

Totodată, ierarhul a arătat că Iisus Hristos este modelul absolut de smerenie și i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage și să postească.

Să fim mai buni, să ne rugăm mai mult, să citim din Sfânta Scriptură, să postim, să ne spovedim bine și să ne pocăim în fața lui Dumnezeu. (….) Domnul Iisus Hristos este modelul absolut de smerenie! Ucenicii Lui, Apostolii Lui, cei ce ne-au lăsat cuvinte frumoase scrise în Scriptură, au încercat și ei să imite smerenia Domnului Hristos.

 

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Marius Ionuț Souca, pe seama Parohiei Frata, din Protopopiatul Turda.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Liviu Colcer-Iuga. Fostul paroh, preotul pensionar Gavril Giurgiuca, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, prim-epitropul Ioan Câmpan și domnul Ioan Pop au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial, precum si alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor și a oficialităților locale, județene și centrale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

După Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, care, în perioada 2015-2020, a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Cu acest prilej, ierarhul a dăruit doamnei preotese, Lăcrimioara Colcer-Iuga, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

 

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă Coldău, din Protopopiatul Beclean, a fost înființată în anul 1988, până atunci fiind filie a Parohiei Săsarm. Primul paroh a fost preotul Gavril Giurgiuca, care a păstorit comunitatea până în anul 2015, când s-a retras la pensie.

Din 2015 până în prezent, comunitatea din Coldău este păstorită de preotul Liviu Colcer-Iuga.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Biserica în vremuri de restricții

Biserica în vremuri de restricții

autor: Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române Natural, orice român rațional a înțeles de ce s-au închis bisericile noastre acum și, în linii mari, a respectat această interdicție. Ea trebuie respectată și de-acum înainte, câtă vreme orice fel de adunare a mai...

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma...