Mitropolitul Clujului a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială din Teaca

de | nov. 22, 2020

În Duminica a 26-a după Rusalii (a bogatului căruia i-a rodit țarina), 22 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Teaca, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultimii trei ani la casa parohială din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Vasile Motogna, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a îndemnat pe cei prezenți să aibă o atitudine corectă fața de bunurile materiale.

„Banii dați săracilor, nevoiașilor, neputincioșilor, banii investiți în activități sociale, ne construiesc nouă casă în cer. Ne și spune Sfântul Pavel în a doua epistolă către Corinteni, în capitolul 5, primul verset: «Atunci când se desface casa noastră cea pământească, avem de la Dumnezeu în ceruri o casă nefăcută de mână, o casă veșnică». Ei, casa veșnică ne-o construim noi prin faptele bune, prin faptele de caritate, prin faptele de asistență socială pentru cei nevoiași, pentru cei necăjiți. Iată, aceasta este atitudinea corectă față de bunurile materiale pe care Dumnezeu ni le-a dat să le administrăm”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ionuț Vasile Boancă. De asemenea, s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La chinonic, interpreta de muzică populară, Cornelia Ardelean Archiudean, a interpretat pricesne.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Vasile Cristian Motogna. Primarul comunei Teaca, Damian Iustian Muntean, membrii Consiliului și Comitetului Parohial, precum si alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, care, în perioada 2017-2020, a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Cu acest prilej, ierarhul a dăruit doamnei preotese, Ionela Motogna, o icoană cu Maica Domnului.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor și a oficialităților locale și județene, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabără pentru voluntarii din asociaţiile de tineret clujene

Tabără pentru voluntarii din asociaţiile de tineret clujene

În perioada 4–6 noiembrie, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a organizat o tabără oferită ca răsplată pentru voluntarii din asociațiile și grupurile parohiale de tineret clujene care s-au implicat în organizarea taberelor de copii, adolescenți și tineri...