Mitropolitul Clujului a prezidat astăzi lucrările conferinței preoțești de toamnă, de la Bistrița

de | oct. 24, 2017 | Actualitatea religioasă

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Bistrița s-au întrunit azi, 24 octombrie 2017, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte  Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, însoțit de la Centrul Eparhial de părintele inspector Vasile Nemeș și părintele consilier arhid. Claudiu Grama.

Mitropolitul Clujului a prezidat astăzi lucrările conferinței preoțești de toamnă, de la BistrițaÎntrunirea a fost precedată de slujba de  Te Deum săvârșită în Biserica monument istoric „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Municipiul Bistrița, iar lucrările conferinței s-au desfășurat în Sala de Ședințe a Protopopiatului.

Tema conferinței: ,,Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” susținută de  preacuviosul părinte Grigorie Benea, starețul Mănăstirii Sfinții 40 de mucenici de la Gherla, care a prezentat unele din trăirile pe care le-au avut cei care au mărturisit în temnițele comuniste pe Hristos. La finalul conferinței, părintele Alexandru Vidican, protopopul Bistriței, a mulțumit Părintelui Mitropolit pentru purtarea de grijă, preacuviosului părinte Grigorie pentru frumoasa prezentare și tuturor preoților prezenți pentru reușita conferinței, a consemnat pentru radio Renașterea părintele Emanuel Vidican.

Ultimele articole

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...