Mitropolitul Clujului a resfințit Biserica din Săcuieu

de | iul. 18, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a după Rusalii, 18 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Săcuieu, Protopopiatul Huedin.

Cu acest prilej, de la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a resfințit biserica parohială, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care, în ultima perioadă, a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.

Apoi, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea lăcașului de cult, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană, arhimandritul Casian Ioana, preotul paroh Ionică Valentin Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Mitropolitul Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Domnul Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”, arătând că Biserica este locul unde creștinii primesc vindecarea trupului și a sufletului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți și elevi seminariști de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, respectiv de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. La chinonic, cântăreața de muzică populară Amalia Țuțuruga a interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de apreciere și recunoștință, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ionică Valentin Pop, iar preotesei Simona Rozalia Pop i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. Ctitorul Damian Mereu a primit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distrincție a Mitropoliei Clujului, iar primarul comunei Săcuieu, Gheorghe Cuc, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

 

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost construită sub formă de navă, din piatră de granit, între anii 1882-1885, fiind sfințită la data de 14 august 1885.

De-a lungul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori. În ultimii ani, sfântul lăcaș a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, dintre care amintim: înlocuirea turlei și a întregului acoperiș, refacerea tencuielii exterioare, precum și refacerea picturii, în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Florin Olari.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Paști

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

13 mai – Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul

13 mai – Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul

1. Sfânta Muceniță Glicheria (+ 141) – S-a născut la Roma într-o familie bogată. Tatăl ei era prefect și senator în cadrul Imperiului Roman. Întreaga familie s-a mutat în Tracia, în orașul Traianopolis, unde, nu după mult timp, ambii părinți ai sfintei mucenițe au...

Mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mărturisirea, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu, împărtășirea cât mai deasă | Sfântul Ioan de Kronstadt

Mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mărturisirea, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu, împărtășirea cât mai deasă | Sfântul Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan de Kronstadt: „Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele...

Rod Dreher a conferențiat la Muzeul Mitropoliei Clujului

Rod Dreher a conferențiat la Muzeul Mitropoliei Clujului

Luni seara, 11 aprilie 2022, începând cu orele 19.00, Muzeul Mitropoliei Clujului a găzduit o conferință-eveniment, susținută de cunoscutul jurnalist și gânditor american Rod Dreher, autor al cărților „Opțiunea Benedict” și „Să nu trăim în minciună!”, aflat pentru...