Mitropolitul Clujului a resfințit biserica Parohiei Sâmboieni

de | iul. 26, 2020

În Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), 26 iulie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Sâmboieni, Protopopiatul Gherla, județul Cluj.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a resfințit biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care, în ultimii trei ani, a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Apoi, pe un podium special amenajat în proximitatea lăcașului de cult, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, preotul paroh Andrei Budălăcean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că „Domnul Hristos tămăduiește toată boala și toată neputința în popor”. Totodată, i-a felicitat pe credincioșii care sunt alături de Biserică, arătând că prin rugăciune, spovedanie și maslu, lumea se izbăvește de necazuri.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup format din membri ai Coralei Armonia din Constanța.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale și județene, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe parohul Andrei Budălăcean, cu dreptul de a purta brâul roșu. Primarul comunei Sânmărtin, Ioan Fartan, a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Totodată, toți donatorii și binefăcătorii au primit distincții și diplome de aleasă cinstire, prin care și maica stareță a Mănăstirii maramureșene Bârsana, stavrofora Filofteia Oltean, originară din această localitate.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a primit titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Sânmărtin”, distincţie acordată în numele Consiliului Local, de primarul Ioan Fartan.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, localitatea Sâmboieni aparține de comuna Sânmărtin.

Biserica parohială din Sâmboieni, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a fost construită între anii 1981-1982, fiind târnosită de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, la data de 15 mai 1983. Parohia Sâmboieni deține și o biserică din lemn, monument istoric, construită în 1753, conform unei inscripții.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), 26 iulie 2020, Înaltpreasfințitul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 26 iulie 2020

Sursa foto: Facebook / Parohia Sâmboieni 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au luat parte joi seara în Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri”. Slujba Deniei celor 12 Evanghelii a fost...

Urcuş spre Înviere la Zalău

Urcuş spre Înviere la Zalău

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în perioada 25-28 aprilie  au avut loc în municipiul Zalău şi oraşul Jibou ample acţiuni filantropice adresate unui număr de 75 de familii care se confruntă cu probleme cauzate de lipsurile...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cu începere de la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte...

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană. Slujba a început la ora 8:00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de...