Mitropolitul Clujului a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea Dobric

de | apr. 6, 2021 | Actualitatea religioasă

Marți, 6 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la Mănăstirea Dobric, din județul Bistrița-Năsăud.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au slujit: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Farcaș, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, ierarhul le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură.

Mănăstirea se ocupă în prezent și de construirea unei biserici în satul Agrieșel, situat la 30 de km de așezământul monahal, pe Valea Țibleșului.

Cu această ocazie, în semn de apreciere și recunoștință, pentru aportul adus la edificarea lăcașului de cult din Agrieșel, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat mai multe distincții și diplome de aleasă cinstire. Astfel, duhovnicului mănăstirii, protos. Siluan Farcaș, și maicii starețe, stavr. Veronica Coțofană, le-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, domnului Ioan Pugna i-a conferit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar credincioasei  Floare Pop i-a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”.

Scurt istoric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean. În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

În 2013, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social de persoane vârstnice, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe. De asemenea, se lucrează la amenajarea unei săli de evenimente culturale, precum și a unei biblioteci, care va adăposti cele peste 40 de mii de volume din colecția mănăstirii.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

În prezent, la mănăstire vieţuiesc 5 maici, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Gabriel Creța

Ultimele articole

Biserica mănăstirii de la Chiuzbaia, târnosită de PS Iustin Sigheteanul

Biserica mănăstirii de la Chiuzbaia, târnosită de PS Iustin Sigheteanul

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a târnosit duminică, 13 septembrie, biserica mănăstirii ,,Nașterea Maicii Domnului” de la Chiuzbaia, protopopiatul Baia Mare. Așezământul monahal a fost extins, Sfântul Altar a...

Liturghie arhierească la biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

Liturghie arhierească la biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Zalău

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Dumbrava Nord, prilej cu care a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica „Nașterea Maicii Domnului”. Alături de...

25 de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

25 de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

Sâmbătă, 12 septembrie, Presfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala ,,Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, cu ocazia ședinței Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureșului și...

Primul hram al Centrului de vârstnici de la Cușma

Primul hram al Centrului de vârstnici de la Cușma

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea Cușma, comuna Livezile, și-a sărbătorit miercuri, 9 septembrie 2015, primul hram. Sărbătoarea a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, iar de la ora 18, a fost oficiat, în sobor...