Mitropolitul Clujului a slujit în Ajunul Bobotezei la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda

de | ian. 5, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 5 ianuarie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj.

Cu această ocazie, în biserica mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, alături de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus și duhovnicul mănăstirii – arhimandritul Ilie Hanuschi.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat faptul că „pocăința este soluția pentru îndreptarea lumii”, iar Sfântul Ioan Botezătorul „a gătit Calea Domnului, a gătit poporul pentru a-L primi pe Mântuitorul Iisus Hristos și a propovăduit pocăința”.

De asemenea, citându-l pe Sfântul Macarie Egipteanul, ierarhul a spus: „Pocăinţa este singura noastră salvare! Nici cultura, nici inteligenţa, nici nobleţea, nici frumuseţea nu-l reînnoiesc pe om, ci numai pocăinţa adevărată, ruşinea şi regretul pentru tot păcatul săvârşit în trecut. Şi, bineînţeles, schimbarea totală a felului de vieţuire, de gândire.”

La finalul slujbei, arhimandritul Ilie Hanuschi, duhovnicul așezământului monahal, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare.

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea „Mihai Vodă” de la Turda, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost înființată în anul 2002, după ce în luna august 2001, la ceremonia de comemorare a 400 de ani de la moartea voievodului Mihai Viteazul, la Turda, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a anunţat intenţia ca locul martiriului să nu fie marcat doar de un simplu monument, ci de o mănăstire, în care să fie aduse neîncetat rugăciuni şi slujbe „pentru pomenirea marelui voievod şi a tuturor celor care, de-a lungul veacurilor, şi-au dat prinosul de jertfă pentru libertatea, demnitatea şi unitatea poporului român”.

Locul de lângă Turda a fost marcat ca loc al jertfei voievodului Mihai Viteazul încă din perioada interbelică, când, în anul 1923, la iniţiativa Societăţii Femeilor Ortodoxe din Turda, a fost înălţată o troiţă din lemn pe locul asasinatului, iar mai târziu, în anul 1977, în locul troiţei de tradiţie românească a fost ridicat un impozant monument. Cu toate acestea, memoria lui Mihai Viteazul, deşi sărăcită de substanţa credinţei, s-a păstrat în conştiinţele multor generaţii de tineri, aduşi la Turda la marile sărbători. După Revoluţie s-a înfiripat o nouă tradiţie prin care, anual, pe data 19 august, pe platoul din vecinătatea Turzii se oficiază Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire, perpetuându-se nu doar istoric, ci şi liturgic memoria eroului naţional.

Odată cu deschiderea mănăstirii, în anul 2002, pe locul martiriului, accentul pus pe solemnitatea unei comemorări civile s-a mutat spre o comemorare liturgică, prin rugăciuni neîncetate aduse pentru memoria și jertfa marelui Mihai.

Aşezământul monahal este o copie arhitecturală a vechii Mănăstiri „Mihai Vodă” din Bucureşti, ctitorie a banului Mihai din 1591, dar mutilată de regimul comunist. Biserica mănăstirii a fost sfințită anul trecut, 19 august 2018, de 9 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Momentul sfințirii a fost înscris de Arhiepiscopia Clujului pe agenda evenimentelor care au marcat simbolic Jubileul celor 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918.

Complexul monahal de la Turda cuprinde biserica mănăstirii, corpurile de chilii cu paraclis, fiind înconjurat de un zid de incintă, cu clopotniţă la poartă. Biserica mănăstirii este împodobită cu pictură în tehnica „al fresco”, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros.

Obştea de călugăriţe este condusă de maica stareţă Andreea Zdrobău, avându-l ca duhovnic pe părintele arhimandrit Ilie Hanuschi.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 5 ianuarie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 5 ianuarie 2020

Foto credit: Marius Romilă

Ultimele articole

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...