Mitropolitul Clujului: „Ajutați-i pe tineri să ducă o viață religioasă activă”

de | mai 19, 2016 | Actualitatea religioasă

Preoții din Dej au fost sfătuiți de Mitropolitul Clujului să-i ajute pe tineri să ducă o viață religioasă activă. Îndemnul a fost dat de Ierarh în debutul conferinței preoțești de primăvară, ce a avut loc joi, 19 mai 2016, la sediul protopopiatului.

Ședința a început la ora 10:00 cu o slujbă de Te-Deum, oficiată în biserica parohiei Dej I. Au participat pe lângă preoții din protopopiat și elevi de la Școala generală nr. 1 și Școala „Mihai Eminescu” din oraș. Celor tineri, dar și profesorilor care i-au însoțit, Înaltpreasfințitul Andrei le-a pus în vedere un citat din pildele lui Solomon, care spune să-i deprinzi pe copii și tineri cu învățătura cea bună, pentru ca și când vor îmbătrâni să nu se abată de la ea. Ierarhul le-a transmis totodată părinților naturali și spirituali, dar și dascălilor, sănătate și putere în misiunea de catehizare a tinerilor. Preoții dejeni au primit sfaturi utile și din partea pr. inspector Liviu Vidican Manci, care a spus că educația bună ajută la păstrarea identității, a  transmis corespondentul radio Renașterea în protopopatul Dej, pr. Dan Toșa:

La finalul conferinței părintele protopop Ioan Buftea le-a reamintit preoților că în perioada 21-22 iunie la Mănăstirea Nicula va avea loc un curs de formare a preoților în catehizarea copiilor și a tinerilor.

 

Ultimele articole

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de...

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

În duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Fizeș, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. În continuare a...