Mitropolitul Clujului, alături de mii de pelerini, la hramul Mănăstirii de la Cășiel

de | sept. 14, 2018 | Actualitatea religioasă

Vineri, 14 septembrie 2018, când Biserica Ortodoxă a praznuit Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii de la Cășiel, unde a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, cu ocazia hramului așezământului monahal.

Din sobor au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Dej, pr. Ionuț Buftea, duhovnicul mănăstirii Cășiel, protos. Serafim Bădilă și alți preoți din satele învecinate mănăstirii.

Slujba a fost oficiată pe Altarul de vară, în prezența a mii de credincioşi veniți atât din județul Cluj, dar și din Bistrița-Năsăud, Maramureș, sau din alte părţi ale ţării. Pelerinii prezenți la hram s-au putut închina la o părticică din lemnul Sfintei Cruci și la racla cu părticele din sfintele moaște ale celor peste 50 de sfinți, păstrate la acest așezământ monahal.

După citirea pericopei evanghelice, IPS Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre importanța sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, îndemnându-i pe credincioși să aibă o credință puternică în Dumnezeu și să săvârșească fapte bune.

La final, părintele Serafim Bădilă, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la sărbătoarea așezământului monahal. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Sărbătoarea hramului Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel  a început din ajunul praznicului, cu oficierea slujbei Privegherii și a rânduielii tunderii în monahism a patru viețuitoare, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La slujba călugăriei au participat exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Dej, pr. Ionuț Buftea, protopopul de Gherla, pr. Paul Isip,  duhovnicul mănăstirii Cășiel, protos. Serafim Bădilă, călugări și maici de la alte mănăstiri din eparhie, preoți, obștea sfintei mănăstiri și numeroși credincioși. La final, IPS Andrei a adresat noilor monahii un părintesc cuvânt de binecuvântare și încurajare în noul drum început.

Peste 250 de ani de rugăciune la Cășiel

Mânăstirea Cășiel din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765 pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal, cele care mai rămăseseră după acţiunea din 1761-1762 a generalului Buckow, cu excepţia acelora care aveau şcoală pentru ,,învăţarea copiilor”. Biserica a ars în 1823 și a fost refăcută de localnici, dar s-a prăbuşit în anul 1925, iarna, sub povara zăpezii.  Primăvara, enoriaşii satului Strâmbu şi ai cătunului Valea Căşielului au cumpărat actuala biserică de lemn din satul Canci (acum Dumbrăveni, judeţul Bistriţa-Năsăud). Biserica de lemn, azi monument istoric, datează din secolul al XVIII-lea. După 1863 până în anul 1956 mănăstirea nu a mai avut călugări, rămânând în tot acest timp biserică de sat, Valea Căşielului fiind filie a satului Strâmbu.

Din 1956, vrednicul de pomenire arhiepiscopul Justinian Chira, atunci stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, a  închegat prima obşte de maici, iar în anul 1959, când prin Decretul 410 autorităţile comuniste au decis desfiinţarea mănăstirii, maicile au fost constrânse să plece, biserica rămânând din nou peste 30 de ani ca biserică de mir. În anul 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfiinţarea mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” Căşiel ca mănăstire de maici, iar în anul  1994, vrednicul de pomenire  Mitropolitul Bartolomeu Anania, a sfinţit paraclisul cu hramul „Buna Vestire”.

Până astăzi, mănăstirea a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind în prezent 30 de maici, conduse de maica stareță, savrofora Varvara Georgiu și de părintele duhovnic, protos. Serafim Bădilă. Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti, de icoane îmbrăcate şi litografiate.

 

Ultimele articole

Festivalul Internațional MERIDIAN 2021: PLANETARIUM

Festivalul Internațional MERIDIAN 2021: PLANETARIUM

Cea de-a XVI-a ediție a unuia din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, Festivalul Internațional MERIDIAN, propune un PLANETARIUM imaginar în care vom putea urmări împreună, între 7 şi 14 noiembrie, mişcarea diverselor constelații şi curente sonore....

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...