Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

de | iul. 13, 2015 | Actualitatea religioasă

În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar Dumitru Tomșa.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost prezent la Urmeniș pentru a sfinți capela mortuară a comunei, ridicată de credincioșii parohiei, sprijiniți de Primărie. „Ierarhul a fost întâmpinat la ora 10:00 de credincioșii comunei îmbrăcați în costume populare, după care, într-un sobor de aproape zece preoți, Părintele Mitropolit a sfințit capela, foarte reușită din punct de vedere arhitectonic dar și necesară vremurilor în care trăim”, a precizat părintele protopop de Bistrița, Alexandru Vidican.

Părintele Ioan Cosma, ridicat la rangul de iconom

DSC04573La sfârșitul slujbei, la care au participat și oficialități locale și județene, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre cinstirea celor plecați și grija de a nu-i uita. Apoi i-a acordat părintelui paroh Ioan Cosma distincția de iconom pentru cei 20 de ani de activitate pastorală în Urmeniș. Diplome de aleasă cinstire au primit primarul comunei, Dumitru Tomșa, consilierii locali și consilierii parohiali dar și membrii corului bisericii din Urmeniș.

 

Ultimele articole

Nașterea Domnului (25 decembrie) | Cateheză

Nașterea Domnului (25 decembrie) | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului 2021 | Cateheza II Excurs istoric: Nașterea Domnului (25 decembrie), nativitas, Natalitia Christi, Natalis Dominis Corporalis,  marchează întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Este una dintre cele mai vechi sărbători ale...

Mitropolitul Clujului a resfințit Biserica din Săcuieu

Mitropolitul Clujului a resfințit Biserica din Săcuieu

În Duminica a 4-a după Rusalii, 18 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Săcuieu, Protopopiatul Huedin. Cu...

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Cristur-Șieu

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Cristur-Șieu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit sâmbătă, 17 iulie 2021, în Parohia Ortodoxă Cristur-Șieu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul sfințirii Altarului de vară. De la ora 9:30,...