Mitropolitul Clujului: „Europa ar trebui să-și reconsidere valorile creștine”

de | nov. 15, 2015

Europa ar trebui să-și reconsidere valorile creștine, a spus Mitropolitul Clujului în cuvântul de învățătură rostit duminică, 15 noiembrie 2015, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Turda.DSC02812 Mesajul a venit în contextul atentatelor ce au avut loc vineri în capitala Franței, în care 129 de oameni, dintre care doi români au murit, iar alte 350 de persoane au fost rănite.

„Europa suferă, dar a ajuns ceea ce a ajuns pentru că a fost creștină și ar trebuie să-și reconsidere valorile creștine care ar întări-o și ar ajuta-o ”.

În urma acestei tragedii care a cutremurat întreaga lume, dar și a suferinței poporului român, cauzată de tragicul eveniment din București, Înaltpreasfințitul Andrei i-a îndemnat pe credincioși la empatie, solidaritate și sprijin, asemenea samarineanului milostiv din Evanghelia de astăzi.

„În zilele acestea ar trebui să avem multă empatie. Întâi de toate față de tinerii care sunt pe patul spitalului, după tragedia ce a avut loc la Clubul Colectiv. Și dacă avem empatie realizăm ce este în sufletul mamelor acelor copii. Trebuie să avem empatie și față de victimele atentatelor de la Paris. Se pare că în lumea asta cele rele nu se mai pot număra. Și cine le poate îndrepta? Doar samarineanul milostiv, care este Hristos, El poate aduce mângâiere, întărire și ajutor într-o Europă care a intrat în derivă”.

DSC02844Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată în prima duminică din Postul Crăciunului la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, a avut loc în contextul împlinirii a 80 de ani de la sfințirea locașului de rugăciune.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit părintelui paroh Gheorghe Gotea, Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”, iar pe părintele Grigorie Marchiș l-a ridicat la rangul de iconom stravofor. La rândul său, Părintele Mitropolit a primit, din partea primarului Tudor Ștefănie, titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Turda.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Seminar dedicat lui Mihai Viteazul la Bistrița

Seminar dedicat lui Mihai Viteazul la Bistrița

Arhiepiscopia Clujului împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița, organizează un seminar de istorie. Manifestarea culturală, ce va aduce în prim plan personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, un...

Simpozion internaţional dedicat educaţiei creştine, la Cluj-Napoca

Simpozion internaţional dedicat educaţiei creştine, la Cluj-Napoca

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca s-a desfăşurat în perioada 13-16 noiembrie 2016, Simpozionul Internaţional „Educație și Mărturisire. Formarea creștină a tinerilor în spiritul viu al Tradiției”, informează ediția...

Spectacol caritabil pentru cinci copii cu deficiențe senzoriale

Spectacol caritabil pentru cinci copii cu deficiențe senzoriale

Mitropolia Clujului și Protopopiatul Ortodox Cluj I organizează în data de 2 decembrie 2016, Spectacolul caritabil „Hristos cel Milostiv și Ucenicii Săi” ce va avea loc la Casa de Cultură a Studenților. Intenția părintelui protopop Dan Hognogi, inițiatorul...