Mitropolitul Clujului: „Europa ar trebui să-și reconsidere valorile creștine”

de | nov. 15, 2015 | Actualitatea religioasă

Europa ar trebui să-și reconsidere valorile creștine, a spus Mitropolitul Clujului în cuvântul de învățătură rostit duminică, 15 noiembrie 2015, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Turda.DSC02812 Mesajul a venit în contextul atentatelor ce au avut loc vineri în capitala Franței, în care 129 de oameni, dintre care doi români au murit, iar alte 350 de persoane au fost rănite.

„Europa suferă, dar a ajuns ceea ce a ajuns pentru că a fost creștină și ar trebuie să-și reconsidere valorile creștine care ar întări-o și ar ajuta-o ”.

În urma acestei tragedii care a cutremurat întreaga lume, dar și a suferinței poporului român, cauzată de tragicul eveniment din București, Înaltpreasfințitul Andrei i-a îndemnat pe credincioși la empatie, solidaritate și sprijin, asemenea samarineanului milostiv din Evanghelia de astăzi.

„În zilele acestea ar trebui să avem multă empatie. Întâi de toate față de tinerii care sunt pe patul spitalului, după tragedia ce a avut loc la Clubul Colectiv. Și dacă avem empatie realizăm ce este în sufletul mamelor acelor copii. Trebuie să avem empatie și față de victimele atentatelor de la Paris. Se pare că în lumea asta cele rele nu se mai pot număra. Și cine le poate îndrepta? Doar samarineanul milostiv, care este Hristos, El poate aduce mângâiere, întărire și ajutor într-o Europă care a intrat în derivă”.

DSC02844Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată în prima duminică din Postul Crăciunului la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, a avut loc în contextul împlinirii a 80 de ani de la sfințirea locașului de rugăciune.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit părintelui paroh Gheorghe Gotea, Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”, iar pe părintele Grigorie Marchiș l-a ridicat la rangul de iconom stravofor. La rândul său, Părintele Mitropolit a primit, din partea primarului Tudor Ștefănie, titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Turda.

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a paisprezecea

Psaltirea – Catisma a paisprezecea

PSALMUL 101 Al lui David 1. Doamne, auzi rugăciunea mea, și strigarea mea la Tine să ajungă! 2. Să nu întorci fața Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta! 3. În orice zi Te voi chema, degrabă auzi‑mă! 4. Că s‑au stins ca fumul zilele mele...

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic. În opinia...