Mitropolitul Clujului i-a binecuvântat pe credincioșii din Parohia Bogata de Sus

de | ian. 15, 2023

În Duminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 15 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din Bogata de Sus, județul Cluj.

Cu acest prilej, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, preotul paroh Ionuț Grigore Rodilă, precum și alți preoți invitați.

Pornind de la pericopa evanghelică a vindecării celor zece leproși, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și le-a vorbit credincioșilor despre marea virtute a recunoștinței, explicând că ar trebui să fim recunoscători, în primul rând, lui Dumnezeu, apoi părinților și semenilor.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Taisia Maria, primul copil al preotului paroh Ionuț Grigore Rodilă și al doamnei preotese Sofica Rodilă.

Apoi, preotul paroh Ionuț Grigore Rodilă a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și pentru faptul că a botezat-o pe prunca Taisia Maria. În semn de prețuire și recunoștință, ierarhului i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

 

Scurt istoric

Localitatea Bogata de Sus este atestată documentar din anul 1315. Satul este pomenit şi în tratatul de istorie „Răscoala de la Bobâlna”, deoarece, în anul 1437, locuitorii au participat la răscoala de la Bobâlna.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bogata de Sus a fost construită între anii 1969-1972, în formă de navă, fiind sfințită la data de 26 septembrie 1976, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira, pe atunci Episcop-vicar al Eparhiei Clujului.

În decursul anilor, biserica parohială a fost restaurată de mai multe ori, iar între anii 2007-2009 a intrat într-un amplu proces de renovare și înfrumusețare, fiind resfinţită la data de 19 iulie 2009, de către vrednicul de amintire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

Din luna decembrie 2016, Parohia Bogata de Sus și filia Calna, din cadrul Protopopiatului Dej, sunt păstorite de preotul paroh Ionuț Grigore Rodilă.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra de lucru germano-română de la Mănăstirea Piatra Fântânele

Tabăra de lucru germano-română de la Mănăstirea Piatra Fântânele

În perioada 21 august – 3 septembrie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară tabăra de lucru germano-română (Workcamp 2023). În tabără participă tineri din Germania, care fac parte din cea mai mare...

Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

Duminică, 20 august 2023, credincioșii Parohiei Benesat au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...