Mitropolitul Clujului, la hramul Bisericii din Hășmașu Ciceului

de | nov. 9, 2018 | Actualitatea religioasă

Credincioșii din localitatea Hășmașu Ciceului și-au sărbătorit joi octotitorii spirtuali, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența fiilor satului și a autorităților locale și județene.

Joi, 8 noiembrie 2018, de praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – ocrotitorii parohiei Hășmașu Ciceului, comuna Uriu, județul Bistrița-Năsăud, începând cu ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – pr. Bogdan Ivanov, protopopul de Beclean – pr. Vicențiu Doru Zinveliu, protopopul de Dej – pr. Ioan Buftea, duhovnicul Mănăstirii Dobric – protos. Siluan Fărcaș, preotul paroh Alexandru Covaciu, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură despre lumea văzută și cea nevăzută.

 

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon teologul Costinel Șoaită, directorul Asociației Filantropia Ortodoxă, filiala Dej.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit sachelar pe preotul paroh Alexandru Covaciu, cu dreptul de a purta brâu albastru. De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei a acordat primarului localității, consiliului parohial și mai multor enoriași Diplome de aleasă cinstire, pentru dragostea și implicarea lor în activitățile parohiei.

Răspunsurile  liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, Ierarhul, alături de soborul preoților slujitori, a sfințit două troițe ridicate recent în curtea bisericii.

Piatra de temelie a actualei biserici s-a pus în anul 1961, prin inițiativa preotului Ilie Prodanec, și s-a ridicat între anii 1962-1963, prin jertfelnicia enoriașilor și a fiilor satului. Biserica a fost sfinţită în anul 1964, de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, resfințită în octombrie 1988, tot de Arhiepiscopul Teofil, iar în data de 15 octombrie 2006 de Preasfințitul Irineu Bistriţeanul, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Actualul iconostas a fost sfințit în data de 2 iunie 2012, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Actualitate

Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită pe tot parcursul săptămânii  viitoare, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Copiii de toate vârstele sunt invitați la activitățile din mediul on-line, organizate de secțiile și filialele bibliotecii: lecturi de...