Mitropolitul Clujului, la hramul Bisericii „Sfântul Apostol Toma” din localitatea natală Oarța de Sus

de | apr. 23, 2017

Mitropolitul Clujului a participat în prima duminică după Sfintele Paști la hramul bisericii parohiale din localitatea natală Oarța de Sus. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica ocrotită de „Sfântul Apostol Toma”, adresându-le credincioșilor un cuvânt de învățătură despre experiența religioasă:

Asemenea Sfântului Apostol Toma, orice creștin ar vrea să aibă o experiență religioasă concretă, care să îi întărească credința, a mai spus Mitropolitul Clujului:

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei păstrează tradiția de a fi prezent în fiecare an, în Duminica Sfântului Apostol Toma în parohia natală care își serbează hramul în această zi. Biserica din satul maramureșean a marcat acum doi ani 50 de ani de la sfințire.

La finalul Liturghiei de astăzi, ierarhul a ținut să ofere și o distincție, inginerului Alexandru Tămășan, căruia i-a dăruit Crucea Transilvană, în semn de mulțumire pentru sprijinul adus mai multor biserici din Cluj, inclusiv capelei Facultății de Teologie Ortodoxă.

Credincioșii din Oarța de Sus îl primesc mereu cu mult drag pe Arhipăstorul Mitropoliei Clujului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...