Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei din Valea Gârbăului

de | aug. 13, 2016 | Actualitatea religioasă

Parohia clujeană „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Valea Gârbăului, localitatea Florești, și-a sărbătorit sâmbătă, 13 august 2016, hramul, în prezența  Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Deși Sfântul Ocrotitor al parohiei a fost sărbătorit în data de 5 august, credincioșii, alături de părintele paroh Ovidiu Marțiș,  și-au dorit să îl aibă oaspete  pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Ierarhul a sosit la intrarea în comunitate în jurul orei 9,00, însoțit de Consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Ioan Grama.

La intrarea în parohie a fost amplasat un monument, prin grija părintelui paroh Ovidiu Ciprian Marțiș, a consiliului parohial și al credincioșilor, pe care Înaltpreasfinția Sa, l-a binecuvântat. Monumentul este alcătuit dintr-o cruce și o icoană a Maicii Domnului „Potirul Nesecat”.

Apoi, în cântări închinate Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Andrei, alături de credincioșii îmbrăcați în costume populare, s-au deplasat pe jos până la locașul de cult ocrotit de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul,  acolo unde a fost întâmpinat de protopopul de Cluj II, Pr. Dan Hognogi și de soborul de preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul le-a pus la suflet un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți în număr mare la sărbătoarea bisericii parohiale, în care i-a îndemnat să fie smeriți și cu bună cuviință, pentru a fi pe plac lui Dumnezeu.

La finalul Liturghiei, pentru a le răsplăti implicarea și bunătate față de biserică, Mitropolitul Clujului i-a răsplătit pe consilierii parohiali și pe alți donatori, cu diplome de aleasă cinstire.

Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din cartierul Valea Gârbăului, localitatea Florești, a luat ființă în urmă cu 5 ani. Până acum s-a reușit construirea unui altar de vară și finalizarea subsolului bisericii, în care se oficiază sfintele slujbe, iar localșul de cult este ridicat pană la baza turlelor.

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Joi, 11 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Gârbău, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele...

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Joi, 11 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Gârbău, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit joi, 11 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”,...