Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Gherla

de | nov. 21, 2018

De Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, miercuri 21 noiembrie 2018, credincioșii din orașul Gherla au primit binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Gherla I, cu ocazia hramului. Din sobor au făcut parte: consilierul administrativ-bisericesc, părintele Cristian Baciu, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, părintele Paul Isip, eclesiarhul Mănăstirii Nicula, protos. Calinic Stupinean, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla”, protos. Grigorie Benea, părintele paroh Vasile Ciciovan, preotul slujiror, părintele Vasile Săsărman, alături de alți preoți invitați. La slujbă au luat parte autorități locale și judetene, alături de numeroși credincioși, iar răspunsurile la strană au fost date de corul parohiei.

După citirea Pericopei Evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Sfântul Chivot al lui Hristos ne îndeamnă să devenim și noi lăcaș al Lui”.

 

În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Dan Alexandru Horvat. La priceasnă, copiii care frecventează cercul catehetic al parohiei, coordonați de profesorul de religie Ioan Moldovan, au susținut un recital de poezii. De asemenea, la Sfânta Liturghie au participat și copiii de la grădinița „Căsuța Fermecată” din oraș. Aceștia s-au împărtășit și au primit daruri din partea parohiei.

Totodată, Părintele Mitropolit l-a hirotesit întru duhovnic pe preotul Costinel Șoaită, directorul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej, care a fost desemnat preot pentru Centrul de servicii comunitare „Sfanta Ana” din Dej.

La final, părintele paroh Vasile Ciciovan a  mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andei pentru prezență și pentru purtarea de grijă, dar și tuturor celor care sprijină activitătile bisericii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul Arșița, comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...