Mitropolitul Clujului, la Nicula: „Să fim buni și atunci lacrimile de pe fața Maicii Domnului se vor împuțina”

de | aug. 15, 2019 | Actualitatea religioasă, Nicula 2019

Câteva zeci de mii de pelerini din toată țara dar și din străinătate au asistat joi dimineața, 15 august 2019, la Mănăstirea clujeană Nicula, la Sfânta Liturghie, săvârșită cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului. Slujba a fost oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei, şi de Mitropolitul de Rwanda şi Burundi, Înaltpreasfințitul Innocentios Byakatonda, în sobor de preoți și diaconi.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, care le-a vorbit pelerinilor despre suferințele Maicii Domnului, arătând că „ori de câte ori ne rătăcim de la calea cea dreaptă, Maica Domnului suferă”. Ierarhul a precizat că, de-a lungul vieții, „Maica Domnului a suferit tare pentru Domnul Hristos, dar noi, fiind făcuți fii ai ei, dimpreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, suferă și pentru noi pentru toți”.

Astfel, credincioșii au fost îndemnați să fie atenți la semenii aflați în suferință și să se implice mai mult în acțiuni sociale. „Întrebarea esenţială pe care ar trebui să ne-o punem noi, creştinii veacului 21, este: îi place Maicii Domnului ceea ce facem noi? N-o întristează pe Maica Domnului secularizarea ce bântuie în lume, lipsa de preocupări spirituale, participarea atât de rară la slujbele bisericii, păcatele multe făcute de oameni? Îi place Maicii Domnului slaba noastră implicare în slujirea socială, în ocrotirea săracilor, a bolnavilor, a bătrânilor și a copiilor orfani sau abandonați? Deschidem noi suficiente centre de sprijinire a acestor categorii de oameni marginalizați? O dor toate acestea pe Maica Domnului”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Ierarhul a amintit și de emigrările masive din țara nostră, care au ca urmări dezbinarea familiilor și suferința copiilor. „Maica Domnului este pentru familia creștină, pentru nașterea, creșterea și educare copiilor. Și mamele noastre care ne-au adus pe lume suferă când viața noastră nu merge foarte bine!”

Maica Domnului este întristată și pentru faptul că satele se depopulează, a spus ierarhul. „Foarte mulți ne-am născut în sat și anul acesta a fost dedicat de către Sfântul Sinod satului, iar multe sate îmbătrânesc și se depopulează. Maica Domnului și mamele noastre, la această priveliște, sunt îndurerate. Pe bună dreptate spune cântecul popular: „Când m-apropiu de-al meu sat, / Cunosc câinii pe lătrat, / Oamenii pe cuvântat, / Pe mama după oftat”. Mitropolitul Clujului l-a pomenit în acest context și pe poetul transilvănean Ioan Alexandru, cel care a închinat un poem întreg satului românesc și care este înmomântat în cimitirul Mănăstirii Nicula.

În încheierea cuvântului său, Mitropolitul Clujului a rugat-o pe Maica Domnului să aibă grijă de toate satele și orașele, îndemnându-i pe toți cei prezenți să fie buni, pentru a nu o întrista pe Maica Domnului. „Fiecare dintre noi să fim misionari ai Domnului Iisus și ai Maicii Domnului și să arătăm lumii un mod frumos de a trăi și atunci lacrimile de pe fața Maicii Domnului se vor împuțina”.

Ierarhul le-a mulțumit pelerinilor pentru că an de an cercetează Mănăstirea Nicula, dar și Mitropolitului de Rwanda şi Burundi, Înaltpreasfințitului Innocentios. „Să dea Dumnezeu să se îmbunătățească viața noastră. Cum zice cântecul, „ne-am încărcat sufletul și plecăm de la mănăstire, ducând în suflet pocăință”.

Zeci de mii de credincioși au participat în zilele de miercuri şi joi la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, când în cursul nopţii a fost scoasă în procesiune din biserică Icoana Maicii Domnului și așezată pe altarul de vară. După Slujba Prhodului, Icoana a fost purtată în procesiune, pentru prima dată în jurul bisericii noi, timp în care au fost cântate pricesne. Apoi, icoana a fost așezată din nou la demisolul bisericii noi, unde șirul de pelerini continuă și la această oră să se perinde prin fața ei și să se închine. Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, la care vin pelerinii an de an să se roage, a fost pictată de preotul Luca din Iclod, iar în anul 1699 aceasta a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

EMIL METEA / GRIGORE SÂMBOAN

Ultimele articole

Agenda ierarhilor la Praznicul Întâmpinării Domnului

Agenda ierarhilor la Praznicul Întâmpinării Domnului

La Praznicul Întâmpinării Domnului, miercuri, 2 februarie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

În pandemie, la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”

În pandemie, la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”

„Pacienții cu cancer din România au dus o luptă generalizată și inegală, atât cu boala, cât mai ales cu indolența autorităților care, prin lipsa de reacție și amatorism, au încălcat constant drepturile acestora, ascunzându-se în spatele pandemiei de SARS-COV-2” -...

Mersul la biserică

Mersul la biserică

Mersul la biserică regulat nu constituie pentru credincios un simplu obicei, o îndatorire religioasă tipiconală, o obligație socială sau o soluție psihologică, dimpotrivă, prin venirea la biserică se exprimă o necesitate existențială, nevoia ca omul să viețuiască...

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic. În opinia...

Tineri sirieni  și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Tineri sirieni și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Un grup de tineri din Siria și Iordania, majoritatea liceeni care studiază la școlile din România, au venit special la Cluj pentru a lua parte la Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa. De dimineață au trecut și pe la Radio Renașterea, unde au stat de...

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

Cu adevărat, Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj-Napoca este un tur de forțe. În primul rând, de forțe pozitive, de energie, de viață, pentru că asta înseamnă tinerețea, de care Arhiepiscopia Clujului și-a dorit să aibă grijă. „Tinerii sunt cei ce...