Mitropolitul Clujului: „Să ne rugăm Maicii Domnului să întărească, în lume, credința”

de | aug. 15, 2018 | Actualitatea religioasă

Peste 20.000 de pelerini din toată țara au participat miercuri dimineaţa la Sfânta Liturghie, oficiată de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, pe altarul de vară al așezământului monahal de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama, și Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, înconjurați de un sobor impresionant de preoți și diaconi.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, care i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage Maicii Domnului ca să întărească în lume, credința. „Ne oprim la un singur gând din troparul zilei: Maica Domnului este Maica Vieții pentru că a născut pe Cel ce este Viața. Așa că, Maicii Domnului trebuie să ne rugăm și ei să îi cântăm să ne asculte de-a pururi marea rugăminte…”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Mitropolitul Clujului a arătat că soluția pentru a învinge răul și problemele din toată lumea este pocăința.

„Păcatele noastre nu ne afectează doar pe noi, ci și pe cei din familia noastră, din lumea noastră. Așa că, păcatele, lipsa noastră de cugetare, aduce și dezechilibrul ecologic pe care îl vedeți în jur. Vedeți și necazurile din toată lumea. Care este soluția? Soluția este îndreptarea noastră, pocăința noastră. Oamenii nici nu înțeleg cât de mare este această taină a pocăinței. Pocăința este „întoarcerea cu lacrimi…..” și presupune o bună spovedanie. Îndreptându-ne pe noi înșine, vom influența întreaga lume. Toate certurile, toate necazurile se datorează faptului că nu ne punem serios problema creștinătății, a credinței”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Ierarhul le-a mulțumit pelerinilor pentru că an de an cercetează Mănăstirea Nicula și a amintit că, încă din adolescentă venea la mănăstire și cânta pricesne închinate Maicii Domnului. „Noi am venit aici cu necazurile, problemele și cu bucuriile noastre și i le-am spus Maicii Domnului. Plecând de la acest pelerinaj important, care este un eveniment pentru întreaga țară, ar trebui să-i putem spune Maicii Domnului: Maică tu ne-ai ajutat / De-am făcut ce ni s-a dat... Îmi aduc aminte cu nostalgie, adolescent fiind, veneam la mănăstire și îi cântam Maicii Domnului să dea pace în țară și între popoare și bunătate oamenilor”.

Aproximativ 30.000 de credincioși au participat în zilele de marţi şi miercuri la pelerinajul de la Nicula, când în cursul nopţii a fost scoasă din biserică Icoana Maicii Domnului.

Ultimele articole

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

Ne spune Sfântul Luca Evanghelistul, că s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos un om, care l-a întrebat ce să facă ca să moştenească viaţa de veci. Evanghelistul Matei, când relatează această întâmplare, ne spune că, pe deasupra, omul acesta era tânăr şi Domnul Hristos...

Slujire arhierească în Parohia Ortodoxă Brăișoru

Slujire arhierească în Parohia Ortodoxă Brăișoru

În Duminica a 25-a după Rusalii (a samarineanului milostiv), 13 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Brăișoru, județul Cluj....

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Sălicea

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Sălicea

Sâmbătă, 12 noiembrie 2022, în ziua de prăznuire a Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei...

Binecuvântarea capelei mortuare și a căminului cultural din Vișea

Binecuvântarea capelei mortuare și a căminului cultural din Vișea

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat vineri, 11 noiembrie 2022, comunitatea ortodoxă din Vișea, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 13:00, Părintele...