Mitropolitul Clujului și Episcopul vicar al Spaniei și Portugaliei, la hramul mănăstirii Cormaia

de | aug. 29, 2016 | Actualitatea religioasă

Hramul Mănăstirii Cormaia din județul Bistrița-Năsăud a fost serbat luni, 29 august 2016,  de praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în prezența Înaltpreasfintitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și a Preasfințitului Ignatie Mureșanul, Episcopul vicar al Spaniei si Portugaliei.

La sărbătoarea mănăstirii au participat de asemenea numeroși credincioși și pelerini, oficialități locale și preoți din localitățile învecinate Cormaiei.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei doi ierarhi pe Altarul de Vară al mănăstirii, situat în apropierea bisericuței de lemn. Mănăstirea are în componență și o biserică de zid ce poartă hramul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul și care a fost sfințită anul acesta în duminica Samarinencei.

Astăzi, când mii de pelerini au ales să marcheze marele praznic la mănăstirea de pe Valea Pleșei, Preasfințitul Iganitie Mureșanul le-a vorbit celor prezenți despre smerenia Sfântului Ioan Botezătorul și despre consecvența sa în lupta cu păcatul.

„Smerenia înseamnă arta de a fi la locul tău”

Un lucru esențial pe care îl învățăm de la Sfântul Ioan Botezătorul este smerenia și corectitudinea, a afirmat Preasfințitul Ignatie Mureșanul.

„Sfântul Ioan Botezătorul a fost un om extraordinar de corect, de cinstit, de sincer în ceea ce privește poziția lui față de Hristos. Și-a declinat corect identitatea față de Hristos. El nu profită de ignoranța contemporanilor săi, nici măcar nu vrea să îi manipuleze, se pune undeva mai prejos, smerit și declinându-și cu adevărat identitatea lui. Smerenia este arta de a fi la locul tău, nici mai sus, dar nici mai jos. Nici să te supraestimezi, dar nici să te subestimezi”.

ÎPS Andrei: „Ne bucurăm că am încheiat azi împreună anul bisericesc”

La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului le-a mulțumit tuturor celor care s-au făcut părtași la hramul mănăstirii Cormaia, felicitând obștea monahală și pe toți cei care s-au implicat în buna desfășurare a praznicului. Ierarhul a vorbit despre finalul de an bisericesc care se marchează la 31 august și noul an, care începe la 1 septembrie.

„Știți că după vechea rânduială bizantină anul bisericesc începe la 1 septembrie și se termină pe 31 august. Ne-am bucurat că am încheiat astăzi, aici, anul bisericesc. Să dea Dumnezeu ca și cel ce începe să fie plin de realizări duhovnicești”, a spus Înaltpreasfințitul Andrei.

„Muncim ca să ridicăm Sfânta Mănăstire cu tot ce se poate”

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de către Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid ce poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

2-hram-cormaia-aug-15

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, construită în anul 1636 de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest locaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită de ÎPS Bartolomeu, iar în 2014 pictura a fost restaurată integral.

„Muncim ca să ridicăm Sfânta Mănăstire cu tot ce se poate. De doi ani de zile am început construcția unei clădiri de chilii care ne era extrem de necesară, atât pentru maici cât și pentru pelerinii care vin la noi”, a declarat maica stareță Ecaterina Ghiran.

În ianuarie 2015, mănăstirea de pe Valea Pleșei din Cormaia, la 5 km distanță de Sîngeorz-Băi, unde viețuiesc 26 de maici a primit o părticică din moaștele Sfântului ierarh Nectarie din Eghina.

Mănăstirea de maici este condusă de stareța Ecaterina Ghiran și îl are ca duhovnic pe părintele Nicodim Sângeorzan.

Ultimele articole

17 octombrie – Sf. Prooroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Duminica a XXI-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic; Pilda semănătorului; Rugăciunea lui Iisus)

17 octombrie – Sf. Prooroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Duminica a XXI-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic; Pilda semănătorului; Rugăciunea lui Iisus)

Misiunea profetică a a lui Oseea, fiul lui Beeri din seminția lui Isahar, s-a desfășurat în regatul Israel în timpul regelui Ieroboam al II-lea și a urmașilor lui, precum și în regatul Iuda în timpul regilor Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechie (790-725 î. Hr.), fiind...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...