Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

de | sept. 4, 2015

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic.

În opinia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, tineretul creștin este cel care are puterea de a redresa societatea europeană.

„Dragi tineri, cu vigoarea voastră și cu harul lui Hristos, noi credem că puteți revigora viața spirituală a Europei. Lucrul acesta îl dorim și Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ajute în toate proiectele bune pe care le aveți planificate”.

Pentru a reuși această schimbare a Europei, investiția în tineri este cea mai importantă, spune Înaltpreasfinția Sa care le atrage atenția totodată celor care au misiunea de a-i forma și educa.

„Considerăm că investiția în tineri este cea mai importantă. Nu zadarnic ne spune înțeleptul Solomon: «Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea». Noi, cei maturi, avem mare răspundere de ceea ce punem la temelia vieții lor, de felul în care plămădim ființa lor socială. Felul de a fi și pilda personală a fiecăruia dintre noi are mare importanță. Noi trebuie să-i problematizăm cu marile idei spirituale ce frământă omenirea astăzi și să-i încredințăm că integritatea lor sufletească și puritatea vieții sunt cele mai de preț comori pe care le posedă”.

Aici puteți asculta în format audio întregul mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

  Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfinţirea primei biserici a Mănăstirii Rohia, aceasta a fost gazda unui simpozion naţional. Manifestările au început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după care a fost oficiată o slujbă de mulțumire  pentru cei 90 de...

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

În ultima duminică din luna iulie, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Cehu Silvaniei, protopopiatul Zalău. Ierarhul a oficiat aici Sfânta Liturghie cu prilejul împlinirii a 20 de ani de pastorație și...

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Azi, duminică, 31 iulie, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare, înconjurat de un mare sobor de preoţi, de aproape sau mai departe, şi un număr impresionant de...

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Parohiile Ortodoxe  Române Lăpuș I și Lăpuș II, din Protopopiatul Lăpuș,  împreună cu Școala Gimnazială din comuna Lăpuș, organizează, în aceste zile, Tabăra Creștină „Prietenie, tinerețe și credință”, coordonată  de preoții parohi Ioan Mariș și Daniel Brisc şi...