Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

de | sept. 4, 2015

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic.

În opinia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, tineretul creștin este cel care are puterea de a redresa societatea europeană.

„Dragi tineri, cu vigoarea voastră și cu harul lui Hristos, noi credem că puteți revigora viața spirituală a Europei. Lucrul acesta îl dorim și Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ajute în toate proiectele bune pe care le aveți planificate”.

Pentru a reuși această schimbare a Europei, investiția în tineri este cea mai importantă, spune Înaltpreasfinția Sa care le atrage atenția totodată celor care au misiunea de a-i forma și educa.

„Considerăm că investiția în tineri este cea mai importantă. Nu zadarnic ne spune înțeleptul Solomon: «Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea». Noi, cei maturi, avem mare răspundere de ceea ce punem la temelia vieții lor, de felul în care plămădim ființa lor socială. Felul de a fi și pilda personală a fiecăruia dintre noi are mare importanță. Noi trebuie să-i problematizăm cu marile idei spirituale ce frământă omenirea astăzi și să-i încredințăm că integritatea lor sufletească și puritatea vieții sunt cele mai de preț comori pe care le posedă”.

Aici puteți asculta în format audio întregul mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei Vultureni

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei Vultureni

Credincioșii parohiei Vultureni din județul Cluj au primit sâmbătă, 16 aprilie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a oficiat de la ora 09:30 Sfânta Liturghie în biserica din localitate. La finalul slujbei, părintele paroh Vlad...

Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin a fost sărbătorit în mod special în localitatea sa natală. În ziua sa de pomenire, pe 14 aprilie, Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohiei bistrițene cu hramurile „Sfânta Treime” și „Cuviosul Ierarh Pahomie” de...

Lumina Ortodoxiei, descoperită prin fotografie

Lumina Ortodoxiei, descoperită prin fotografie

Galeria „Horeb”, aflată la subsolul bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din cartierul clujean Mărăști, a fost marți seara plină de tineri, veniți să participe la vernisajul expoziției Lumina Lină, Lumina Ortodoxiei. Vernisajul a început la ora 18:00, în prezența...

Slujire arhierească în parohia ortodoxă Sic

Slujire arhierească în parohia ortodoxă Sic

În cea de a V-a Duminică din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului se va afla în mijlocul comunităţii parohiale din Sic, localitate aflată în apropierea municipiului Gherla. Ierarhul va sfinți biserica cu hramul „Sfântul Ioan...