Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Mitropolitul Iosif transmite condoleanțe familiilor victimelor incendiului de la Crans-Montana

de | ian. 4, 2026

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, a transmis duminică un mesaj de condoleanțe familiilor îndurerate victimelor incendiului de la Crans-Montana, Elveția.

„Ne rugăm pentru însănătoșirea grabnică a celor răniți în incendiu, dar și pentru cei care îi îngrijesc în spitalele din Elveția și Franța”, transmite părintele Mitropolit, amintind că între decedați se află și un tânăr român.

Text integral:


Paris, 4 ianuarie 2026

Împreună cu clerul și credincioșii din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale transmitem un mesaj de condoleanțe familiilor îndurerate și aflate în suferință în urma tragicului eveniment ce a avut loc în noaptea dintre ani în stațiunea montană Crans-Montana, din Elveția, când 40 de persoane au decedat, iar 119 au fost rănite. Printre cei decedați, mai ales tineri și adolescenți – elvețieni, francezi, italieni, un turc –, se află și un tânăr român de 18 ani.

Ne rugăm pentru însănătoșirea grabnică a celor răniți în incendiu, dar și pentru cei care îi îngrijesc în spitalele din Elveția și Franța.

Rugăm, de asemenea, pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletele celor adormiți în lăcașurilor drepților, iar familiilor rămase să le dăruiască alinare sufletească.

† Mitropolitul IOSIF

Sursa foto: Parohia Antwerpen

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română