Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Credincioșii clujeni vor avea prilejul de a se închina moaștelor Sfântului Gheorghe Pelerinul, care vor poposi pentru scurt timp la Cluj-Napoca, la întoarcerea delegației care le însoțește din Germania.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, moaștele vor fi așezate spre închinare în curtea Centrului Eparhial, la sediul Mitropoliei Clujului, din Piața Avram Iancu, nr. 18, luni, 4 mai, în jurul orei 16:00.

Momentul de rugăciune și cinstire va fi prilej de întărire sufletească pentru toți cei care vor dori să ia parte. Racla cu sfintele moaște este adusă de maicile de la Mănăstirea Văratec și de protosinghelul Ștefan Mihalachi.

Sfântul Gheorghe Pelerinul (1846–1916) a fost un om simplu, tată a cinci copii și păstor de vite, însă viața sa a fost marcată de o adâncă evlavie și de o râvnă deosebită pentru cele duhovnicești. A străbătut drumuri lungi în pelerinaj, ajungând până la Locurile Sfinte, iar prin cuvântul său blând și prin pilda vieții sale i-a îndemnat pe mulți la credință, rugăciune și apropiere de Dumnezeu. Pentru sfințenia vieții sale, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2018.

Credincioșii sunt așteptați să ia parte la acest binecuvântat popas duhovnicesc și să se închine cu evlavie sfintelor moaște ale unuia dintre cei mai apropiați de sufletul poporului român sfinți ai vremurilor mai noi.