Moment cultural dedicat memoriei artistei Dorina Dutkai, la Mănăstirea Florești

de | iun. 23, 2017 | Actualitatea religioasă

Seria evenimentelor prilejuite de praznicul ocrotitorului Așezământului pentru Copii „Sfântul Onufrie” continuă la Mănăstirea Florești cu expoziția de icoane pe sticlă în memoria pictoriței Dorina Dutkay, la un an de la trecerea sa la cele veșnice.

Verinisajul va avea loc sâmbătă, 24 iunie, ora 16, în sala culturală a Asociației Filantropice „Sfântul Onufrie” din Florești. Tot atunci va avea loc lansarea albumului de icoane pe sticlă „Talent și Iubire”, dedicat pictoriței Dorina Dutkay, din prefața căruia cităm:

„Doamna Dorina Dutkay s-a stins din viață în 19 iunie 2016, la Brașov, după luni de suferință. Doamna Dorina Dutkay a fost o excepțională pictoriță de icoane pe sticlă țărănești și o persoană de înalte calități umane și spirituale. Născută la Cluj-Napoca, în 1936, mutată la Brașov în 1951, Dorina Dutkay a trăit o viață îmbogățită de o extraordinară activitate artistică, dar și de comuniunea spirituală – grație unchiului său, Pr. Nicolae Grăbenea, deținut vreme de 22 de ani în închisorile comuniste – cu figuri marcante ale vieții culturale și religioase românești, între care Î.P.S. Bartolomeu Anania, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Pr. Zosim Oancea și mulți alții. „Unchiul meu, Nicolae Grăbenea – obișnuia doamna Dutkay să spună – s-a născut la Răşinari şi a copilărit cu fraţii lui Emil Cioran. A stat în închisoare cu Î.P.S. Bartolomeu Anania, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Pr. Stăniloaie, Pr. Calciu, Pr. Cleopa, Nichifor Crainic şi Radu Gyr”. Memoria uluitoarelor dovezi de credință creștină și a sacrificiului lor în timpul persecuțiilor comuniste vor marca pentru totdeauna conștiința Dorinei Dutkay, care va găsi în aceste figuri sistemul său constant de referință în aprecierea persoanelor și a faptelor.”

Sunt așteptați să participe la vernisajul expoziției de icoane mulți invitați, printre care Pr. lect. univ. dr. Ioan Bizău, Simona Teodora Roşca, câştigătoarea premiului I la Concursul Naţional „Icoana Ortodoxă – lumina credinţei” – ediţia a VI-a, 2017, secţiunea Pictură pe sticlă,  Giovanni Ruggeri, jurnalist şi scriitor italian, autor a numeroase reportaje cultural-turistice despre Europa de Est şi în special despre România, căreia i-a dedicat cartea Icoanele pe sticlă din Sibiel. Doamna Tatiana Doibani prin poezia ei duhovnicească inspirată din trăirea credinței, va oferi un moment de inspirație, iar Corul de maici al Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” va încheia vernisajul cu cântări închinate Maicii Domnului și Sfântului Onufrie cel Mare.

Ultimele articole

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Ar fi multe de spus cu privire la această pericopă. Ar fi și mai multe de înțeles dintr-o lectură făcută cu inima, a pasajului în cauză.Hristos, cel se prezintă în ipostaza Semănătorului vine apoi să potolească furtuna. Iar ulterior să izgonească...

Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei s-a mutat la Domnul

Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei s-a mutat la Domnul

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a trecut la Domnul joi, 21 octombrie 2021, în urma îmbolnăvirii de Covid-19. Episcopul Devei și Hunedoarei fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud s-au reunit marți, 19 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Salva și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. Lucrările conferinței...