Moment de sărbătoare în Episcopia Sălajului

de | dec. 2, 2015

La prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost zi de dublă sărbătoare în Episcopia Sălajului. În toate bisericile din Eparhie s-a săvârșit Sfânta Liturghie întru cinstirea celui care a adus pentru prima oară pe pământul țării noastre Evanghelia lui Hristos, Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat și socotit Ocrotitorul României, dar și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, cel care a ocrotit, a apărat și a propășit credința dreptmăritoare în spațiul intracarpatic.
Tot în această zi, Preasfințitul Părinte Petroniu, cel dintâi Ierarh al Episcopiei Sălajului a aniversat împlinirea a 50 de ani de viață.

În această binecuvântată zi, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Sfântul Evanghelist Luca de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului. Alături de Preasfinția Sa au slujit membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, părinții protopopi de la cele trei protopopiate din Eparhie și părinții inspectori de la Centrul Eparhial.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o hirotonie. Astfel, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon un tânăr teolog care poartă chiar numele Apostolului prăznuit astăzi, Andrei, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama paraclisului Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.
Paraclisul cu hramul Sfântul Evanghelist Luca se află situat la etajul I al sediului Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Motivul pentru care a fost ales a fi Sfântul Evanghelist Luca drept octotitor al paraclisului se datorează faptului că în data de 18 octombrie 2007, ziua prăznuirii sfântului, Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, sub președinția Înaltpreafințitului Părinte Bartolomeu Anania, a hotărât înființarea Episcopiei Sălajului.

Paraclisul a fost târnosit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 14 septembrie 2013, cu prilejul vizitei Preafericirii Sale în Episcopia Sălajului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereul Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA