Moment important în viața Parohiei Nima

de | iul. 21, 2018

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat parte autorităţi locale, precum şi numeroşi credincioşi dornici să-şi întâlnească noul păstor sufletesc.

Încă de la primele ore ale dimineții bătrânii satului, dar și tinerii și copii au fost prezenți la Sfânta Biserică, pentru a participa la acest eveniment semnificativ din parohia lor. Pe lângă credincioșii satului, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului, împreună cu părintele Ioan Costin, cel care a păstorit Parohia Nima timp de 40 de ani și  părintele Daniel Cristian Câmpeanu, noul paroh, au participat  și autoritățile locale.

În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, intitulat ,,Sfântul Ilie- omul lui Dumnezeu”, părintele protopop a vorbit despre viața Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul și a pus la sufletele celor prezenți alese sfaturi duhovnicești.

După terminarea Sfintei Liturghii a urmat momentul propriu-zis al instalării, ca paroh al Parohie Ortodoxe Nima, a părintelui Câmpeanu Daniel Cristian. Părintele Daniel a primit în mod simbolic: Evanghelia, Crucea și cheia Bisericii, apoi a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra sa și Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, pentru că tot în această zi, dar cu 12 ani în urmă a fost hirotonit preot.

Părintele Ioan Costin, cel care a fost paroh timp de 40 de ani în Parohia Nima și acum s-a pensionat, a mulțumit credincioșilor pentru tot sprijinul acordat în acești ani de slujire.

La final, domnul Dumitru Oltean, primarul Comunei Mintiu Gherlii, de care aparține și localitatea Nima, a adresat un cuvânt de mulțumire părintelui Ioan și un cuvânt de bun venit în satul Nima, noului paroh.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, soborul celor 10...

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...

Tabără  de zi la  Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Tabără de zi la Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Zeci de copii au participa în perioada 9-13 iulie 2018,  între orele de la 17.00-19.00, la o  tabără organizată de Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În cadrul acesteia au avut loc  activități educative și recreative. Cei  25 de participanți au invata...