În vorbirea ce o are privind soarta Sodomei, Dumnezeu făgăduiește să cruțe cetatea păcătoasă în caz că pe cuprinsul ei ar viețui „zece drepți”. Ca toate cele aflate în Sfânta Scriptură, și această împrejurare are o dublă semnificație, una literară, faptică, și una duhovnicească și în veșnicie, pentru totdeauna.

Fără îndoială că, într-adevăr, Domnul caută să mântuiască și Sodoma, dar infinita Lui milostenie trebuia să se reazeme și pe infinita dreptate. Altminteri darul cel mai de preț dat Omului, libera voie, ar fi fost anulat. Și Domnul nu își ia Vorba înapoi!

Dar, în același timp, întâmplarea are importanță veșnică: ieri, azi și întotdeauna. În făgăduința de a mântui „turma” pentru „zece drepți” aflăm, între altele, importanța colosală, fără egal, pe care o are în fața lui Dumnezeu fiecare „persoană”, fiecare „loc”.

În vremea pe care o trăim, care este a gloatei, a uniformizării, a înregimentării, făgăduința dată Sodomei devine mântuitoare. Dacă un singur drept se va afla, dacă un singur “Loc” va fi vrednic, “neamul” poate fi mântuit. Aceste adevăruri fundamentale au o colosală importanță în lumea și momentul istoric pe care îl trăim.

Momentul  istoric este al confuziei și înșelăciunii. Sub masca multicoloră a „globalismului” se ascunde, în fapt, un mecanism simplu al lăcomiei, al acaparării, al lipsei de milă și al pierzaniei, al pierderii identității existențiale, ca „persoane” și „comunități”. Dacă ne uităm în jur, vom vedea că „valoarea” momentului istoric este acumularea de bani, iar „eroul”, „modelul” acestei vremi este cel care poate acumula bani, prin orice mijloace, altfel zis, „bișnițarul”. Este aproape inutil să repetăm că aceste „valori” și acest „model” sunt în fapt contravalori, stări nocive, păcătoase. În același timp nu trebuie să ne amăgim, ci să recunoaștem că puterea lor de contaminare este colosală. Sunt mulți cei care activ sunt necinstiți și sunt și mai mulți cei care stau complici la rău sub lozinca penibilă, „căldicică”: „păi, ce era sa fac?”. Aceasta formulare „căldicică”, exact  cea folosită de complici, a așezat Sodoma în fundul Iadului!

Că aşa este ne-o arată împrejurarea că sistemele statale şi instituțiile lor au devenit entități cleptocratice, al căror scop a încetat să mai fie binele comun, ci a devenit înavuţirea proprie. Cei care stau în afara acestor mecanisme, sunt puțini şi aparent marginalizați.

Aceasta cu nimic nu micșorează faptul că ei stau pentru ceea ce este adevărat şi drept. Dar este necesar ca modalitatea în care îşi prezintă valorile, deci „discursul misionar”, să fie înnoită. Timiditatea de gândire şi de exprimare, recurgerea la „modele misionare” perimate trebuiesc depăşite.

Folosirea unor  formule și lozinci superficiale și sentimentale nu mai pot fi suficienta.

Este  lipsa ca  valorile  Ortodoxe și naționale  sa fie înfățișate ca realitate vie și  mântuitoare, în haina noua și viu atrăgătoare. Este lipsa ca o mare ispita sa fie biruita;ispita luptei „de ieri”.

Nu  mai este de folos ca azi sa „luptam” contra Otomanilor sau Tătarilor, nu mai este de folos ca azi sa purtam lupta pe care au dus-o eroii rezistentei anticomuniste.Acea a fost lupta lor. Lupta noastră este de a păstra și promova valorile vii  și vesnice ale Ortodoxiei și dragostei de Neam și  de Loc, azi, acum. Iar în acest context „locuri” binecuvântate, cum este Banatul „montan”, au un rol excepțional. Căci aceste „locuri” nu sunt alta decât „țara”, fiecare cu personalitatea ei distinctă, în forma „în care ne-a vrut Dumnezeu”. Entitati care au fost și sunt veșnic originale, căci sunt autentice, organice. (Și ele sunt presărate pe tot Pământul Românesc, din „țara Maramureșului”,până în „țara Almajului”.)

„Țara” este element indestructibil și face  parte din condiția existențială veșnică, alături  de: Persoană, Familie, Neam. Aceste condiții „indisolubile” stau la temeiul  ființării. Fără ele  lumea, așa cum o știm, nu ar mai fi. Alterarea, asaltul îndreptat contra acestor stări esențiale are urmări catastrofice. Căci aceste condiții de care pomeneam sunt garanția libertății, a libertății  de a alege și de a acționa: bine sau rău.

„Țara” este, concomitent, „persoana” libera dar și „comunitatea” liberă, comuniunea de persoane.

Singură „țară” în tot cursul istoriei a garantat libertatea, și cu ea originalitatea și frumosul.

Într-o vreme care este încărcată de pericole și stări negative, o vreme în care glasul și prezența Îngerilor sunt înlocuite de amenințarea rachetelor distrugătoare, o vreme în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu, într-o asemenea vreme , „țara” poate să țină lumea în ființă, poate să întârzie și să înfrângă raul,poate sa arate fără tăgadă ca “apa trece și pietrele rămân”.