Momente solemne la Patriarhie în cinstea eroilor Revoluției Române din 1989

de | dec. 16, 2019

Patriarhia Română a marcat luni, 16 decembrie 2019, împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. La Catedrala Patriarhală a fost săvârșită o slujbă pentru eroii români care s-au jertfit în zilele căderii regimului ­comunist. În continuare, în Aula Mare „Teoctist Patriarhul” din Palatul ­Patriarhiei, Sfântul ­Sinod al Bisericii ­Ortodoxe Române s-a întrunit, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în ședință solemnă dedicată acestui eveniment. La final a fost vernisată, în Sala „Europa Christiana”, expoziția „Vestitorul ­Ortodoxiei Românești, martor al unui nou început în viața Bisericii”. La manifestări a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Momentul solemn comemorativ din Palatul Patriarhiei a fost precedat de slujba de Te Deum, săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în Catedrala Patriarhală. În continuare, slujba Parastasului pentru eroii din decembrie 1989 a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care era slujitor al Catedralei Patriarhale în timpul Revoluției.

La ședința solemnă desfășurată în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, dedicată împlinirii a 30 de ani de la căderea regimului comunist, au participat ierarhi membri ai Sfântului Sinod, membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cadre didactice ale instituțiilor teologice de învățământ din eparhie, intelectuali, studenți și elevi.

Ședința a fost deschisă de Patriarhul Daniel care s-a adresat celor prezenți prin cuvântul intitulat „Jertfa lor, temelia libertății noastre”.

Preafericirea Sa a subliniat că „împlinirea a treizeci de ani de la căderea comunismului constituie un prilej de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darul libertății poporului român”.

De asemenea, Patriarhul a semnalat că „a cinsti memoria celor care au suferit în timpul regimului comunist precum și memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român în decembrie 1989, comemorarea sau pomenirea lor în stare de rugăciune și comuniune spirituală este o datorie morală a noastră a românilor de pretutindeni, este un act de recunoștință și prețuire a jertfelniciei lor”.

Patriarhul României a precizat că aceste gesturi arată că dragostea este mai tare decât moartea și decât opacitatea mormântului.

În discursul rostit, Părintele Patriarh a precizat că în decembrie 1989 tinerii au simțit prezența lui Dumnezeu și s-au jertfit pentru eliberarea poporului din absurditatea doctrinei politice atee impusă ca ideologie oficială a comunismului ateu și opresiv și de aceea în mod spontan au strigat în multe locuri din țară „Dumnezeu este cu noi!” sau „Vom muri și vom fi liberi!”.

„Acești tineri care s-au jertfit pentru credința, libertatea și demnitatea poporului român sunt pomeniți în rugăciunile Bisericii noastre în fiecare zi la Sfânta Liturghie. Ei ne cheamă azi să nu despărțim darul libertății de darul credinței, al sfințeniei vieții și al demnității naționale”.

La ședința solemnă a luat cuvântul Octav Bjoza, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, care a evidențiat că cei pe care îi reprezintă au parcurs „o etapă tristă, rușinoasă din istoria recentă a poporului român”.

În continuare, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a făcut o prezentare a volumului „Mărturii și evocări din lagăre și închisori. 30 de interviuri cu deținuți politici din perioada comunistă”, apoi participanții la Ședința solemnă au fost invitați să vizioneze secvențe din filmele documentare: „Decretul 410/1959”, „Revoluția din 1989” și „Mărturisitori ai Ortodoxiei în temnițele comuniste”, producții Trinitas TV.

 

Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, dirijat de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă, a susținut un scurt concert de colinde și cântări pe versurile unor foști deținuți politici.

La final a luat cuvântul Teodor Baconschi care a invitat audiența să viziteze Expoziția „Publicația Vestitorul Ortodoxiei, martor al unui nou început în viața Bisericii” din Sala Europa Christiana.

„Vestitorul Ortodoxiei” este prima publicație bisericească apărută după căderea comunismului, iar Teodor Baconschi, pe atunci doctorand la Facultatea de Teologie din București, făcea parte din colectivul fondator.

„Ce se întâmpla aici, pe Colina Patriarhiei, vă spun pe scurt: era mare confuzie, se trăgea încă pe străzi, pe 11 Iunie (strada 11 Iunie, n.r.). În sunetul rafalelor de mitraliere ne-am apucat să facem acest prim număr din Vestitorul Ortodoxiei”.

Inițiativa apariției „Vestitorului Ortodoxiei” a aparținut unui grup de tineri clerici și teologi, între care actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, și Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pe atunci slujitori în administrația bisericească centrală și cadre didactice la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, precum și Teodor Baconschi, la ora aceea redactor la una din revistele bisericești centrale.

În după-amiaza zilei de luni, membrii Sfântului Sinod s-au reunit în ședință de lucru.

Sursa: Basilica.ro / Ziarul Lumina

Foto crezit: Ziarul Lumina

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA