Arhidiaconul Ilarion Mureșan de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Nicula a avut o contribuție decisivă la perpetuarea artei pictării icoanelor pe sticlă, specifice centrului de la Nicula. Astfel, o expoziție de excepție marchează, în luna iunie, la Cluj-Napoca, împlinirea a 80 de ani de viață și 50 de ani de activitate artistică ai monahului.
Găzduită în perioada 10-30 iunie 2022 de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, expoziția aduce în fața publicului un număr simbolic de 80 de icoane pictate pe sticlă, reprezentative pentru întreaga sa creație, realizate în perioada 1975-2013. Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Nicula.
Vernisajul va avea loc în 10 iunie, la ora 19:00, în Sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, strada Memorandumului, nr. 21. Vernisajul va prilejui și lansarea albumului cu icoanele pe sticlă ale arhidiaconului Ilarion Mureșan, editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și apărut la Editura „Tradiții Clujene”. Albumul beneficiază de două texte introductive, în limbile română și engleză, semnate de pr. prof. dr. Ioan Bizău, cunoscut specialist în artă modernă și contemporană, dar și în teologie liturgică, arta icoanei și arhitectură liturgică, și de prof. univ. dr. Marcel Muntean de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Artă Sacră.
„Destinul exemplar al părintelui arhidiacon Ilarion Mureșan poate fi sintetizat astfel: i-a fost drag să fie călugăr la Nicula, să cânte la strană și să picteze icoane pe sticlă. Este de netăgăduit că, prin talentul și angajamentul său misionar, dumnealui a contribuit decisiv la redescoperirea și reactivarea meșteșugului artistic practicat de către iconarii țărani din satul Nicula vreme de un secol și jumătate, ca atitudine de credință și de evlavie în fața copleșitoarei prezențe a icoanei Maicii Domnului. Mă refer, bineînțeles, la icoana făcătoare de minuni pictată de preotul Luca din Iclod în jurul anului 1680, care a provocat celebrul pelerinaj în a cărui ambianță spirituală și culturală s-a manifestat uimitorul fenomen artistic al iconografiei țărănești pe sticlă. Într-adevăr, părintele Ilarion poate fi considerat continuatorul onest al iconarilor țărani de odinioară, dar și un înnoitor al tradiției artistice pe care au generat-o renumitele pelerinaje de la Nicula”, spune pr. prof. dr. Ioan Bizău.
Vernisajul va fi îmbogățit de recitalurile susținute de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijor prof. univ. dr. Vasile Stanciu și de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș.
***
Arhidiaconul Ilarion Mureșan, începând cu 1972, cu talent și tenacitate, a început să picteze icoane pe dosul „glajei”, folosind vechi izvoade niculene din secolele XVIII-XIX, respectând stilul și cromatica vechilor pictori țărani, care au făcut acest centru atât de cunoscut. Totodată, având și un spirit inovator, a dat naștere unor creații proprii, în care elementele bizantine se împletesc cu cele ale picturii naive țărănești, cu accentul pus pe prezența elementelor decorative în compoziție și inserarea unor detalii caracteristice peisajului și satului transilvan. Neobosita și bogata activitate artistică i-a adus recunoașterea și aprecierea, concretizate în numeroase expoziții găzduite în muzee de prestigiu din țară și străinătate.
În paralel, arhidiaconul Ilarion Mureșan și-a dovedit vocația de colecționar încă de la venirea, în 1962, la Mănăstirea din Nicula. Printr-o campanie asiduă, ce a constat în numeroase deplasări pe teren, a reușit să adune în patrimoniul mănăstirii vechi icoane pe lemn și sticlă. În acest fel, de la aproximativ 10 icoane vechi pe care le avea mănăstirea la sosirea monahului, în 1974 patrimoniul așezământului a ajuns la peste 700 de icoane vechi. După dispariția acestei impresionante colecții în incendiul din 1974, părintele a reluat campania de colectare a unor vechi icoane, care sunt expuse, în prezent, în incinta mănăstirii.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, alături de toate instituțiile partenere implicate, aduce un omagiu arhidiaconului Ilarion Mureșan de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Nicula, pentru neprețuita contribuție la dăinuirea acestui valoros element din patrimoniul românesc, pictura icoanelor pe sticlă niculene.