Cea a cărei viață, activitate și moștenire vă propun s-o descoperim astăzi este Monica Lovinescu. Născută la 13 noiembrie 1923 la București și decedată la 20 aprilie 2008 la Paris, dânsa a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale exilului românesc parizian.
Fiica faimoasului critic literar și scriitor Eugen Lovinescu, se va naște și va copilări într-o societate preocupată de cultură și literatură. Debutul publicistic va avea loc la o vârstă fragedă, căci la vârsta când avea doar opt ani, va publica un basm în revista Dimineața copiilor. Ulterior, când era de 15 ani, îi vor apărea nuvele și schițe în revistele Vremea și Kalende. Le va semna cu pseudonimul Ioana Tăutu.
Ulterior, periodice de notorietate în epocă precum Revista Fundațiilor Regale, îi vor găzdui cu consecvență textele. Absolventă, în anul 1946, a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, va lucra o vreme ca asistantă a lui Camil Petrescu.
La instalarea regimului comunist în România, va pleca în Franța cu o bursă, în 1947, iar la începutul anului următor, va cere azil politic. Va deveni aici, pas cu pas, o voce importantă a exilului românesc. Va colabora cu reviste prestigioase precum East Europe, Kontinent,Les Cahiers de l’Est, Témoignages, sau La France Catholique. De asemenea, va traduce mai multe texte românești în limba franceză, semnând cu pseudonimele „Monique Saint-Côme”, sau „Claude Pascal”. Cel mai faimos text tradus va fi Ora 25 a lui Virgil Gheorghiu, cu care ulterior va avea un proces, imputându-i faptul că nu i-a plătit drepturile de traducere. Tot în spațiul francez, se va căsători cu Virgil Ierunca, și el voce importantă a exilului românesc de aici, realizator de emisiuni radiofonice și animator cultural.
Între 1951 și 1974 va colabora la emisiunea în limba română a radiodifuziunii franceze. De asemenea, anul 1962 va constitui debutul activității de cooperare cu Radio Europa Liberă, unde va avea două emisiuni săptămânale, cu puternic impact în spațiul românesc. Întrucât și-a folosit inteligența și cunoștințele pentru a denunța în mod constant abuzurile regimului comunist din România, va avea parte de repetate șicane din partea Securității. Cea mai cunoscută dintre acesta se va petrece în anul 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare aceasta militase. Va fi agresată fizic atunci, în curtea casei sale, de doi agenți palestinieni, trimiși de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceaușescu. Internată în spital, va pleca de aici după cinci zile, în ciuda recomandărilor medicilor, pentru a participa la evenimentele mediatice ce au însoțit sosirea lui Goma în Franța și a denunța agresiunea la care a fost supusă.
La data de 20 aprilie 2008, în vârstă de 85 de ani, va înceta din viață la Paris, lăsând în urmă o operă bogată, constând din lucrări de teatru, beletristică, traduceri și memorii și o activitate de mare militantă. După 1990, cărțile îi vor fi traduse în limba română și publicate la editura Humanitas din București, iar autoarea va putea să-și vadă din nou țara. Faima și recunoașterea ei vor continua și după moarte. Astfelde exemplu, în 2008, la scurt timp după plecarea din această lume, președintele României o va decoracu Ordinul Steaua României în grad de mare ofițer.
Iată chipul unei femei aparte, ce a devenit o adevărată portavoce a culturii române din exil și a denunțat în mod regulat abuzurile comunismului asupra intelectualității românești ce nu accepta ideile regimului.
