Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

de | mai 6, 2016

Joi, 5 mai 2016, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în Parohia Nimigea de Sus, a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul şi Al Doilea Război Mondial.

Ceremonialul a început cu prezentarea gărzii de onoare a Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan” de către comandantul Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, generalul-maior dr. Ioan Manci, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și primarul Mircea Runcan.

Slujba de sfinţire a monumentului a fost săvârșită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei. Din sobor au făcut parte Consilierul pe probleme de misiune şi protocol al Eparhiei, părintele arhidiacon Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, părintele Ioan Dâmbu, preotul militar Nicolae Călugăr, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Bistriţa-Năsăud, părintele Marius Pintican şi preotul paroh Coprean Cornel. În cuvântul rostit, Părintele Mitropolit a concluzionat: „Îi felicităm pe cei ce au realizat acest monument, care ne aduce aminte de eroii satului. Nu se poate face nimic fără jertfă, fără cruce, prin acestea venind apoi bucuria”.

Alocuţiunile care au urmat au subliniat importanţa cinstirii eroilor neamului nostru căzuţi pe câmpurile de luptă „pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român”. După depunerea coroanelor de flori, festivitatea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare a militarilor din Garnizoana Bistrița.

Iniţiativa realizării acestui monument a aparţinut Consiliului Parohial şi preotului paroh şi s-a bucurat de sprijinul financiar acordat de Primăria şi Consiliul Local Nimigea. Monumentul este amplasat în curtea Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Nimigea de Sus. În organizarea evenimentului și-a adus aportul și Asociația „Cultul Eroilor” Bistrița-Năsăud, reprezentată de coloneii rezerviști Vasile Măgherușan (președinte) și Ioan Cordovan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...