Monument închinat eroilor din Târlișua, sfințit de Ziua Națională a României

de | dec. 1, 2020

Marți, 1 Decembrie 2020, de ziua Națională a României, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Târlișua, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 14:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat o slujbă de Te Deum și a binecuvântat un monument ridicat în amintirea bravilor eroi locali căzuți pe câmpurile de luptă din Primul și al Doilea Război Mondial.

Monumentul a fost amplasat în fața clădirii care adăpostește Biblioteca comunală „Liviu Rebreanu” și Căminul Cultural din Târlișua, locul de naștere al scriitorului Liviu Rebreanu.

Evenimentul a avut loc în format restrâns, în prezența autorităților administrației publice locale și județene, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, la nivel național, privind prevenirea şi limitarea răspândirii coronavirusului.

Mai multe fotografii AICI 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Mitropolitul Clujului a oficiat...

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...