Monumentul eroilor și casa parohială din Așchileu Mare, binecuvântate de Mitropolitul Clujului

de | sept. 4, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 4 septembrie 2021, în mijlocul credincioșilor din Așchileu Mare, județul Cluj, cu ocazia sfințirii monumentului eroilor și a casei parohiale din localitate.

De la ora 9:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, pr. lect. univ. dr. Gheorghe Șanta, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul paroh Ovidiu Tertiș, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Eufonia”, dirijat de arhidiaconul Cristian Deneș.

În cuvântul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre semnificația duhovnicească a Anului Nou Bisericesc, precum și despre faptul că „Hristos este Soarele dreptății”, iar în jurul Lui „ar trebui să graviteze toată viața noastră”. De asemenea, i-a felicitat pe credincioși, în frunte cu primarul și parohul comunității, pentru toate realizările din localitate.

 

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, ierarhul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe preotul paroh Ovidiu Tertiș. Primarului comunei Așchileu, Ana Cighir, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, viceprimarului Simion Pop și domnului Răzvan Aldea le-a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar domnului Liviu Pop Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, membrii Comitetului și Consilului parohial, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, apoi a sfințit monumentul eroilor din centul satului, ridicat în amintirea eroilor locali care au murit în cele două războaie mondiale.

Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre importanța cinstirii eroilor neamului românesc. De asemenea, primarul comunei Așchileu, doamna Ana Cighir, a rostit o scurtă alocuțiune, iar Daria Nicoleta Mureșan, fiică a satului, a interpretat cântecul patriotic „Țara mea-i un colț de rai”.

 

Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la monumentul eroilor, urmată de defilarea gărzii de onoare. Detaşamentul a fost constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” și ai Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, alături de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...