,,Morala satului și etica orașului”, temă de dialog pentru preoții clujeni

de | iun. 26, 2019

Preoții clujeni arondați Cercului Pastoral-Misionar I din cadrul Protopopiatului Ortodox Cluj II, s-au întrunit la Biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur. Întâlnirea s-a desfășurat marți, 25 iunie 2019, de la ora 10.00 și a fost moderată de părintele Horea Petrea coordonatorul cercului și paroh al Parohiei ,,Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca.

Discuțiile din prima parte a întâlnirii s-au concentrat în jurul câtorva coordonate ale misiunii pastorale din satul românesc de altădată încercându-se o aplicare a celor care au dat roade și în misiunea din parohiile urbane. Plecând de la tema generică ,,Morala satului și etica orașului”, preoții care au participat la întrunire au evidențiat, fără a idealiza, elemente ale misiunea acelor preoți din satele românești din trecut și din prezent precum: slujirea liturgică, vizitele pastorale, cateheza, implicarea activă a preotului în viața societății ș.a.. Toate acestea, pot fi și astăzi mijloace utile pentru o pastorație eficientă, dar adaptate la condițiile contemporane ale slujirii.

În partea a doua, părintele Dan Cismaș, parohul bisericii care a găzduit evenimentul, în calitate de reprezentant al Protopopiatului Ortodox Cluj II în noul înființat Departament de propovăduire și apărare a credinței ortodoxe, a prezentat câteva dintre obiectivele pe care le propune această nouă structură de misiune.

La întrunirea de cerc au participat și ceilalți preoți slujitori ai Bisericii ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și anume: Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, alături de slujitorii altarelor clujene care aparțin de acest cerc.

În finalul întâlnirii, părintele protopop Alexandru Ciui, prezent la eveniment, a apreciat atât activitatea cercului cât și misiunea bogată care se desfășoară în această parohie, întrunirea cercului preoțesc făcând parte din seria de activități duhovnicești, culturale sau de tineret organizate cu ocazia zilelor hramului prin implicarea preotului paroh Dan Cismaș.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...