Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

de | feb. 20, 2021 | Personalitatea zilei

Personalitatea zilei de 20 februarie este binecunoscutul Moș Ion Roată, țăranul despre care știm că a avut un rol important în realizarea Unirea Principatelor Române.

Datorită contribuțiilor și implicării sale în marele eveniment din anul 1859, numele de „Moș Ion Roată” este adesea asociat cu Alexandru Ioan Cuza sau Ion Creangă, mai precis cu faimosul personaj din povestea cu același nume. Un detaliu important ce trebuie menționat este acela că, în realitate, acesta nu era un „moș” cum îl prezintă Creangă în opera sa.

Ion Roată s-a născut în anul 1806 într-o familie de țărani muncitori, fără pământ, care pe atunci era obligată să presteze muncă în folosul stăpânului moșiei.

Venit pe pe lume în comuna Câmpuri, Ion Roată va avea un parcurs al vieții atipic dacă ar fi să îl comparăm cu alte personalități importante ale secolului al XIX-lea. Ion Roată nu știa să scrie sau să citească, dar aceste lucruri nu s-au dovedit a fi o piedică în calea sa.

Vestitul țăran român era un om de încredere, cinstit, inteligent și descurcăreț în orice situație. Astfel se poate contura încet portretul unui ales vrednic de-ași reprezenta atât semenii, cât și valorile și interesele lor.
Felul de a fi, comportamentul și implicarea vestitului Ion Roată în tot ceea ce a însemnat prima jumătate a secolului al XIX- lea l-au marcat profund pe scriitorul Ion Creangă care va și realiza ulterior vestita lucrare „Moș Ion Roată” . În această creație în proză, Creangă surprinde prin intermediul unei descrieri fascinante caracterul acestui țăran român: „moş Ion Roată (era), om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni.Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi (…). Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său”.

Ion Roată a fost ales în unanimitate drept deputat al judeţului Putna în Divanul ad-hoc al Moldovei și s-a bucurat de-a lungul timpului de diverse întâlniri cu oameni mari ai acelor vremuri, printre care și ambasadorul reginei Victoria a Marii Britanii. Roată avea trei scopuri principale pe care își dorea cu tot sufletul să le îndeplinească: înfăptuirea Unirii, înlăturarea „boierierescului” şi împroprietărirea țăranilor clăcași. Pentru a-și putea vedea visul împlinit, acesta va fi de-a lungul timpului foarte conștiincios și va fi o prezență activă la toate cele 31 de întâlniri ale Divanului Ad-Hoc.

Luptând adesea pentru drepturile țăranilor, Ion Roată a ajuns să intre în dizgrația autorităților, afirmându-se că dă dovadă de o atitudine care incită la ură față de clasa boierească. Această acuzație a stat la baza arestării lui Ion Roată, urmând apoi câțiva ani de grele suferințe întrucât va fi hulit și persecutat de către autorități și chiar de către boieri.

Ion Roată va fi decorat drept răsplată pentru contribuția pe care a avut-o la realizarea Unirii de la 1859 cu Ordinul „Steaua României”, la intervenția lui Mihail Kogălniceanu.
Deși a avut un rol destul de important în istoria noastră ca popor, Ion Roată moare sărac la vârsta de 76 de ani, fiind înmormântat în cătunul din Gura Văii.

Resurse:

Moș Ion Roată și Unirea lui Cuza-Vodă


https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Roat%C4%83
https://adevarul.ro/locale/alexandria/cine-fost-fapt-mos-ion-roata-taranul-contribuit-infaptuirea-unirii-principatelor-romane-1_56e2c1885ab6550cb8bd071a/index.html

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Moș Ion Roată (31 martie 1806 - 20 februarie 1882)
/

Ultimele articole

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Aspecte introductive                                                                                În această perioadă liturgică, Biserica ne cheamă parcă, duminică de duminică să ne familiarizăm cu minunile săvârșite de Hristos. Ne aduce în atenție, puțin câte...

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre principalele perioade de pregătire duhovnicească din Biserica Ortodoxă, începe duminică, 1 august 2021 şi se încheie două săptămâni mai târziu, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Lăsatul secului pentru...

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

Asemenea oricărui mistic autentic, şi asemenea Simonei Weil, N. Steinhardt se teme cel mai tare de misterul fals. Această observaţie fertilă poate fi extinsă şi ridicată chiar la rangul de metodă, în cazul lui Steinhardt. În sensul în care seria sinonimică a deconstrucţiei, ca descompunere, denunţare, dezvrăjire, dare în vileag, cădere a măştilor, datul aramei pe faţă ş.a.m.d., revine obsedant în textele sale, invadând pur şi simplu toate ariile de interes ale discursului.

Mai multe din Personalitatea zilei
NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)

La data de 29 iulie 1912, într-o mică comună din vecinătatea Bucureștiului, vede lumina zilei Nicu-Aurelian Steinhardt, viitorul scriitor, critic literar și duhovnic de excepție. Mediul familial în care acesta a crescut a fost unul propice unei frumoase dezvoltări,...

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

Înaltpreasfinția Sa, JUSTINIAN CHIRA, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului şi Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949)....

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Originar din Covasna (n. 11 mai 1926), Horia Colan a urmat studiile liceale la Arad și universitare la Timișoara, unde a absolvit, în 1941, cursurile Facultății de Electromecanică a Școalii Politehnice. Imediat după absolvirea facultății a devenit asistent...

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturdza vede lumina zilei la data de 24 aprilie 1794 în Iași, fiind fiul renumitului logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica unui domnitor. Mihail a primit o educație aleasă cu influențe franceze și săsești, de la Christian Flechtenmacher și de la...

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade vede lumina zilei la data de 13 martie 1907 la București într-o familie cu trei copii. Istoria numelui acestei mari personalități este una foarte interesantă: într-o zi, tatăl său, Gheorghe Ieremia, pentru a cinsti memoria renumitului scriitor Ion...

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

Anghel Saligny vine pe lume într-o familie înstărită la data de 19 aprilie 1854 în comuna Șerbănești din actualul județ Galați. Atât Anghel, cât și fratele său mai mic, Alfons Oscar, sunt personalități de renume ale tehnicii și științei românești, cel din urmă...