Moştenirea Mitropolitului Bartolomeu | Arhim. Dumitru Cobzaru

de | ian. 31, 2020 | Editorial

Aproape că nu există om care să nu modifice într-o oarecare măsură locul în care îşi trăieşte anii vieţii sale, lăsând în urmă felurite realizări sau doar simple dorinţe şi aspiraţii de mai bine. Dar, între aceştia, la vreme rânduită, apar personalităţi care îşi pun amprenta pe destinul unui popor întreg, astfel încât anumite epoci nici nu mai pot fi concepute fără viaţa şi activitatea acestora.

Între personalităţile de prim ordin pe care societatea românească le-a avut în contemporaneitate, un loc de frunte îl ocupă Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, teolog eminent, om al culturii şi al Bisericii româneşti, mărturisitor în temniţele comuniste, ziditor de suflete, ctitor de neam şi de limbă, om care a slujit cu abnegaţie Ortodoxia şi românitatea.

Fiind un pălmaş al duhului, dar şi un spirit practic, Bartolomeu Valeriu Anania şi-a trăit clipa cea repede cu maximum de intensitate, depăşind lipsurile materiale, anii grei de temniţă, exmatriculările nedrepte, dedicându-se studiului, călugăriei, slujirii Bisericii şi neamului românesc[1].

Etichetat de regulă ca un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române sau un teolog de primă mână, Bartolomeu Valeriu Anania a fost un intelectual complex, un dramaturg apreciat, poet de mare profunzime, o personalitate cu studii de medicină, liderul incontestabil al Generaţiei ’46, om politic, formator şi lider de opinie[2]. Având un real cult al muncii, Părintele Bartolomeu s-a impus, încă din zorii alegerii sale ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, prin hotărâre şi perseverenţă, revigorând toate sectoarele vieţii bisericeşti din întinsa sa arhiepiscopie: „…dacă m-aţi chemat aici din singurătatea mea de la Văratec şi din atelierul meu biblic, aţi făcut-o nu pentru ca să mă înălţaţi sau să mă răsplătiţi pentru cine ştie ce merite, ci pentru ca să mă puneţi la treabă! Da, la Cluj este foarte multă treabă de făcut. Acolo, în inima Ardealului, în hotarele Transilvaniei, ni se cere să fim în întregime oameni ai Bisericii şi oameni ai neamului. Altfel nu ne facem datoria”[3].

Fără cea mai mică îndoială, într-un viitor nu foarte îndepărtat se va vorbi despre un monument de cultură Bartolomeu Valeriu Anania, aşa cum deja se vorbeşte de Antim Ivireanu, Andrei Şaguna, Dosoftei Barilă sau despre mulţi alţii.

Bartolomeu Valeriu Anania – cerul pe pământ  prin Scriptură şi Liturghie

Biblia

 Cei optsprezece ani de arhierie ai Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bartolomeu se constituie într-o pagină de istorie şi de progres atât a Bisericii Ortodoxe Române, cât şi a Clujului sau a culturii române.

Bartolomeu Valeriu Anania se numără printre ierarhii care au scris pagini strălucite în istoria poporului român, iar una dintre aceste pagini se numeşte: Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului.

Munca neobosită depusă vreme de unsprezece ani, atât în singurătatea de la Văratec, cât şi în atelierul său biblic de la Mânăstirea Nicula, au făcut ca în primul an al mileniului al III-lea să fim cu toţii „contemporani cu realizarea unuia dintre monumentele de cultură şi de spiritualitate din istoria noastră: o nouă tălmăcire a Bibliei, adică a Cărţii Cărţilor”[4].

Apariţia unei noi ediţii critice a Sfintei Scripturi în limba română se impunea cu necesitate, mai ales că, în anul 2001, se împlineau 87 de ani de la ultima ediţie sinodală a Bibliei în limba română, al cărei text vetero-testamentar să fie tradus după Septuaginta. Acest adevăr este evidenţiat de Arhiepiscopul Bartolomeu în al său „Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi”: „Cu foarte puţine excepţii, cărţile Vechiului Testament au fost scrise în limba ebraică, pe durata a douăsprezece secole (se estimează că anul 1250 î. H. este acela în care Moise a primit tablele Legii pe muntele Sinai). Cărţile au fost scrise, desigur, în principal pentru Evrei. Aceştia însă s’au dispersat în timp, marea lor majoritate alcătuind ceea ce se numeşte „diaspora“ (împrăştiere). Fatalmente, cei din diaspora şi-au pierdut limba maternă. Dar nu numai ei; o dată cu întoarcerea din captivitatea babilonică (538 î. H.), nici chiar cei din Palestina nu mai vorbeau ebraica, aceasta fiind înlocuită cu dialectul aramaic (în care a vorbit şi Mântuitorul). Pe de altă parte, vastul imperiu al lui Alexandru cel Mare a inaugurat epoca elenistică, în care greaca devenise limba cultă a oricărui cetăţean. Aşa se face că în cea de a doua jumătate a secolului III î. H. Ptolemeu al II-lea Filadelful a patronat şi finanţat traducerea Bibliei în limba greacă. Aceasta a fost făcută în oraşul Alexandria de către 72 de învăţaţi evrei, aduşi din Palestina (câte şase de fiecare trib), fapt pentru care noua versiune a fost numită Septuaginta. După tradiţie, cei 72 au lucrat separat, sub asistenţa Duhului Sfânt, versiunile lor dovedindu-se în final identice. Septuaginta a căpătat astfel o mare autoritate, fiind considerată ca al doilea original al Vechiului Testament; deşi Sfinţii Evanghelişti şi Sfântul Apostol Pavel cunoşteau ebraica, au preferat să citeze din Septuaginta; pe baza ei s’a răspândit creştinismul primelor secole în Asia Mică şi în toată aria Mediteranei. Nu e de mirare deci că Septuaginta a devenit textus receptus (textul revelat) al întregului Răsărit european, definit mai târziu ca Ortodoxie. Cu peste şase sute de ani mai târziu, în secolul IV, Fericitul Ieronim avea să traducă Biblia în limba latină, pentru creştinătatea occidentală, versiune cunoscută sub numele de Vulgata. Cele mai multe din cărţile Vechiului Testament (începând cu Psalmii) au fost traduse mai întâi după Septuaginta, apoi după Textul Ebraic. Controversată, chiar de la început, de către contemporanii lui Ieronim (printre care şi Fericitul Augustin), Vulgatei i-au trebuit nu mai puţin de douăsprezece secole până să devină textus receptus al Bisericii Catolice, decretată astfel de către Papa Clement al VIII-lea în 1592 şi rămasă ca atare până astăzi”[5].

În tot acest răstimp, versiunea ebraică a textului vetero-testamentar a continuat să fie folosită în cadrul serviciului divin public de la Sinagogă, evident într-o circulaţie mult mai restrânsă. Cu trecerea timpului, s-a mai conturat o problemă, deloc neglijabilă, ce complica mult traducerea textului scripturistic: după cum este deja cunoscut, în structura compoziţională a alfabetului ebraic există doar consoane, iar pentru pronunţarea corectă a cuvintelor, vorbitorul intercala vocalele trebuincioase, aceasta făcându-se nativ, fiind predată prin viu grai din tată în fiu. Cu trecerea timpului, această tradiţie a început să se piardă, orice idiom fiind un organism viu supus transformărilor şi influenţelor venite din exterior. S-a ajuns până acolo încât, noile generaţii nu mai ştiau exact dacă termenul זכר (zkhr), din Deuteronom 25:19, înseamnă amintire (zekher) sau bărbat, în cazul în care cuvântul este vocalizat cu a (zakhar).

Fericitul Ieronim atrăgea atenţia asupra primejdiei traducerii Bibliei din textul ebraic, evocând termenul dbr, care poate însemna cuvânt, dacă este vocalizat cu a (dabar), sau ciumă, în cazul vocalizării cu e (deber). În acest sens, s-a simţit imperios nevoia vocalizării alfabetului consonantic ebraic, muncă întreprinsă, între secolele al VIII-lea şi al X-lea, de către echipe de păstrători ai tradiţiei, numiţi masoreţi (masora – מסורהtradiţie).

Ultima dintre aceste versiuni a fost efectuată la începutul secolului al X-lea, de către Ben Aşer şi Ben Neftali, primind acceptul autorităţii rabinice, în felul acesta devenind ceea ce numim astăzi în lumea bibliştilor: Textul Masoretic al Vechiului Testament. Acest variantă de text stă la baza traducerilor moderne, fiind textus receptus în lumea protestantă. Aşadar, creştinătatea răsăriteană foloseşte ca text recept Septuaginta, romano-catolicismul, Vulgata, iar protestanţii, textul masoretic. Această ultimă variantă evocată pare să pătrundă şi în lumea bibliştilor români, de vreme ce Vulgata şi-a pierdut mult din autoritatea pe care o avea în vechime.

Evident, remarcă Mitropolitul Bartolomeu în „Cuvântul lămuritor…”, disputele dintre comentatorii textului sacru, mai ales dintre elenişti şi ebraişti nu se vor termina niciodată, fiecare facţiune având argumentele ei bine înrădăcinate, pentru a crede că varianta folosită de ea este cea mai în măsură să exprime cuvântul Scripturii. Totuşi, demn de remarcat este faptul că amândouă variantele biblice au luat naştere în Răsărit, cea grecească în Alexandria Egiptului, iar cea masoretică în Tiberiada Palestinei, unde s-au consumat şi confruntările dintre apărătorii acestor două texte[6]. Aceste controverse au luat amploare fiind, prin extensiune, confruntări între lumea iudaică şi creştinism. Mai mult decât atât, creştinii răsăriteni au remarcat că anumite texte masoretice prezintă deosebiri, ce nu pot fi explicate doar din punct de vedere filologic. Este deja clasic versetul trei din capitolul opt al cărţii Deuteronom: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“, (ὅτι οὐκ ἐπ᾿ ἄρτῳ μόνῳ ζήσεται ὁ ἄνθρωπος, ἀλλ᾿ ἐπὶ παντὶ ῥήματι τῷ ἐκπορευομένῳ διὰ στόματος Θεοῦ ζήσεται ὁ ἄνθρωπος), iar în varianta masoretică: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”(לְמַעַן הוֹדִיעֲךָ, כִּי לֹא עַל-הַלֶּחֶם לְבַדּוֹ יִחְיֶה הָאָדָם פִי-יְהוָה, יִחְיֶה הָאָדָם).

Chiar dacă la prima vedere cele două versiuni par foarte apropiate, chiar identice, o analiză amănunţită ne scoate la iveală faptul că din textul masoretic lipseşte termenul cuvânt (ῥήματι), înrudit semantic în limba greacă cu λόγος. Dacă ῥήματι înseamnă cuvânt, mod de comunicare, λόγος se traduce prin raţiune divină, Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos. În acest caz, versetul se interpretează în cheie hristologică. Mai mult, în dialogul Mântuitorului cu diavolul, (Matei 4, 4), Domnul Hristos îl citează după Septuaginta.

Această variantă, intrată în istorie în secolul al III-lea î. Hr, este cu aproximativ doisprezece secole mai veche decât textul masoretic, ceea ce ne întăreşte convingerea că Septuaginta a fost tradusă după textul original ebraic, ce s-a pierdut şi pe care masoreţii nu l-au văzut niciodată.

Apoi, Filon de Alexandria şi Iosif Flaviu, erudiţi evrei ce cunoşteau excelent limba ebraică, preferau să citeze versete din Septuaginta, considerând-o versiunea inspirată a Scripturii.

În limba română, fiind o ţară ortodoxă, Biblia a fost tradusă tot după Septuaginta, şi anume: Biblia de la Bucureşti (1688), Biblia de la Buzău (1854-1856), Biblia lui Şaguna 1856-1858). Ultima mare ediţie a Bibliei în limba română tradusă după Septuaginta a fost Biblia Sfântului Sinod din anul 1914. După 1936, Gala Galaction şi Nicodim Munteanu au tradus după textul masoretic, ediţiile ulterioare nefiind altceva decât reluări ale traducerii din 1936.  În aceste condiţii, generaţia de aur a teologiei româneşti (Dumitru Stăniloae, Dumitru Fecioru) au folosit în studiile lor texte din Biblia Sinodală de la 1914.

Prin versiunea bartolomeiană, Septuaginta redevine actuală, reconsiderându-se în felul acesta o nedreptate ştiinţifică ce a durat câteva decenii. Biblia Bartolomeu este un mesaj deschis pentru contemporaneitate, dar şi pentru generaţiile ce vor veni, care vor găsi în acest monument de cultură un tezaur teologic şi literar, un aflux de cugetare înţeleaptă, de simţire creştinească, ce ne va ajuta să ştim să trăim în unire tainică cu Cel ascuns în Scriptură.

După ediţia jubiliară din 2001, Biblia Bartolomeu a mai cunoscut o reeditare în anul 2009, cu titlul: Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009.

Merită amintită tot aici şi Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune pe CD-ROM, realizată în colaborare cu Institutul pentru Tehnică de Calcul, Bucureşti, 2004, precum şi Biblia cu ilustraţii, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, 8 volume, Editura Litera, Bucureşti, 2011.

Apoi, dintre cărţile Bibliei diortosite de Bartolomeu Valeriu Anania și publicate individual, enumerăm:

  • Noul Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993; ediţia a II-a, 1995.
  • Noul testament, ediţie bilingvă româno-maghiară, Editura Kalvin Janos a Bisericii Reformate din Ungaria, Budapesta, 1998.
  • Cartea lui Iov, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996.
  • Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.
  • Cântarea Cântărilor, Editura Anastasia, Bucureşti, 1998.
  • Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului şi regelui David, Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1998.
  • Cartea Profetului Isaia, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999.
  • Cartea Profetului Ieremia, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999.
  • Cartea Profetului Iezechiel, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000.
  • Poezia Vechiului Testament: Cartea lui Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000.
  • Apocalipsa Sfântului Ioan, Traducere, introducere şi note de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca, 2001; cu ilustraţii de Albrecht Durer.
  • Sfintele Evanghelii după Matei, Marcu, Luca, Ioan, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.
  • Sfintele Evanghelii şi rugăciuni alese, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008, 2010.

 

Liturghia           

Alături de traducerea Sfintei Scripturi, Bartolomeu Valeriu Anania s-a preocupat îndeaproape şi de îndreptarea textului Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, ierarhul înaintând către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mai multe modificări de texte, ce au fost imediat aprobate.

De asemenea, marele ierarh şi-a pus semnătura şi pe un bogat volum de cateheze liturgice, în care Sfânta Liturghie este explicată, pasaj cu pasaj, spre folosul tuturor acelora care vor să traseze un contur intelectual al tainei pe care o trăiesc.

Punctul de plecare al acestor exegeze liturgice l-a constituit discuţia dintre famenul etiopian şi diaconul Filip, dialog prezentat în versetele 30 şi 31 ale capitolului 8 din cartea Faptele Apostolilor. Acolo Filip îl întreabă pe famen: „Înţelegi tu oare ce citeşti?” şi i se răspunde: „Cum aş putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?” (FA 8, 30-31). Călăuzit de acest principiu, ierarhul le-a oferit credincioşilor lui un ciclu de mai multe cateheze liturgice, care au fost apoi cuprinse într-un volum intitulat: Cartea deschisă a Împărăţiei, tocmai pentru a aduce anumite lămuriri credincioşilor ce participă la actul sacramental.

Autorul din spatele acestui volum nu se pretinde a fi un omniscient, ci un artist al cuvântului ce-şi depăşeşte condiţia prin eforturi proprii, tinzând pe treptele slujirii cuvântului cu o imensă bucurie: „descopeream cu uimită bucurie, că eu însumi, rob şi victimă a rutinei slujitoare, devenisem primul beneficiar al noilor mele lecturi şi meditaţii”[7].

Alături de autorul ce învaţă din propriile lecturi şi meditaţii, o mulţime uriaşă de credincioşi şi chiar de preoţi, prin intermediul Radioului şi al cărţii, îşi pot dezvolta zestrea înţelegerii liturgice, primită prin viu grai, şi care fatalmente din generaţie în generaţie s-a subţiat nepermis de mult.

Având un acut simţ al realităţii, autorul Cărţii deschise a Împărăţiei ştie bine că după Sfântul Simeon al Tesalonicului, după Sfântul Nicolae Cabasila, Stăniloae, Vintilescu, Branişte, Schmemann şi alţii e greu să mai scrii ceva nou despre Sfânta Liturghie. Cu toate acestea, ierarhul cărturar îşi propune o tâlcuire la obiect a Sfintei Liturghii, nu abordând teme dogmatice, ci explicând textul slujbei, paragraf cu paragraf, asemenea interpretării versetelor scripturistice. Apoi, exegeza liturgică a Mitropolitului Bartolomeu îşi mai propune să motiveze conştiinţa liturgică a tuturor credincioşilor mireni, care fiind poporul lui Dumnezeu (ο λαός τω Θεώ), nu sunt simpli privitori ai slujbei, ci membri ai preoţiei împărăteşti, iar participarea lor la actul sacramental este o împreună slujire cu preotul şi cu puterile cereşti. În al treilea rând, prin cunoaştere şi participare conştientă, Liturghia devine un bun lăuntric al omului, indiferent dacă acesta este preot sau mirean. Mitropolitul Bartolomeu mai afirmă în lucrarea sa Cartea deschisă a Împărăţiei că între Sfânta Liturghie şi Sfânta Scriptură există o legătură indisolubilă prin lucrarea Sfântului Duh. Altfel, Scriptura devine o simplă Biblie de lucru, iar Liturghia o obligaţie duminicală. Nu în ultimul rând, Liturghia este şi o modalitate de a descoperi tainele credinţei creştine, aşa cum s-a întâmplat în anul 988 cu cneazul Vladimir cel Înţelept sau mai aproape de zilele noastre cu convertirea Episcopului Kallistos Ware.

După mitropolitul Bartolomeu, participarea la Sfânta Liturghie este modalitatea plenară care îi oferă credinciosului şansa de a primi lumina lui Hristos prin toate cele cinci simţuri ale sale: prin simţul văzului, icoanele; prin simţul auzului, cântările; prin simţul mirosului, tămâia; prin simţul tactil, închinarea; prin simţul gustului, cuminecătura.

Alături de această capodoperă teologică, mai merită amintite alte referinţe bibliografice ale mitropolitului Bartolomeu, cum ar fi:

  • Cerurile Oltului. Scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, prefaţă de Răzvan Theodorescu, Editura Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1998.
  • Bilder vom Reich Gottes. Ikonen und Fresken rumanischer Kloster, exegeză iconografică, Editura Sternberg, 2002.
  • Pro Memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
  • Atelier biblic. Caiete de lucru, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003.
  • Introducere în citirea Sfintei Scripturi, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001.
  • Cuvinte de învăţătură, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009.
  • Atitudini, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1999.
  • Apa cea vie a Ortodoxiei, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
  • Canonul cel Mare, în diortosirea Arhiepiscopului Bartolomeu, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004.

La toate acestea se mai adaugă alte câteva sute de articole, studii şi eseuri publicate în reviste teologice precum: Ortodoxia, Biserica Ortodoxă Română, Studii Teologice, Mitropolia Olteniei, Glasul Bisericii, Telegraful Român, Credinţa, Renaşterea, Tabor, Vestitorul Ortodoxiei, Epifania, Deisis, Magazin istoric şi multe altele.

Radio Renaşterea

Ziua de 1 mai 1999 a reprezentat un moment crucial în viaţa Arhiepiscopiei Clujului, de vreme ce, în FM începea să emită Radio Renaşterea, prima instituţie de acest fel din întreaga Biserică Ortodoxă transilvăneană şi a doua la nivel naţional. Iniţiativa deschiderii acestei staţii radio i-a aparţinut Arhiepiscopului Bartolomeu, dat fiind noul context din România, după anul 1989, când Biserica a putut să-şi lărgească orizontul misionar. Slujindu-se de undele herţiene, cuvântul Evangheliei lui Hristos a putut ieşi dintre zidurile bisericilor, unde a fost încătuşat 45 de ani, pentru a pătrunde în casele şi în sufletele oamenilor, care din diverse motive, şi în anumite momente, nu pot călca pragul bisericii. Arhiepiscopul Bartolomeu a purtat o grijă cu totul deosebită deschiderii noii staţii radio, ştiind că emisiunile ce vor fi difuzate la acest post de radio vor ajuta la însănătoşirea morală a societăţii româneşti, după cum sublinia marele ierarh în cuvântul de deschidere a postului Radio Renaşterea:

„Iubiţi ascultători, Hristos a înviat! Şi bine v-am găsit în văzduhul de azur al postului nostru de radio Renaşterea. Aşezământul acesta de misiune ortodoxă nu face altceva decât să răspundă unor trebuinţe şi aşteptări ale credincioşilor noştri şi, în general, ale unui segment foarte important din populaţia transilvană. Iar răspunsul nostru nu poate avea un alt model decât pe acela al predicii apostolice. Primii creştini din Corint, convertiţi şi botezaţi de Sfântul Pavel, au rămas cu o credinţă simplă şi cu o învăţătură elementară pe care apostolul, grăbit să propovăduiască Evanghelia şi în alte cetăţi, nu avusese timp să le consolideze. Ca urmare, unii mai slabi de înger începuseră să cedeze sub povara inerţiilor, dar şi în bătaia vântului secetos al primelor erezii şi schisme. Desigur, ei aşteptau pe cineva care să-i ajute, iar Dumnezeu le-a trimis pe Apollo, un tânăr iudeu devenit creştin, al cărui zel misionar se întemeia nu numai pe credinţă, ci şi pe o vastă cultură religioasă şi laică agonisită în marea Metropolă a Alexandriei. Roadele noului Apostol n-au întârziat să se arate, iar Pavel nu a întârziat să le salute din cetatea Efesului, unde se afla atunci, printr-o dublă comparaţie: Pavel a sădit, Apollo a udat, iar Dumnezeu a făcut să crească. Pavel a pus temelia, Apollo a zidit pe ea iar Dumnezeu va răsplăti lucrarea fiecăruia.

Poporul român e creştin încă din leagănul istoriei sale şi s-a menţinut creştin de-a lungul secolelor. Nici recentele decenii ale comunismului ateu n-au izbutit să-i stingă flacăra credinţei, dar prin alungarea religiei din şcoală, prin teroarea exercitată asupra clerului şi prin severa cenzurare a cuvântului vorbit şi scris, ele i-au făcut flacăra mai subţire şi, în unele cazuri, şovăielnică. Iată de ce candela credinţei creştine se cere astăzi nutrită cu untdelemn curat. Ostenitorii postului nostru de radio îşi asumă modelul apostolului corintic exercitat de tânărul alexandrin. La noi, la români, Sfântul Andrei este cel ce a sădit, urmaşii săi au udat, iar Domnul a făcut să crească.

Apoi, vântul secetos al satanei a doborât şi a ofilit, iar noi, acum, i-am cerut Duhului Sfânt să ne redeschidă izvoarele Sfintelor Scripturi şi pe ale Sfintei Tradiţii, cu ale căror ape să facem văzduhul părtaş la o amplă desfăşurare de irigaţii duhovniceşti peste livada noastră de măslini. Aşa a luat fiinţă Radio Renaşterea, a cărui undă ar vrea să aducă în fiece casă adierea unei aripi de înger: mai puţină singurătate celui singur, mai puţină tristeţe celui trist, mai puţină descurajare celui deznădăjduit, mai puţină suferinţă celui suferind, mai multă credinţă celui credincios şi un spor de încredere celui încrezător.

Paginile Bibliei vor fi zilnic deschise şi tâlcuite pe înţelesul tuturor. Sfinţii Părinţi vor deveni contemporanii noştri. Viaţa Bisericii o vom avea în oglindă, dar nu mai puţin viaţa cetăţii în dimensiunea ei culturală. Valorile perene ale spiritualităţii româneşti se cer recuperate în dreapta lor aşezare, iar noi ne vom strădui să o facem prin poezie, muzică, teatru, istorie, eseu filozofic şi literatură pentru copii. Muzica, îndeosebi, va fi la ea acasă, de la Roman Melodul la Bach şi Paul Constantinescu, de la doină la poemul simfonic, de la colinda duioasă la cântecul viteaz.

Ortodox fiind, postul nostru de radio îşi declară deschiderea ecumenică spre celelate Biserici creştine tradiţionale ai căror teologi vor fi bineveniţi în studiourile de aici, pentru ca în jurul aceleiaşi mese rotunde să dezbată împreună cu ai noştri, în auzul tuturor, probleme fundamentale de interes comun.

Începând de astăzi, redactorii de la radio Renaşterea, tineri şi foarte tineri, vor face primul lor pas către marea familie a presei scrise şi audiovizuale, unde speră să fie întâmpinaţi în duhul colegialităţii şi al colaborării. Postul nostru de radio se deschide după aproape patru ani de căutări, chibzuinţe, demersuri procedurale şi edificări tehnice, amânări nedorite şi relansări curajoase.

Vreau să le mulţumesc celor ce ne-au ajutat, dar şi celor ce au căutat să ne împiedice. Primii – mulţi, foarte mulţi – ne-au încurajat, ceilalţi – puţini, foarte puţini – ne-au îndârjit. Ne vom ruga pentru toţi deopotrivă.

Iubiţi ascultători, începând de mâine, Radio Renaşterea va transmite în direct, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare, Sfânta Liturghie din Catedrala ortodoxă. Doresc însă să precizez un lucru foarte important: aceste transmisii le sunt destinate în special acelor credincioşi, destul de mulţi, care din diferite pricini nu pot merge la biserică. Liturghia transmisă prin radio nu o poate înlocui pe cea oficiată în sfintele lui Dummnezeu locaşuri. În faţa aparatului de radio creştinul asistă, în faţa altarului participă.

Şi acum, mulţumindu-vă pentru ascultare, vă împărtăşesc tuturor arhiereşti binecuvântări în numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar ostenitorilor de aici le adresez urarea şi îndemnul: Sub călăuzirea Duhului Sfânt, cale bună prin văzduhul transilvan!”[8].

La 5 ani de la înfiinţare, adică la 1 mai 2004, Radio Renaşterea începea să emită şi online, iar după încă un an, pe unde herţiene, se ajungea până la Bistriţa, cel de-al doilea oraş ca importanţă al Arhiepiscopiei noastre.

Postul de Radio Renaşterea este un instrument de misiune, în a cărui grilă se regăsesc, întâi de toate, emisiuni cu caracter teologic şi religios, dar şi programe culturale, sociale, muzicale şi informative. Emisiunile nu neglijează nicio categorie de vârstă, chiar dacă există programe dedicate anumitor categorii, cum ar fi adolescenţi, studenţi, persoane cu nevoi speciale sau copii.

Pe tot parcursul existenţei sale, radioul Mitropoliei a susţinut diverse campanii de ajutorare a persoanelor bolnave sau lipsite de mijloacele de subzistenţă, rezultatele fiind apreciate în repetate rânduri[9].

Revista şi editura Renaşterea. Revista Tabor

Alături de postul de Radio Renaşterea, Bartolomeu Valeriu Anania a rectitorit şi revista Renaşterea, înfiinţată în anul 1923 de Episcopul Nicolae Ivan, conştient fiind de importanţa pe care o are cuvântul scris. Din acest punct de vedere, vlădica Bartolomeu este socotit cel de-al doilea ctitor al revistei Renaşterea, care, începând cu anul 1993, a căpătat un nou profil, devenind un reper sine qua non în peisajul presei bisericeşti din România. Dincolo de articolele de teologie, agenda ierarhilor şi probleme culturale, revista a abordat şi aspecte ale vieţii politice şi sociale, cum ar fi: România în contextul integrării în Uniunea Europeană, Biserica şi politica, bioetica, dar şi readucerea în actualitate a unor personalităţi, pe nedrept trecute în uitare.

Editura Arhiepiscopiei Clujului a primit acelaşi nume, Renaşterea, fiind instituţia ce şi-a asumat publicarea sau republicarea unor lucrări de teologie, istorie bisericească, monografii, fără de care lumea bisericească de astăzi nu poate fi concepută. Alături de aceste lucrări, editura mai publică şi manuale pentru seminariile teologice şi pentru facultăţile de teologie, dar şi cărţi de cult, cărţi de rugăciuni şi catehisme.

În acelaşi peisaj al publicaţiilor teologice merită amintită şi revista TABOR (Tradiţie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română), periodic înfiinţat de Mitropolitul Bartolomeu în aprilie 2007, care propune lunar cititorilor săi eseuri, studii, cronici, recenzii şi interviuri. În toţi cei unsprezece ani de existenţă, revista a reuşit să rămână în cadrele în care a fost sădit de fondatorul lui: „un dialog între intelectuali şi Biserică […], în spaţiul nostru cultural postdecembrist, bântuit de atâtea aproximaţii şi incertitudini”, în care „Biserica este acuzată, în continuare, de somnolenţă, paseism, inerţie parazitară, incapacitate de a răspunde unei provocări inteligente. Mai nou, i se impută refuzul de a se implica în viaţa politică şi, ca pe vremea lui Nero, i se pun în cârcă toate relele din scumpa noastră patrie, inclusiv infantilismul democraţiei, incapacitatea acesteia de a absorbi fonduri europene, dar şi zăbava legii cultelor. O seamă de laici se plâng că sunt trataţi doar ca turmă, dar uită că „turma” este o noţiune biblică pe care limbajul bisericesc o defineşte drept „turmă cuvântătoare”, adică înzestrată cu raţiune, discernământ şi responsabilitate. Nu trebuie uitat că, în paralel, cea mai puternică (şi mai discretă) instituţie a Bisericii este scaunul de spovedanie, zona prin excelenţă a dialogului interpersonal”[10].

Chiar dacă personal a avut rezerve în ceea ce priveste acest dialog dintre intelectuali şi Biserică, Mitropolitul Bartolomeu a susţinut cu tărie că nu crede că aceste două categorii sunt distincte şi, în felul acesta, își vorbesc de peste gard: „Nici astăzi nu cred că acestea ar fi două categorii distincte, care ar trebui să-şi vorbească peste gard. În primul rând, nimeni nu a fost în stare să-mi definească noţiunea de intelectual, când anume şi pe ce criterii i se atribuie insului un astfel de statut, dacă el se legitimează doar prin studii şi diplome sau dacă nu cumva, dimpotrivă, elita intelectuală îl cuprinde şi pe genialul ţăran care a zămislit un basm, o baladă, o colindă, un proverb sau o ghicitoare. În al doilea rând, dacă intelectualii sunt de o singură parte a dialogului, ar însemna că în Biserică, de partea ceastălaltă, ei sunt inexistenţi, că adică un Hrisostom, un Augustin, un Hausherr sau un Stăniloae nu pot sta în acelaşi pupitru cu un, să zicem, Mihail Roller”[11].

Cu toate acestea, un astfel de dialog se impune cu necesitate şi, spunea ierarhul cărturar, dialogul „trebuie instaurat şi alimentat fără întârziere, dar nu între intelectuali şi Biserică, ci între intelectuali în (întru = intra) Biserică, clerici şi mireni, aceştia fiind deopotrivă membri ai aceluiaşi corp eclezial, fie şi numai printr’un liant minimal, acela al botezului. Am zis „minimal”, întrucât oferta Bisericii e mult mai generoasă şi la îndemâna fiecărei opţiuni. În ultima mea carte de teologie am dedicat un întreg capitol laicatului creştin, argumentând scripturistic că dacă Taina Botezului îi conferă insului (bărbat sau femeie) calitatea de membru al Bisericii, Taina Mirungerii, administrată îndată după Botez şi făcând cu acesta aproape un singur corp, i-o conferă pe aceea de membru al preoţiei împărăteşti; o preoţie sfântă, fără să fie şi sfinţitoare, dar suficientă pentru a face din fiecare credincios un participant activ la viaţa liturgică, culturală şi socială. Conceput astfel, sfatul intrabisericesc devine un dialog interior, sintagmă introdusă în orizontul culturii noastre, din câte ştiu, de către filosoful Mihai Şora. Este exact ceea ce s’a petrecut pe muntele Tabor în convorbirea lui Iisus cu sacerdoţii Moise şi Ilie, avându-i ca participanţi pe intelectualii laici Petru, Iacob şi Ioan”[12].

În felul acesta s-a născut Tabor, „o tribună a dialogului dintre teologie, filosofie, ştiinţele exacte, naturale, umaniste şi politice, un spaţiu în care să se poată întâlni colaboratori din ţară şi din străinătate, vârstnici şi tineri, bărbaţi şi femei, ortodocşi şi prieteni ai acestora, creştini şi necreştini cu deschidere ecumenică”[13].

Vlădica Bartolomeu a purtat o grijă deosebită şi celor două şcoli de teologie ale Arhiepiscopiei Clujului, astfel că la invitaţia sa, în anul 1995, a venit de la Sibiu Părintele Profesor Ioan Ică senior, care a fost numit decan şi profesor de Teologie Fundamentală şi Dogmă la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Câţiva ani mai târziu, la aceeaşi catedră a fost invitat şi Părintele Arhidiacon Ioan Ică jr. Cei doi mari teologi s-au făcut remarcaţi nu doar prin pregătirea lor teologică temeinică, ci şi prin faptul că la propunerea lor s-au acordat titluri de Doctor Honoris Causa unor mari personalităţi teologice europene, înscriind Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca în circuitul marilor facultăţi ale lumii. Dintre aceste mari personalităţi ale lumii teologice europene merită amintit Cardinalul Tomas Spidlik, Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din 28 mai 1997[14], şi Episcopul Kallisos Ware, căruia i s-a conferit titlul în anul 1998[15].

Legături cu alte Biserici şi vizite importante

Relaţiile cu Biserica Evanghelică din Wurttemberg

Tot deschiderea ecumenică a Arhiepiscopului Bartolomeu a făcut ca în anul 1994 Arhiepiscopia Clujului să se înfrăţească cu Biserica Evanghelică din Wurttemberg, cu dorinţa de o mai bună cunoaştere a celor două tradiţii confesionale. Întâlnirea dintre Arhiepiscopul Bartolomeu şi reprezentanţii Bisericii din Germania se înscrie în galeria marilor încercări de dialog dintre Biserica Ortodoxă şi cea Protestantă, ce au avut ca punct de început corespondenţa dintre Patriarhul Ieremia al II-lea şi celebrii umanişti Martin Crusius şi Iacob Andreas.

Dar, întâlnirea dintre reprezentanţii celor două Biserici n-a avut ca scop doar dialogul teologic, ci şi desfășurarea a numeroase activităţi, între care cea mai importantă pondere o constituie asistenţa socială. Astfel, în perioada 29-31 iulie 2014, când Arhiepiscopia Clujului şi Biserica Luterană din Wurtenberg sărbătoreau 20 de ani de parteneriat, o delegaţie a Arhiepiscopiei a fost invitată la Stuttgart la o întâlnire aniversară, unde a mai fost prezent şi ministrul Peter Friedrich. În mesajul său de mulţumire, Mitropolitul Andrei al Clujului a reliefat caracterul practic al acestei colaborări ortodoxo-luterane: „Comunitatea din Württemberg ne-a ajutat să deschidem postul de radio Renaşterea, a sprijinit activităţile organizaţiilor de tineret, Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, lucrările edilitare de la Mănăstirea Piatra Fântânele, Organizaţia Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca şi alte proiecte filantropice susţinute de asociaţiile Christiana şi Filantropia Ortodoxă. Credem că, la rândul nostru, le-am oferit fraţilor germani posibilitatea de a lua act de spiritualitatea ortodoxă, de a participa la viaţa noastră liturgică şi duhovnicească. Este foarte importantă implicarea socială, dar primează viaţa spirituală, care dă consistenţă slujirii caritative. Parteneriatul nostru s-a axat mai mult pe ecumenismul practic, dar nu putem uita, totuşi, dorinţa Mântuitorului din Rugăciunea Arhierească: ca toţi să fie una (Ioan 17, 21)”[16].

 Patriarhul ecumenic           

Tot în timpul arhipăstoririi Arhiepiscopului Bartolomeu s-a petrecut şi prima vizită a unui patriarh ecumenic în capitala culturală a Transilvaniei. Astfel, în ziua de 17 august 1993, la doar şapte luni de la instalarea Arhimandritului Bartolomeu în scaunul arhiepiscopal al Clujului, un alt Bartolomeu, patriarh ecumenic, poposea în Transilvania, pentru a aduce prin prezenţa sa un plus de linişte, într-o Transilvanie zbuciumată de conflicte religioase şi sociale.

Tot în timpul arhipăstoririi Vlădicului Bartolomeu, în octombrie 2004, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost oaspetele Arhiepiscopiei Clujului şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La propunerea acestei instituţii, Universitatea Babeş-Bolyai i-a acordat patriarhului ecumenic titlul de Doctor Honoris Causa. În aceleaşi zile, Patriarhul Bartolomeu, alături de Arhiepiscopul Bartolomeu, a vizitat Mânăstirea Nicula, unde alături de ierarhul locului a aşezat piatra de temelie pentru Centrul de Studii Patristice[17].

 Activitatea administrativ bisericească

 Canonizări de sfinţi

 De numele Mitropolitului Bartolomeu se leagă şi prima canonizare a patru sfinţi originari din spaţiul Arhiepiscopiei Clujului. Este vorba de Sfântul Pahomie de la Gledin, proclamat sfânt în ziua de 14 aprilie 2007, în localitatea sa natală, la Gledin, în prezenţa a douăzeci și cinci de ierarhi, câteva sute de clerici şi a câteva mii de credincioşi. La slujba de canonizare a participat şi preşedintele României şi Preafericitul Vladimir, mitropolitul primat al Ucrainei, alături de o delegaţie a Bisericii ucrainene, tocmai pentru că Sfântul Pahomie şi-a petrecut o importantă perioadă a vieţii sale în Lavra Pecerskaia.

După mai bine de un an, tot în judeţul Bistriţa-Năsăud, de data aceasta la Salva, s-a făcut proclamarea solemnă a Sfinţilor Martiri Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. Slujba de canonizare a fost săvârşită în locul numit La Mocirlă, unde în urmă cu mai bine de 250 de ani, cei patru au suferit moarte martirică, din iubire pentru credinţa ortodoxă şi neamul românesc.

 Propuneri legislative 

Mitropolitul Bartolomeu s-a remarcat şi prin intervenţii repetate în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod, dar şi prin propuneri înaintate Parlamentului României și Ministerului Cultelor, ce vizau îmbunătăţirea statutului preotului. În acest sens, ierarhul a cerut recunoaşterea statutului preotului şi a rolului său de prim ordin în societate, prin salarizarea personalului clerical din bugetul de stat.

Apoi, la sugestia Mitropolitului Bartolomeu, s-a stabilit ca pentru completarea salariilor preoţilor din parohiile sărace, 60% din Fondul Central Misionar să fie administrat de Patriarhia Română, iar restul de 40% să fie virat în conturile centrelor eparhiale.

La toate acestea se mai pot adăuga şi propunerile Mitropolitului Bartolomeu ce vizau alegerea ierarhilor şi interzicerea implicării clerului în politică, dar şi reactivarea comitetelor parohiale, organism pastoral-misionar al parohiilor[18].

Viaţa monahală şi construirea de noi biserici. Catedrala Mitropolitană

La venirea sa pe tronul arhiepiscopal de la Cluj, pe tot teritoriul Eparhiei Clujului exista o singură mânăstire, ce avea atunci cinci vieţuitori: Mânăstirea Nicula. În cei optsprezece ani de păstorire, sub oblăduirea sa duhovnicească, dar şi sub îndrumarea sa directă, viaţa mânăstirească de pe întreg cuprinsul eparhiei sale a înflorit, astfel că vechi centre mânăstireşti, distruse de generalul Buckow sau închise de comunişti, s-au reclădit. Astfel, la inițiativa și cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu, Arhiepiscopia Clujului a ajuns să aibă în jurisdicție douăzeci și două de mânăstiri şi un schit şi un număr de 228 de monahi.

Tot aici merită amintit amplul proiect de rectitorire a Mânăstirii Nicula, adică ridicarea din temelii a unui nou complex monahal, cu o biserică nouă, cu corpuri de chilii, cu ateliere şi centre de studii, evident, fără a fi neglijate celelalte vetre monahale[19].

Pe tot cuprinsul eparhiei s-au construit în vremea ierarhului Bartolomeu mai mult de o sută de biserici şi mânăstiri, iar episcopii vicari ai Arhiepiscopiei Clujului, Preasfinţitul Irineu şi Preasfinţitul Vasile, au sfinţit şi resfinţit peste o sută cincizeci de biserici.

Mitropolitul Bartolomeu a nutrit o grijă sporită faţă de Catedrala Arhiepiscopală, ctitorită de Episcopul Nicolae Ivan, o capodoperă a stilului românesc, dar care a avut de înfruntat vitregia vremurilor, rămânând în afara hotarelor ţării între anii 1940-1944 şi înfruntând 45 de ani de comunism.

După ce s-au finalizat lucrările exterioare, ce se impuneau cu necesitate din cauza intemperiilor, a neglijenţei şi a poluării, s-a trecut la înzestrarea interiorului Catedralei cu mozaicuri livrate de societatea Angelo Orsoni din Murano, Veneţia. S-a început cu absida altarului unde, după eforturi îndelungate, pata de întuneric de deasupra iconostasului s-a transformat într-o capodoperă, demnă de o Catedrală Mitropolitană: Maica Domnului Platitera[20].

Desigur înfrumuseţarea Catedralei cu mozaicuri este o acţiune de anvergură ce necesită un efort financiar imens, este o moştenire a Mitropolitului Bartolomeu, dar în acelaşi timp o responsabilitate lăsată Înaltpreasfinţitului Andrei de a aduce lăcaşul de cult la starea pe care şi-a dorit-o ctitorul ei Nicolae Ivan.

Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Vorbind despre Catedrala din Cluj într-una din scrisorile sale, poetul Octavian Goga profeţea că lăcaşul „va deveni în scurt timp catedrala Mitropoliei Transilvaniei, pe care străinii au fugărit-o la Răşinari şi la Sibiu”. Vitregia secolului al XX-lea a făcut ca momentul profeţit de ministrul Goga să nu aibă loc decât la 4 noiembrie 2005, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înfiinţarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului cu reşedinţa la Cluj-Napoca. Hotărârea a fost întărită de şedinţa Sfântului Sinod din 18 ianuarie 2006 şi de întâlnirea Adunării Naţionale Bisericeşti din 1 martie 2006.

Acest act istoric s-a consumat în ziua de 25 martie 2006, când a fost înscăunat primul mitropolit al Clujului, Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, de către Patriarhul Teoctist, în prezenţa mai multor oficialităţi, printre care şi Preşedintele României.

Înfiinţarea Mitropoliei Clujului n-a fost un act oarecare, ci un demers sprijinit pe canonul al IX-lea al Sinodului din Antiohia (341), în care se statorniceşte că scaunul mitropolitan trebuie să fie în metropola provinciei, acolo unde se află centrul politic şi administrativ al unităţii teritoriale: „Τοὺς καθ᾽ ἑκάστην ἐπαρχίαν ἐπισκόπους εἰδέναι χρὴ τὸν ἐν τῇ μητροπόλει προεστῶτα ἐπίσκοπον, καὶ τὴν φροντίδα ἀναδέχεσθαι πάσης τῆς ἐπαρχίας, διὰ τὸ ἐν τῇ μητροπόλει πανταχόθεν συντρέχειν πάντας τοὺς τὰ πράγματα ἔχοντας. Ὅθεν ἔδοξε καὶ τῇ τιμῇ προηγεῖσθαι αὐτόν, μηδέν τε πράττειν περιττὸν τοὺς λοιποὺς ἐπισκόπους ἄνευ αὐτοῦ, κατὰ τὸν ἀρχαῖον κρατήσαντα ἐκ τῶν Πατέρων ἡμῶν κανόνα· ἢ ταῦτα μόνα, ὅσα τῇ ἑκἀστου ἐπιβάλλει παροικίᾳ, καὶ ταῖς ὑπ᾽ αὐτὴν χώραις. Ἕκαστον γὰρ ἐπίσκοπον ἐξουσίαν ἔχειν τῆς ἑαυτοῦ παροικίας, διοικεῖν τε κατὰ τὴν ἑκάστῳ ἐπιβάλλουσαν εὐλάβειαν, καὶ πρόνοιαν ποιεῖσθαι τῆς χώρας τῆς ὑπὸ τὴν ἑαυτοῦ πόλιν· ὡς καὶ χειροτονεῖν πρεσβυτέρους καὶ διακόνους, καὶ μετὰ κρίσεως ἕκαστα διαλαμβάνειν· περαιτέρω δὲ μηδὲν πράττειν ἐπιχειρεῖν, δίχα τοῦ τῆς μητροπόλεως ἐπισκόπου, μηδὲ αὐτὸν ἄνευ τῆς τῶν λοιπῶν γνώμης”[21].

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”

 Din dorinţa de a veni în întâmpinarea tinerilor merituoşi, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse, Mitropolitul Bartolomeu a înfiinţat în anul 2008, alături de Universitatea Babeş-Bolyai şi Mânăstirea Nicula, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”. Fundaţia îşi propune oferirea de burse de studii, atât în ţară, cât şi în străinătate, elevilor şi studenţilor care nu-şi permit costul pregătirii şcolare şi nici nu au altă posibilitate pentru a-şi încheia studiile. În primii trei ani, graţie strângerilor de fonduri, mai mult de o sută cincizeci de tineri au putut beneficia de acest ajutor material pus la dispoziţie de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”.

În anul universitar 2017-2018, a scos la concurs treizeci și patru de burse pentru elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi în cuantum de 77 000 lei, iar până în prezent instituţia a acordat 295 de burse, ceea ce reprezintă 751 800 lei.

Acţiuni de reconstruire şi redobândire a proprietăţilor Eparhiei

 Chiar dacă a fost un teolog eminent şi un om de litere, de numele Mitropolitului Bartolomeu se leagă şi reorganizarea spaţiilor Centrului Eparhial, construirea de magazine de cărţi şi obiecte bisericeşti.

S-a luptat, ameninţând chiar cu greva foamei, pentru retrocedarea proprietăţilor eparhiei, confiscate în timpul regimului comunist. Astfel, s-a retrocedat Arhiepiscopiei Clujului clădirea de pe strada Avram Iancu nr. 6, din Cluj-Napoca, unde funcţionase în trecut Academia Teologică.

A reuşit apoi să obţină un teren pentru construcţia bisericii „Schimbarea la Faţă”, respectând o mai veche dorinţă a clujenilor de a avea un lăcaş de cult ortodox în centrul vechi al oraşului. A obţinut apoi dreptul de proprietate asupra terenului de 100 ha de la Nuşeni, judeţul Bistriţa-Năsăud, asupra mai multor bunuri imobile din Cluj-Napoca, dar şi a 368 ha de pădure în localitatea Făget şi a 105 ha de vegetaţie forestieră în Nuşeni. Toate acestea, dar şi încă multe altele neretrocedate, au fost dobândite prin cumpărare de către Episcopul Nicolae Ivan[22].

 Eforturi în câmpul asistenţei sociale

O astfel de personalitate nu putea neglija un aspect important al vieţii bisericeşti, şi anume asistenţa socială. Arhimandritul Bartolomeu, încă înainte de a ajunge pe scaunul episcopal de la Cluj, a fost primul care, după decembrie 1989, a avut iniţiativa înfiinţării unui aşezământ medical-filantropic, pe care l-a numit „Christiana”.

Conştient de nevoile social misionare din societatea românească şi de importanţa implicării Bisericii în acest sector, Arhiepiscopul Bartolomeu a decis înfiinţarea unui sector social-misionar pe care l-a încadrat în structura organizatorică a Arhiepiscopiei Clujului.

Mai mult, la 15 august 1998, a fost hirotonit încă un episcop vicar în cadrul Arhiepiscopiei Clujului, în persoana Preasfinţitului Vasile Someşanul, căruia i s-a încredinţat sectorul social-misionar. Iată cum justifica Arhiepiscopul Bartolomeu alegerea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Vasile Flueraş în demnitatea de episcop vicar al Clujului: „invazia sectelor de tot felul şi autoritatea lor tot mai evidentă şi mai intensă pe teritoriul României, obligă Biserica Ortodoxă Română […] să adopte, să creeze şi să aplice noi măsuri pastorale […]. Este propunerea pe care o fac prin acest demers, însoţită de recomandarea nominală pentru P.C. Arhim. Vasile Flueraş, călugăr şi duhovnic de mare ţinută şi influenţă, al cărui zel duhovnicesc este dublat de o incontestabilă vocaţie misionară”[23].

Mitropolitul Bartolomeu a instruit şi hirotonit preoţi misionari în fiecare protopopiat şi în toate spitalele, unităţile militare, penitenciarele şi aşezămintele sociale. Mai mult de 30 de preoţi de slujire caritativă sunt încadraţi în spitale, slujind în cele douăzeci de capele şi biserici, ce deservesc aceste instituţii. În unităţile militare există preoţi militari, pentru nevoile duhovniceşti ale soldaţilor de acolo, care în anumite momente participă şi în teatrele de operaţii. Grija Bisericii pentru cei aflaţi în suferinţă nu se opreşte aici, chiar şi în penitenciare şi în unităţile de învăţământ special existând preoţi care acordă asistenţă religioasă.

Mitropolitul Bartolomeu a susţinut cu îndârjire proiectul iniţiat de Preasfinţitul Vasile Someşanul, denumit Centrul de îngrijiri paleative „Sfântul Nectarie”, Cluj-Napoca. Centrul „Sfântul Nectarie” este un aşezământ unic în această parte de ţară, unicitatea sa fiind dată de serviciile oferite aici, în mod gratuit, dar şi de asistenţa medicală şi spirituală, oferită atât bolnavilor, cât şi familiilor acestora.

Între proiectele şi programele speciale ce s-au bucurat de susţinerea Mitropolitului Bartolomeu, merită amintit Centrul Social Misionar „Sfântul Vasile cel Mare”, în subordinea căruia se află:

  • Școala Socială „Christiana”, instituţie ce şi-a propus să prevină abandonul şcolar;
  • Proiectul „Solidaritate creştină”, care acordă ajutoare materiale, alimente şi îmbrăcăminte familiilor cu probleme financiare;
  • Cantina socială „Sfântul Arhidiacon Ştefan”, care oferă o masă caldă 5 zile pe săptămână unui număr de 95 de persoane.
  • Centrul Comunitar pentru Tineret, care şi-a început activitatea în anul 2008 şi are înscrişi 169 de beneficiari cu vârste între 5 şi 19 ani, cărora le oferă activităţi recreative în vederea dezvoltării psihico-fizice.

Policlinica fără plată „Sfântul Pantelimon” are mai multe competenţe, şi anume oferă consultaţii medicale gratuite, medicamente şi asistenţă spirituală, la care se adaugă Proiectul „Sfântul Dimitrie Basarabov”, ce oferă consiliere gratuită în adicţii, și Proiectul Pentru Viaţă care se străduieşte să combată numărul mare de avorturi din societatea noastră.

Nu au fost uitate nici persoanele vârsnice, pentru care există Centrul de îngrijiri şi asistenţă „Sfântul Nicolae” din Mociu şi Centrul de Îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârsnice „Acoperământul Maicii Domnului”, Turda, dar şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”, de la Dobric. La Turda mai există Grădiniţa socială „Acoperământul Maicii Domnului”, ce-şi propune să limiteze abandonul şcolar şi militează pentru păstrarea copiilor în familiile naturale, dar şi Centrul de servicii sociale pentru copii „Acoperământul Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Organizat de Societatea Femeilor Ortodoxe din Mitropolia Clujului, şi cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu, Proiectul de îngrijire la domiciliu „Sfântul Vasile cel Mare” are în grijă lunar 65 de persoane, care primesc îngrijiri şi asistenţă spirituală la domiciliu.

La toate acestea, merită adăugată şi Tabăra pentru copii „Valea Vadului”, Programul de acţiune comunitară de la Gherla şi Cabinetul medical-social din Bistriţa. Tot sub îndrumarea Mitropolitului Bartolomeu s-a deschis la Turda un Centru de recuperare neuromotorie de tip ambulator, un alt Centru de recuperare psihoneuromotorie pentru copii cu handicap, „Sfânta Irina”, şi un Centru comunitar pentru tineret. La Huedin, 20 de persoane beneficează de o masă gratuită 5 zile pe săptămână la cantina „Protopop Aurel Muntean”.

Numărul total al beneficiarilor programelor filantropice din Arhiepiscopia Clujului se ridică anual la aproape 6 000 de persoane, iar colectele pentru sinistraţi şi nevoiaşi au fost în cuantum de 672 385 lei.

Pe lângă toate aceste proiecte expuse, Mitropolitul Bartolomeu oferea adesea ajutoare financiare persoanelor în nevoie. Apoi, din dragoste pentru bătrânii aflaţi în grija Centrelor de la Mociu şi de la Turda, adesea, Mitropolitul Bartolomeu lua masa alături de ei[24].

 Bartolomeu Valeriu Anania – omul de litere

Scriitor de primă mână, Valeriu Anania a făcut parte din categoria acelor autori pentru care respectul faţă de cititorii săi a fost unul cu adevărat profund: „Fără să mă laud, cred că mă număr printre puţinii scriitori care, reeditându-şi cărţile apărute înainte de Decembrie ’89, nu au făcut tăieturi în text. Toate cărţile mele literare au apărut sub dictatura comunistă, timp în care mi-am păstrat libertatea decentă de a scrie aşa cum le-am gândit”[25]. Valeriu Anania a făcut parte din acea rarisimă categorie de intelectuali, care nu şi-au păzit viaţa făcând compromisuri majore, gândindu-se că sunt mai valoroşi în viaţă decât omorâţi de sistem[26].

Viaţa te împovărează oricum, spunea în alt loc Bartolomeu Valeriu Anania, dar „povara ei, acceptată cu umilinţă sau purtată cu blestem, îţi proiectează în veşnicie un grumaz de zimbru sau o cocoaşă de cămilă”[27].

Chiar dacă încercările vieţii nu l-au slăbit niciodată, Valeriu Anania nu s-a învoit nicio clipă să poarte cocoaşa de cămilă, lăsând în urmă o operă literară imensă, în care autorul dovedeşte, cum spunea Tudor Arghezi, la fiecare pas că: „stăpâneşte versul şi limba magistral şi măiestriile lui cresc înalt, sporite de un talent desfăşurat în sus…”.

Opere, seria de autor, „Valeriu Anania”, Editura Polirom, Iaşi

  • Volumul 1: Poeme,
  • Volumul 2: Străinii din Kipukua, roman, 2010.
  • Volumul 3: Amintirile peregrinului apter, nuvele şi povestiri, 2009.
  • Volumul 4: Teatru,
  • Volumul 5: Teatru II, prefaţă de Tudor Arghezi şi Alexandru Paleologu, 2010.
  • Volumul 6: Rotonda plopilor aprinşi. De dincolo de ape, prefaţă de Dan C. Mihăilescu, 2009.
  • Volumul 7: Memorii,

Opera literară, Editura Limes, Cluj-Napoca

  • Volumul 1: Străinii din Kipukua,
  • Volumul 2: Amintirile peregrinului apter,
  • Volumul 3: Rotonda plopilor aprinşi,
  • Volumul 4: Poeme,
  • Volumul 5: Teatru, 1: Mioriţa, Meşterul Manole, 2007.
  • Volumul 6: Teatru, 2: Steaua Zimbrului; Du-te vreme, vino vreme, 2007.
  • Volumul 7: Teatru, 3: Greul pământului; Hoţul de mărgăritare; Păhărelul cu nectar, 2007.
  • Volumul 8: Publicistică, vol 1, 2008.
  • Volumul 9: Publicistică, vol 2, 2008.

Teologie – cultură

  • Cerurile oltului. Scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, Editura Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1990.
  • Cartea deschisă a Împărăţiei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
  • Pro Memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
  • Atelier biblic. Caiete de lucru, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003.
  • Introducere în citirea Sfintei Scripturi, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001.
  • Cuvinte de învăţătură. Predici, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009.
  • Atitudini, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1999.
  • Apa cea vie a Ortodoxiei, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
  • Sfântul Andrei Cretanul, Canonul cel Mare, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004.

Memorialistică și eseu

  • Memorii, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
  • Rotonda plopilor aprinşi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983.
  • Din spumele mării, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
  • Pledoarie pentru Biserica neamului, Editura Omniscop, Craiova, 1995.
  • De dincolo de ape, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
  • Clujul universitar al generaţiei 1946 în memoriile lui Valeriu Anania, Editura Arhidiecezana, 1996.

Dramaturgie

  • Mioriţa, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966.
  • Meşterul Manole, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966.
  • Du-te vreme, vino vreme, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969.
  • Steaua Zimbrului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971.
  • Poeme cu măşti, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972.
  • Greul pământului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982.
  • Hoţul de mărgăritare, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001.

Piese reprezentate şi netipărite

  • Jocul fulgilor, scenariu radiofonic, Bucureşti, 1936.
  • La furcărie, piesă în versuri, reprezentată pe scena Teatrului Liga Culturală, Bucureşti, 1938.
  • Dochia, piesă reprezentată la Teatrul Studio Naţional, Bucureşti, 1939-1940.

Poezie

  • Geneze, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1971.
  • File de acatist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.
  • Istorii agripine, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1976.
  • Anamneze, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984.
  • Imn Eminescului, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1992.
  • Poeme alese, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998.

Dialoguri

  • Despre noi şi despre alţii, dialoguri Valeriu Anania – Aurel Sasu, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009.

Ca recunoaştere a meritelor sale, Bartolomeu Valeriu Anania a fost distins cu numeroase premii și titluri, între care merită amintite:

  • Diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia (2000);
  • Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce (2000);
  • Premiul pentru „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor (2001);
  • Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România (1982);
  • Premiul „Cartea anului”, Cluj-Napoca (1996);
  • Marele premiu pentru poezie la Festivalul Lucian Blaga, Cluj-Napoca (1999).
  • Membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca (1993).
  • Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie, Cluj-Napoca (2001), precum şi al Universităţilor din Oradea, Craiova și Alba Iulia.
  • Cetăţean de onoare al municipiilor Cluj-Napoca (1996), Bistriţa (2001), Dej (2005).
  • Senior al Cetăţii, Cluj-Napoca (2010).
  • Clujeanul anului (2006).
  • Membru de onoare al Academiei Române (2010).

 

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania rămâne în amintirea celor ce l-au cunoscut drept o personalitate complexă, un pălmaş al duhului, un om de litere, un om al confesiunilor, dar şi o voce aspră ce a criticat corupţia de orice fel şi scăderea moralităţii.

La nouă ani de la moartea sa, glasul său n-a încetat să răsune, predicile sale fiind ascultate şi astăzi cu acelaşi interes, dacă nu chiar cu și mai mult decât erau ascultate în trecut. Chiar şi astăzi, când societatea civilă e pusă în faţa unei mari provocări, nu de puţine ori soluţiile sunt căutate în cuvântările sale, ce par să nu-şi piardă actualitatea niciodată. Europa! Nu Sodoma… pare să fie strigătul cel mai acut pe care Mitropolitul Bartolomeu vrea să ni-l transmită încă o dată, de data aceasta de dincolo de hotarul lumii acesteia.

Nu o dată am auzit oameni întrebându-se ce ar fi spus Mitropolitul Bartolomeu într-o anumită situaţie. Oare ce ar fi spus despre criza refugiaţilor? Cum ar fi vorbit despre corupţia politică din ţara noastră? Acest dor nestâmpărat după Mitropolitul Bartolomeu se va acutiza şi mai tare pe viitor pe fondul crizelor ce-şi vor face simţită prezenţa tot mai mult în societatea noastră.

Din acest punct de vedere, consider că orice abordare a vieţii şi operei Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania este actuală şi necesară.


Bibliografie

Izvoare:

  1. Arhiva Radio Renaşterea, Banda Martor, 1 mai 1999.
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi, Cluj-Napoca, 2001.
  3. Sacrorum Conciliorum, nova et amplissima collectio, tomus secundus, Florenţa, 1759.

Literatură consultată

  1. ALFEYEV, Ilarion, Orthodox Christianity, Volume II: Doctrine and Teaching of the Orthodox Church, New York: St. Vladimir Seminary Press, 2012.
  1. ANANIA, Valeriu, Cartea deschisă a Împărăţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2011.
  2. ANANIA, Valeriu; SASU, Aurel, Despre noi şi despre alţii, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009.
  3. BACIU, Cristian, „Activitatea administrativ bisericească”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 27-33.
  4. CÂMPEAN, Liciniu, „Activitatea misionar-socială”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 55-67.
  5. COBZARU, Dumitru, „ «Stareţul » Bartolomeu”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 68-71.
  6. COBZARU, Dumitru, „Între Dumnezeu şi neamul meu”, revista Tabor, anul XI, nr. 1, ianuarie 2017, pp. 63-70.
  7. COBZARU, Dumitru, „Inimă-n inima neamului”, revista Tabor, anul XI, nr.3, martie 2017, pp. 88-91.
  8. ILOAIE, Ştefan, „Activitatea culturală”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 34-45.
  9. PETRAŞ, Irina, „Valeriu Anania, scriitorul – schiţă de portret”, revista Tabor, anul V, nr.1, aprilie 2011, pp. 84-88.
  10. ŞTIR, Beatrice, Valeriu Anania. Publicistul, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
  11. TOFANĂ, Stelian, „Bartolomeu Valeriu Anania – O pagină de istorie şi teologie scrisă la Cluj”, în revista Tabor, anul V, nr. 1, aprilie, 2011, pp. 65-73.

 

Studii şi articole Revista Renaşterea:

  1. Revista Renaşterea, 5/august 1993. p.6.
  2. Revista Renaşterea, 1-3/1993, p.2.
  3. Revista Renaşterea, 6/iunie 1996, p. 6.
  4. Revista Renaşterea, 6/iunie 1997, p. 4.
  5. Revista Renaşterea, nr. 11/noiembrie 1998, p. 4.
  6. Revista Renaşterea, nr. 5/1998, p. 2.

[1] Dumitru Cobzaru, „Între Dumnezeu şi neamul meu”, revista Tabor, anul XI, nr. 1, ianuarie 2017, pp. 63-70.

[2] Dumitru Cobzaru, Inimă-n inima neamului, revista Tabor, anul XI, nr. 3, martie 2017, pp. 88-91.

[3] Revista Renaşterea, nr. 1-3/1993, p.2.

[4] Stelian Tofană, Bartolomeu Valeriu Anania – O pagină de istorie şi teologie scrisă, la Cluj, în revista Tabor, anul V, nr. 1, aprilie, 2011, pp. 65-73.

[5] Biblia sau Sfânta Scriptură, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, „Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi”, Cluj-Napoca, 2001, p. 8.  De la acest „Cuvânt lămuritor…” pleacă și reflecțiile care urmează în textul nostru.

[6] Ilarion Alfeyev, Orthodox Christianity, Volume II: Doctrine and Teaching of the Orthodox Church, New York, St. Vladimir Seminary Press, 2012, p. 34.

[7] Valeriu Anania, Cartea deschisă a Împărăţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2011, p. 43.

[8] Arhiva Radio Renaşterea, Banda Martor, 1 mai 1999.

[9] Ştefan Iloaie, „Activitatea culturală”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 34-45.

[10] Bartolomeu Anania, Prolegomene la un dialog interior, în Revista Tabor, nr. 1/anul I, aprilie, 2007, p. 3.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Revista Renaşterea, nr. 6/iunie 1996, p. 6.

[15] Revista Renaşterea, nr. 11/noiembrie 1998, p. 4.

[16] Ziarul Lumina, 1 august 2014, p. 3.

[17] Revista Renaşterea, nr. 5/august 1993. p.6.

[18] Cristian Baciu, „Activitatea administrativ bisericească”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 27-33.

[19] Dumitru Cobzaru, „« Stareţul » Bartolomeu”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 68-71.

[20] Revista Renaşterea, nr. 6/iunie 1997, p. 4.

[21] Episcopii din fiecare eparhie trebuie să recunoască pe episcopul proestos din capitala metropolitană şi care deţine purtarea de grijă a toată eparhia, pentru că în capitala metropolă se întrunesc din toate părţile toţi cei ce fac negoţ. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta să aibă întâietate în cinste, iar ceilalţi episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără el, potrivit vechiului canon în vigoare al Părinţilor noştri, decât numai cele ce privesc fiecare eparhie în parte şi ţinuturile de sub ea. Iar fiecare episcop să aibă stăpânire peste eparhia sa şi s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite fiecăruia şi să aibă grijă de tot ţinutul supus cetăţii sale; aşa ca să şi hirotonească atât presbiteri, cât şi diaconi, şi să dispună toate cu judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să facă fără episcopul capitalei metropolei, nici acesta fără de socotinţa celorlalţi”. Cf. Sacrorum Conciliorum, nova et amplissima collectio, tomus secundus, Florenţa, 1759. 

[22] Gavriil Vârva, „Activitatea economică”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 46-54.

[23] Revista Renaşterea, nr. 5/1998, p. 2.

[24] Liciniu Câmpean, „Activitatea misionar-socială”, în volumul Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011), In Memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 55-67.

[25] Valeriu Anania, Aurel Sasu, Despre noi şi despre alţii, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009 p. 36.

[26] Beatrice Ştir, Valeriu Anania. Publicistul, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 12.

[27] Irina Petraş, Valeriu Anania, scriitorul – schiţă de portret, Tabor, anul V, nr. 1, aprilie 2011, p. 84-87.

Ultimele articole

Între milostenia umană și cea divină

Între milostenia umană și cea divină

Introducere Pericopa de astăzi e una de-a dreptul referențială pentru spațiul exegetic. Tipologiile pe care le are în centru, o fac să fie folosită adesea, chiar și tangențial, în diferite discuții și dialoguri, nu doar în spațiul bisericesc. Sfântul Luca o prezintă...

Importanţa rugăciunii | Începutul Triodului

Importanţa rugăciunii | Începutul Triodului

„Vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului»” (Luca 18, 13) Intrăm într-o perioadă specială din Anul Liturgic: începe perioada Triodului. Aceasta ţine zece săptămâni, până...

Pr. Nicu Dumitrașcu, Cele șapte personalități de la Niceea (325) – rolul lor în cadrul primelor frământări ecumenice majore ale lumii creștine, Ediția a III-a revizuită, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2019.

Pr. Nicu Dumitrașcu, Cele șapte personalități de la Niceea (325) – rolul lor în cadrul primelor frământări ecumenice majore ale lumii creștine, Ediția a III-a revizuită, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2019.

Cu certitutine, părintele profesor universitar dr. Nicu Dumitrașcu este unul dintre teologii români cu cea mai mare vizibilitate în spațiul Occidental. Întrucât în ultima vreme a publicat cu precădere texte în străinătate, în limbi de circulație internațională, la...

Mai multe din Editorial
Lucrarea Sfântului Moise Arapul în Arhiepiscopia Clujului

Lucrarea Sfântului Moise Arapul în Arhiepiscopia Clujului

Sfântul Moise Etiopianul, un personaj controversat al vremurilor sale „Omul credincios trebuie să fie un model de urmat pentru ceilalţi oameni. E bine în viaţă să zideşti o biserică, să faci o casă, să scrii o carte, să înalţi rugăciuni pentru cei bolnavi şi necăjiţi,...

Bartolomeu Anania și lungul provizorat american

Bartolomeu Anania și lungul provizorat american

În cazul arhimandritului Bartolomeu Valeriu Anania, episodul american este de departe cel mai spectaculos din întreaga sa biografie, mai ales că se consumă la scurt timp după ieșirea din închisoare, dar reprezintă și experiența care și-a pus cel mai adânc amprenta...