Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

de Spiritualitate

Iubiţi fraţi şi surori, mulţimea bunurilor materiale nu ne poate aduce bucurie, pentru că, având mult poţi deveni rob al patimii iubirii de avere. Iată ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 8, versetul 34: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine săvârşeşte păcatul, este rob al păcatului”. Iubirea de avere e o patimă grozavă care te robeşte şi te face să nu mai fi i un om liber, te face să nu mai poţi acţiona liber.

Din nefericire, această patimă a iubirii de lucruri materiale, ca şi orice altă patimă, are dialectica ei şi dinamica ei, pentru că începe cu puţin. De aceea, literatura duhovnicească, ne relatează o poveste din care ne dăm seama cum pune gheara pe om patima iubirii de avere, considerând că aceasta îi aduce bucurie; dar ea nu-i aduce nici un fel de bucurie şi nici o satisfacţie, ci dimpotrivă. Povestioara ne spune că exista pe vremuri o plantă carnivoră. Când încolţea era mititică. Un om şi-a cumpărat un răsad, a dus-o acasă, a plantat-o întrun ghiveci şi o hrănea cu musculiţe. Ea îşi desfăcea cupa, el îi punea musculiţele sau alte insecte în cupă şi tare se desfăta văzând-o cum creşte. S-a făcut mărişoară încât n-o mai încăpea ghiveciul şi a trebuit mutată într-un vas mai mare. Nu-i mai ajungeau musculiţele şi insectele mici pe care i le aducea şi, astfel a început să-i aducă hoituri de animale mai mici, apoi, din ce în ce mai mari. Şi planta creştea, creştea şi s-a făcut mare încât nu mai ajungea la cupa ei ca să-i pună nutremântul. Atunci, omul şi-a făcut rost de o scară şi a început să-i aducă animale mari, pentru că aceasta devenise ocupaţia vieţii lui, ocupaţie care nu îi mai dădea pace, nu îi mai lăsa tihnă. Într-o zi, ostenit cu hrănirea plantei carnivore, s-a urcat pe scară, cu un animal în spate, ca să-l pună în cupa fl orii şi ostenit cum era şi-a scăpat capul înăuntru. Planta şi-a închis cupa şi l-a înghiţit şi pe el.

Aceasta este o poveste sugestivă care ne arată cum patima iubirii de avere, până la urmă, te poate înghiţi, ajungând să te domine ea pe tine şi nu tu pe ea.

Remediul este decenţa, este dreapta măsură în toate. Aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Timotei, în capitolul 6: „Dacă avem mâncare şi băutură, ne este de ajuns pentru că, iubirea de avere este începutul tuturor relelor”. Iată ce vrea să ne transmită Sfântul Pavel: remediul este decenţa.

Vedeţi, frăţiile voastre, în lumea noastră nu ateii sunt mulţi, ci indiferenţii sunt mulţi, cei care pot spune aşa ca cei din Gadara: „N-avem treabă cu voi, rugaţi-vă cât vreţi, mergeţi la biserică de câte ori vreţi, dar pe noi lăsaţi-ne în pace cu porcii noştri, că noi avem linişte cu ei”.


Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...