Mușcate și begonii la ghiveci, puse în vânzare la Sera floricolă din campusul USAMV Cluj-Napoca

de | apr. 11, 2022

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV Cluj-Napoca) anunță punerea în vânzare, începând de luni, 11 aprilie 2022, de mușcate și begonii la ghiveci, produse la Sera floricolă din campus.
Specialiștii de la Disciplina de Floricultură au produs în seră circa 4.000 de plante floricole, după cum urmează: begonia anuală în șase variante de culoare, precum și mușcate semicurgătoare în trei variante de culoare, respectiv mușcate clasice în 11 variante de culoare.

Prețul pentru un ghiveci cu begonia este de 3 lei, iar pentru mușcate 10 lei/ghiveci. Programul de vânzare la sera din campusul USAMV Cluj-Napoca este luni-vineri, între orele 8.00 – 14.00, iar clienții sunt rugați să aibă propriile ambalaje pentru transport.

În preajma Sărbătorilor Pascale vor intra la vânzare și răsaduri de legume produse la Sera legumicolă din campusul universității.

De asemenea, Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) a universității a scos deja la vânzare primele răsaduri din această primăvară – salată verde, gulie albă și roșie, varză chinezească. Alte zeci de mii de răsaduri de flori și legume sunt pregătite la SCH și vor intra la vânzare, în circa 10 zile, în magazinul stațiunii din Cartierul Gheorgheni.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate